Cronică de revoluţie

Cronică de revoluţie

Au devenit emblematice imaginile difuzate de RTS, cu bărbatul alergat de soţie prin centru oraşului, pentru a pleca de la miting, unde nu primise plata promisă, la fel ca şi imaginile cu tânărul luat de guler de mama sa, pentru că pierdea vremea la miting. Dar asta este doar partee văzută a unui fenomen grav de racolare a protestatarilor, cu ajutorul unor recompense mai mici sau mai mari. Poate că nu asta este imaginea protestatarului mehedinţean, dar poate fi un punct de reper.

Mitingurile din faţa Palatului Administrativ se succed zilnic, cu o acurateţe şi o precizie demne de invidiat. Aproape că au devenit ritualice fluturarea drapelului decupat la mijloc, servirea oamenilor cu ceai la pahar de plastic, turnat dintr-un termos imens, sosirea la fix aceeaşi oră a maşinii unui lider local al PSD, din care sunt descărcate şi împărţite drapele decupate, simbol al Revoluţiei din 1989, scandarea aceloraşi sloganuri de genul „ieşi afară, javră ordinară!”, „jos dictatorul!”, transmiterea obsesivă a imaginilor lipsite de cadru general, pentru a da impresia aglomeraţiei şi exagerările de pe reţeaua de socializare „facebook”, potrivit cărora „peste 600 de persoane au manifestat la Severin”, „peste 100 de persoane la Orşova”, „bravo români, v-aţi trezit!”. Sunt deja uzanţe ale celei mai crâncene bătălii date de USL pentru a forţa alegerile anticipate, ultima lor speranţă de a reveni la putere. Dar printre aceste automatisme, comicul nepreţuit al vieţii cotidiene face uneori să apară şi scene care prin simplitatea lor scot la suprafaţă glasul greu de stăpânit al subconştientului. Aşa se face că, marţi seara, printre protestatarii din centru municipului, o mămică îşi luase odrasla, destul de ditamai găliganul, de urechi şi o împingea furioasă către casă, pentru a nu mai căsca gura pe scena hilară a „revoluţiei”. Ceva mai încolo, o nevastă disperată, cu copilaşul de mână, era ba bucuroasă, ba furioasă din simplul motiv că îşi găsise soţul, dispărut de vreo trei zile de acasă, chiar la miting. Omul se chinuia degeaba să potolească nevasta, chiar dacă i-a explicat cu multă sinceritate că a venit şi el acolo pentru că i se promiseseră alimente şi bani. Pe sărăcia asta, orice lucru dat de pomană, este foarte binevenit! Şi apoi, o zi de muncă, la săpat de porumbi, la culesul viei sau la muncile agricole de primăvară şi de toamnă se plăteşte cu vreo 50 de lei, plus băutură, mâncare şi ţigări. Deci nu e de ici, de colo, 50 de lei, pentru care altceva nu ai de făcut decât să ceri alegeri anticipate. S-ar putea pune întrebarea de unde amatori de astfel de „zile de muncă” rodnice, dar răspunsul nu e greu de loc, deoarece sunt oameni care primeau ajutoare sociale, cu dărnicie de neimaginat de la fostele guvenări, iar acum faptul că sunt puşi să urle în piaţă este nesemnificativ în efortul lor de a primi ceva bani neimpozabili. Este adevărat şi faptul că nu există dovezi concrete că s-ar fi dat bani la toţi participanţii, aşa cum li s-a dat ceaiul fierbinte în pahar de plastic, dar surse sunt destule, care povestesc cum au decurs negocierile. De exemplu, există la Orşova o mică comunitate de oameni foarte necăjiţi şi loviţi de soartă, ce trăiesc în condiţii greu de imaginat, într-un bloc insalubru cunoscut sub numele de „Ghetoul California”. Acestora nimic nu le poate înlocui plăcerea şi bucuria obţinerii unui venit, cât de mic, pentru care pot fi în stare de orice. Se spune, tot pe surse, faptul că o parte din aceştia ar fi ajuns la miting cu sume cuprinse între 20 şi 50 de lei, dar că a doua şi a treia zi au mărit tariful şi au cerut între 80 şi 100 de lei. Poate că sunt poveşti, poate că nu! Dar cele două cazuri de la mitingul de marţi, de la Severin, nu sunt poveşti, ci scene de film de comedie! O comedie sinistră! „Mişcă-te dracului acasă, nemernicule! Ce cauţi tu aici, fir-ai al dracului?!” Cam aşa suna îndemnurile bietei neveste părăsite, către soţul revoluţionar, ce plecase de acasă, timp de trei zile, cu scopuri aproape istorice – schimbarea Guvernului, demisia preşedintelui, alegeri anticipate. Am mai văzut o scenă, poate mult mai ridicolă decât cea a omului plecat de acasă, pentru pumnul de arginţi primit. Celebrul avocat Alexandru Bălănescu, un om cu o poziţie socială înaltă, cu ceva avere, un om care nu se poate plânge de faptul că nobila sa meserie de avocat nu i-ar fi adus liniştea financiară, urla de mama focului, de la un megafon, „ne e foameeee!” În rest, tot respectul pentru cei foarte puţin oameni ieşiţi paşnic în stradă, pentru a atrage atenţia clasei politice româneşti.