Apel la solidaritate

Apel la solidaritate

Moldova se zbate sub ape, mii de oameni au fugit din calea apelor, cei mai mulţi ne având nici unde să mai doarmă, nici ce să mai mănânce şi nici privilegiul de a putea locui temporar la vreo rudă. Oameni disperaţi, care au fugit desculţi din calea puhoaielor, copii speriaţi şi multă suferinţă, în faţa cărora nu putem rămâne indiferenţi.

Moldova se scaldă într-o mare de lacrimi, iar semenii noştri de acolo, crunt loviţi de soartă, îşi readună puterea de a se întoarce printre dărâmăturile şi agoniseala de o viaţă, spulberare de ape, pentru a o lua de la capăt. O vor lua desigur de la capăt şi vor şti să reconstruiască totul, aşa cum au făcut-o şi în urmă cu doi ani, dar până atunci, oamenii aceştia puternici, minunaţi,oamenii aceştia neclintiţi şi mândri, adevăraţi urmaşi ai răzeşilor lui Ştefan ce Mare, oamenii aceştia au nevoie de ajutorul nostru, de inima noastră şi de sufletul nostru. Dacă noi am avut privilegiul de a trăi în această parte a României, unde prăpădul nu a venit încă, dacă noi mai avem, încă, o casă şi un pat, dacă copiii noştri mai au cărţi, caiete şi hăinuţe, dar şi speranţă, trebuie să ne gândim să rupem câte o bucăţică din binele nostru şi din liniştea vieţii noastre, pentru a dărui acelor oameni speranţă şi pentru a le da încredere. „Adapă-l pe cel însetat şi hrăneşte-l pe cel flămând!”, spune Biblia, iar noi suntem creştini adevăraţi şi nu putem trece cu indiferenţă peste suferinţa semenilor noştri. Mergeţi, aşadar, la centrele special deschise, pentru colectarea ajutoarelor umanitare şi oferiţi acestor oameni o parte din ceea ce vouă v-a dat Dumnezeu. Indiferent cât de puţin a-ţi rupe, pentru ei înseamnă mult! Haine, pături, alimente, rechizite, orice, absolut orice, este bine venit. Imaginile difuzate de toate televiziunile centrale sunt tulburătoare, iar durerea şi disperarea acelor oameni se traduc ca fiind imense, incomensurabile. Un gest de bunăvoinţă, o mână întinsă acelor oameni este foatre importantă pentru ei. Printre acei oameni, care şi-au luat doar hainele de pe ei, atunci când au fugit din calea apelor, sunt şi copilaşi. Unii dintre ei şi-au lăsat în voia puhoaielor cărţile, caietele, carnetul de note, jucăriile şi hăinuţele. Nici ei nu mai au nimic, iar mica lor existenţă, concentrată în ceea ce ei au putut acumula, acea avere constând în cărţile de şcoală şi jucărioarele lor, s-a spulberat. Poate că fiecare copil din acest judeţ ar trebui să pună o hăinuţă, o carte şi o jucărie din zestrea lui, însoţite de un bileţel în care să îl încurajeze pe copilul desculţ şi flămând ce doarme în aceste zile prin vreun cort sau sală de clasă şi care nu mai are decât lacrimi. Avem nevoie de solidaritate, avem nevoie să fim oameni şi avem nevoie să dăruim semenilor noştri din puţinu nostru, pentru a dovedi că suntem oameni, buni creştini şi buni români. Să nu îi uităm pe cei ce au nevoie de noi!