românii din Serbia

O luptă continuă pentru drepturile românilor din Serbia 

„Românii nu sunt vlahi, vlahii sunt români!”

Preşedintele Uniunii Românilor din Serbia (Unija Rumuna Srbije – Dunav), Boico Stancovici, prezent din nou la Drobeta-Turnu-Severin, alături de directorul adjunct al filiale Mehedinţi a Organizaţiei pentru Respectarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului ONU 1948, Constantin Negulescu, a vorbit despre lupta continuă cu mentalităţile şi falsele reprezentări ale românismului. 

Recent, între Boico Stancovici şi liderii locali ai Organizaţiei pentru Respectarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului ONU 1948, Constantin Negulescu – director adjunct şi Mariana Furdui – director,  a fost sem­nat un protocol de cola­bo­ra­re cu Uniunea Românilor din Serbia, pentru organizarea unor manifestări culturale pri­vind identitatea românilor din Serbia de Nord Est şi des­fă­şu­ra­rea unor activităţi referitoare la dezvoltarea şi conservarea lim­bii române în regiunile is­to­rice ale Văii Timocului, Mor­a­va şi sudul Dunării. De asemenea, un proiect de fi­nanţare, depus la Departamentul pentru Rel­a­ţiile cu Românii de Pre­tu­tin­deni, aflat în subordinea Mi­nis­terului Român de Externe, aşteaptă vremuri mai bune din punct de vedere financiar pentru a ajunge să fie materializat. Boico Stancovici pare să-şi fi găsit o afinitate legată de aceste locuri istorice, despre care crede cu sinceritate că mustesc de istorie şi de latinitate şi că aici, pe plaiurile Mehedinţiului, s-a născut poporul român. „Am în­fiin­­ţat Uniunea Românilor din Ser­­­bia, intitulată sugestiv Du­nă­rea, în 2007, când ne-am des­prins din organizaţia condusă de Ion Cizmaş, Comunitatea Ro­mânilor din Serbia. Am ho­tărât să punem bazele unei noi organizaţii, pur româneşti şi cred eu că am şi reuşit. Noi vrem să însemnăm, în tot acest peisaj plin de organizaţii, sin­gura care se preocupă cu ade­vărat de problemele românilor din Serbia. Avem câteva sute de membri, români din sud-es­tul Serbiei, iar sediul îl avem la Zajecar”, povesteşte liderul sârb, cu nedisimulată mândrie. Organiza­ţii­le care s-au înfiinţat, în ultimii ani, în Serbia, având ca scop apărarea drepturilor românilor, sunt, în opinia lui Boico Stancovici, ceva mai preocupate de satisfacerea unor interese proprii, decât a celor generale ale românilor din localităţile unde aceşti etnici sunt prezenţi de când lumea şi unde ei încearcă să îşi facă simţită prezenţa, prin păstrarea propriilor tradiţii. „Noi toţi, cei care reprezentăm aceşti oameni, ar trebui să ne dăm mâna, să fim mai uniţi şi să or­ga­ni­zăm ma­nifestări, cu sprijinul au­t­o­ri­tă­ţilor”, spune Stancovici. Ca un adevărat lider, Boico Stancovici spune că încearcă să supravieţuiască, de cele mai multe ori cu resurse proprii şi limitate, fără ca nimeni să îi finanţeze acţiunile, deşi a dovedit cu prisosinţă şi deseori că face ceva cu totul diferit de ceilalţi, că se bate pentru ca românii din Serbia să nu îşi piardă identitatea istorică şi culturală. „Vreau să su­b­li­niez aportul acestor organiza­ţii, şi aici nu nominalizez, ele nu s-au ocupat cu adevărat de problemele românilor. Ei nu au promovat românismul, ei au venit pentru interesele pro­p­rii. Au dat vize, au luat nişte taxe de la studenţi şi altele. Eu nu îi nominalizez, pentru că nu vreau să vorbesc negativ despre rumâni de-ai mei. Sunt colegi care pur şi simplu s-au limitat să trimită la Bucureşti filme de la diverse sărbători ale românilor, de la petreceri fireşti ale acestora şi să primească bani ca şi când le-ar fi organizat ei. Este parcă prea ruşinos ce se întâmplă!”, se plânge Boico Stancovici

Mai mult suflet, decât fonduri

Boico Stancovici îţi inspiră, încă de la prima vedere, un aer de respect şi blândeţe. O vorbă limpede şi un grai românesc, cu accent specific populaţiei pe care autorităţile din Serbia o numeşte „vlahă”, sunt dublate la acest „rumân verde”, cum se spune pe la noi, de un discurs diplomatic şi împăciuitor. Este supărat, mai mereu, pe mulţi din cei care sunt tot români ca el, dar nu vor să pună umărul la creionarea unui proiect măreţ, dar preferă să nu îi blameze, doar dintr-un motiv încărcat de un imens bun simţ românesc: „Nu îi vorbesc de rău, că doar sunt români de-ai mei!”. Îşi doreşte să fie apreciat pentru ceea ce încearcă să facă cu adevărat şi vrea să obţină fonduri pentru a-i ajuta pe români să îşi păstreze tradiţiile. Totuşi, Boico Stancovici, care are pe umeri un trecut plin de responsabilităţi diverse, spune cu fermitate că lucrează în interesul românilor, dar numai şi numai cu respectarea legilor statului sârb, cu respect pentru autărităţile statului şi cele locale şi într-un spirit al dialogului minţilor şi al înţelepciunii, fără a supăra pe nimeni. Ajută tinerii care vor să vină la facultate în România şi organizează excursii pentru copii în zonele pitoreşti ale plaiului mioritic românesc, organizează spectacole şi competiţii sportive şi recunoaşte că nimic nu e mai frumos şi mai înălţător pentru el decât să audă vorbindu-se şi cântându-se în dulcele grai al strămoşilor săi. Spune că numele de Boico Stancovici este unul transformat de istorie, deoarece în realitate, după rădăcini, ar fi trebuit să îl cheme simplu, Badea Vasile. „Noi, românii, trebuie să colaborăm mai mult între noi, pentru că numai aşa pu­tem să ne ajutăm unii pe alţii, cu toţi românii, toţi suntem ro­mâni. Eu consider că Me­he­din­ţiul şi Severinul sunt centrul spi­ritual al românismului, aici s-a născut românismul, trebuie să recunoaştem asta, pentru că trebuie să ne recunoaştem rădă­cinile, altfel mergem pe un drum greşit! Românii nu locuiesc într-un loc, ei locuiesc într-o limbă!”, explică, parcă la nesfârşit, Boico Stancovici. 

Urmaşul lui Badea Vasile

„Până în 1833, ro­mâ­nii din acestă zonă, sud-estul Ser­biei, au învăţat în limba ro­mână, în biserică erau slujbele în limba română. După acest mo­ment, totul s-a terminat, printr-un decret al con­du­că­to­rilor de atunci, s-au înlocuit das­călii români cu dascăli sâr­bi, s-au înlocuit preoţii români cu preoţi sârbi, au început să ne schimbe numele. De exemplu, familia mea se numea Badea Va­sile, acum sunt Boico Stan­co­vici. Practic, în peste 150 de ani ne-au asimilat. Acum de­gea­ba ne dau drepturile înapoi, dacă nu ne dau exact ce ne-au luat. Dacă, să zicem, în limba română trebuie să se înveţe în şcoli, să se dea o lege în acest sens. Pe români trebuie să îi conştientizăm că sunt ro­mâni. Trebuie să mergem prin sate să vorbim cu oamenii, dar pentru asta avem nevoie de bani, până acum am cheltuit din banii noştri, însă nu mai putem nici noi fără ajutor”, povesteşte, cu o anumită durere în suflet, cel vine din neamul dârz al lui Badea Vasile.