1. Domnule ministru Mihai Stănişoară, au trecut opt ani de zile de la atentatele de la 11 septembrie 2009, care au şocat întreaga lume şi au declanşat războiul împotriva terorismului, la care şi România a luat parte şi a trimis trupe – din 2002, în Afganistan, şi, din 2003, în Irak. Cum se vede acum efortul de război? Şi-a onorat ţara noastră atribuţiile?
1. De la început pot să afirm, cu mândrie, în calitatea mea de ministru al Apărării Naţionale, şi la puţin timp după Armata a raportat naţiunii “Irak-misiune îndeplinită!”, că România şi-a onorat până acum toate angajamentele militare asumate în plan internaţional şi că se poate conta, în continuare, pe eforturile pe care le facem pe frontul coaliţiei antiteroriste. Într-un interval de şase ani (2003 – 2009), România şi-a îndeplinit cu succes misiunile din cadrul coaliţiei din Irak. Vreau să vă spun că momentul retragerii a fost determinat de îndeplinirea completă a obiectivelor şi sarcinilor militare care au revenit României în cadrul coaliţiei, dar şi ca urmare a celor convenite cu autorităţile irakiene. Armata României a asigurat 12 rotiri în teatrul de operaţii din Irak, timp în care peste 8.400 de militari au acţionat în mai multe locaţii, sub control operaţional american, britanic, italian sau polonez. Odată cu participarea lor la această misiune, militarii români au acumulat o experienţă deosebită, în condiţiile unui teatru de operaţii unde ameninţările asimetrice au fost omniprezente. Ei au luat contact cu realitatea câmpului de luptă modern. Personalul de comandă şi stat major şi-a dezvoltat competenţele în planificarea, conducerea şi executarea misiunilor de luptă, în conformitate cu procedurile standard de operare ale Coaliţiei şi Alianţei Nord-Atlantice.
Sintetizând efortul făcut în Irak, am demonstrat că putem să ne asumăm, alături de naţiunile lumii, greaua responsabilitate a pacificării şi reconstrucţiei unei ţări aflate în nevoie, iar Armata României a contribuit din plin la promovarea intereselor ţării noastre în plan internaţional şi la consolidarea statutului de partener credibil în cadrul Coaliţiei multinaţionale şi al NATO.
Contribuţia României la efortul internaţional de luptă împotriva terorismului a început însă, mai devreme, în 2002, în Afganistan.
Reconstrucţia acestei ţări reprezintă un efort de durată, asumat de comunitatea internaţională, la care România a consimţit să contribuie cu partea sa. Noi am crescut efectivele în zonă, îndeplinindu-ne angajamentele deja asumate în contextul efortului colectiv al NATO în Afganistan, reconfirmate cu ocazia Summit-ului de la Bucureşti.
Trebuie să vă spun că succesul operaţiunii NATO din Afganistan este prioritatea cheie a Alianţei Nord-Atlantice, iar securitatea euro-atlantică şi internaţională, deci implicit a României, este strâns legată de viitorul Afganistanului ca stat paşnic şi democratic.
Efortul militar al României, cu precădere în teatrul de operaţii din Afganistan, contribuie la realizarea obiectivelor politicii de securitate ale statului român, la îndeplinirea angajamentelor politice asumate în cadrul organizaţiilor internaţionale şi faţă de partenerii din coaliţia internaţională de luptă împotriva terorismului şi este parte a procesului de transformare a Armatei României. În acelaşi timp trebuie să precizăm că participarea României la eforturile militare ale NATO de a stabiliza şi reconstrui Afganistanul este rezultat al asumării solidarităţii aliaţilor în faţa unei probleme comune, o asumare a răspunderii care ne revine, ca stat membru al celei mai cuprinzătoare şi credibile organizaţii de securitate. Modul în care ne-am onorat angajamentele este evaluat atât de conducerea armatei, dar şi de către partenerii noştri din teatrul de operaţii, care în numeroase ocazii au remarcat nivelul ridicat de profesionalism al militarilor noştri cu care sunt camarazi de arme.
2. Bogdan Chirieac afirma că dacă nu era Afganistanul, dacă nu era 11 septembrie, nu ştiu dacă România ar fi primit invitaţia în NATO în 2002, la Praga, şi ar fi fost admisă în NATO în 2004. Credeţi că 11 septembrie a schimbat totul din punct de vedere geopolitic şi strategic?
2. Cu siguranţă 11 septembrie 2001 a însemnat un moment de cotitură în istoria recentă a lumii, cu implicaţii dintre cele mai diverse în toate sectoarele vieţii economico-sociale, politice şi militare, eveniment care a produs evoluţii, mutaţii şi reverberaţii puternice în conştiinţa oamenilor de pe toate meridianele globului, generând noi cursuri de acţiune pe multiple planuri. Atacurile din inima Americii au demonstrat vulnerabilitatea statelor dezvoltate, atât economic cât şi politic şi militar, în faţa ameninţării teroriste, în faţa unui inamic imprevizibil, de tip nou, care nu respectă nici o regulă a războiului. În acest context, Alianţa Nord Atlantică s-a văzut nevoită să-şi reconsidere parametrii strategici care ghidaseră planificarea sa anterioară în materie de credibilitate a sistemului de securitate existent. Prăbuşirea turnurilor gemene din Manhattan a zguduit vechea definiţie a ameninţărilor care cad sub incidenţa Articolului 5 şi a demonstrat, de asemenea, ştergerea liniei de separaţie dintre spaţiul de securitate euroatlantic şi cel al Orientului Mijlociu. Atât Statele Unite cât şi ţările europene au început să conştientizeze că cele mai mari ameninţările la adresa comunităţii euroatlantice nu mai sunt generate din interiorul Europei, ci din afara acesteia. Evenimentul din 11 septembrie 2001 nu poate fi considerat o ruptură în politica americană tradiţională în ceea ce priveşte raportarea la ceilalţi actori geopolitici implicaţi. Mai degrabă putem spune că Statele Unite au devenit mai dinamice pe linia orientărilor declarate, au ieşit din relativul izolaţionism în care se aflau şi s-au exprimat mai vehement pe scena internaţională. Acest context a fost într-adevăr favorabil accelerării aderării României la NATO. Acest lucru nu înseamnă însă că rezultatul nu ar fi fost acelaşi şi în absenţa tragicelor evenimente. Prin implicarea sa în Afganistan şi ulterior în Irak, România nu a făcut decât să-şi confirme valoarea ca aliat de încredere. Pentru România, aderarea la comunitatea Nord-Atlantică a fost un obiectiv ambiţios, care a coagulat energiile întregii clase politice şi ale societăţii româneşti, în ansamblul ei. În acest context trebuie să amintim meritul de netăgăduit al eforturilor constante depuse de Armata României pentru împlinirea acestui deziderat şi să arătăm că militarii români au trăit în teatrele de operaţii, cu arma în mână, momentele principale ale aderării ţării noastre la NATO.
3. Într-un interviu recent acordat cotidianului nostru, susţineaţi că România a devenit, din consumator de securitate un furnizor de securitate? Aş vrea să dezvoltaţi această afirmaţie.
3. Noţiunile de consumator de securitate şi furnizor de securitate pot fi considerate repere în aprecierea rolului crescând al României în cadrul mediului complex de securitate euro-atlantic. Altfel spus, este vorba despre ce „câştigă” statul şi ce „oferă în schimb” în contextul unui anumit mediu de securitate. Cum facem diferenţa între un stat consumator de securitate şi unul furnizor de securitate? O primă – şi cea mai la îndemână – modalitate ar fi să observăm statutul de participant „activ” sau de „beneficiar” în ceea ce priveşte securitatea, statut trasat de politicile naţionale de apărare. Astfel, încă din timpul participării noastre la Programul Parteneriatului pentru Pace (PfP) al Alianţei, România şi-a orientat acţiunile în vederea preluării atributelor unui furnizor de securitate modern – şi vorbim aici, în speţă, despre transformarea armatei şi despre eficientizarea bugetării sectorului apărării. România a participat la peste 3000 de activităţi în cadrul PfP, între care o multitudine de operaţii şi exerciţii comune parteneri-aliaţi. Forţele armate române au organizat şi au luat parte la întreaga gamă de exerciţii NATO/PfP (terestre, aeriene, navale, logistice şi de protecţie civilă), exersând cele trei operaţiuni de bază ale PfP: operaţii în sprijinul păcii, operaţii de căutare-salvare şi operaţii de ajutor umanitar. De cinci ani, România este stat membru al Aliantei şi acţionează activ în cadrul acesteia. Prin participarea la misiunile NATO, susţinerea ţărilor din vecinătatea imediată, din regiunea extinsă a Mării Negre precum Ucraina şi Georgia, prin susţinerea perspectivei euro-atlantice pentru statele din Balcanii de Vest şi alte astfel de acţiuni, România joacă un rol activ în asigurarea securităţii internaţionale. România, ca membru NATO, aşezat la graniţa estică atât NATO cât şi a UE, este direct interesată în a avea partenerii din Balcani ireversibil ancoraţi în aria de stabilitate şi securitate Euro-Atlantică. Noi am susţinut întotdeauna că politica NATO de parteneriat, dialog şi cooperare trebuie să cuprindă şi partenerii din regiune. De asemenea, considerăm că trebuie pus accentul pe creşterea interoperabilităţii şi a capacităţii partenerilor de a contribui la operaţiile şi misiunile conduse de NATO. În acest sens, România asigură în continuare sprijin statelor partenere din Balcani atât la nivel politic, cât şi al cooperării practice în cadrul oferit de EAPC şi PfP, contribuţia României la îndeplinirea obiectivelor partenerilor din Balcani realizându-se atât în plan bilateral, cât şi prin activităţi la nivel regional.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, prim misiunile îndeplinite impecabil de armata sa în Irak, Afganistan şi Balcanii de Vest România a demonstrat că este un partener serios, credibil şi predictibil în comunitatea internaţională. Angajamentele asumate de România în aceste zone extreme de importante pentru securitatea mondială au confirmat şi consolidat, pe de o parte, vocaţia ţării noastre de furnizor de securitate, cu efecte benefice cuantificabile pentru prestaţia viitoare a României în structurile şi organismele internaţionale relevante, iar pe de altă parte au contribuit la dezvoltarea cooperării între armata noastră şi cele ale statelor membre NATO si UE, la asigurarea interoperabilităţii cu forţele aliaţilor. Dacă dezvoltăm în ce măsură suntem astăzi un furnizor de securitate, trebuie să spunem că, în prezent, peste 1.300 de militari români participă la îndeplinirea unor misiuni, în diferite teatre de operaţii, desfăşurate sub mandatul organizaţiilor internaţionale (NATO, UE şi ONU) dar şi în cadrul unor structuri tip coaliţie, la care România este parte. Din totalul acestora, peste 1.000 militari acţionează Afganistan sub mandat NATO şi în cadrul coaliţiei „ENDURING FREEDOM”. În principal, aceştia sunt dislocaţi în regiunea de sud a Afganistanului, una din cele mai dificile regiuni din perspectiva activităţii insurgenţilor afgani. În Balcanii de Vest, sunt desfăşuraţi peste 200 de militari, care execută misiuni în cadrul operaţiei NATO „KFOR” şi în cadrul operaţiei UE „ALTHEA”. Continuăm, în număr limitat, şi participarea la misiunea NATO de instruire a armatei irakiene (NTM – I). Putem remarca participarea noastră şi în cadrul operaţiei NATO „ACTIVE ENDEAVOUR”, unde, în acest an vom, participa cu o fregată. Se adaugă personalul de stat major şi de legătură, sub mandat NATO, ONU şi UE în: Marea Britanie, Congo, Coasta de Fildeş, Nepal, Georgia şi Sudan. Suplimentar acestor forţe, România are structuri militare dotate cu capabilităţile necesare destinate forţelor de reacţie rapidă ale NATO şi UE.
4. Ca ministru al apărării, într-o ţară membru al NATO, credeţi că momentul 11 septembrie 2001 a constituit şi o motivaţie mult mai puternică pentru ca înzestrarea armatei să devină prioritate naţională maximă?
4. După cum am mai menţionat, în primul rând evenimentele de la 11 septembrie 2001 au determinat o redefinire majoră a conceptelor de securitate naţională. Statele membre ale comunităţii euroatlantice au aflat într-un mod dramatic că siguranţa cetăţenilor nu mai putea fi asigurată prin metode tradiţionale. Noile concepte de securitate au plecat de la o re-evaluare a întregului spectru de ameninţări şi riscuri. Acest proces a condus la o corelare a eforturilor de înzestrare şi asigurare a mijloacelor adaptate pentru aceste ameninţări noi. Nu în ultimul rând s-a constatat că forţele armate nu mai au un rol primar în combaterea acestor ameninţări. Prin urmare, efectele evenimentelor din SUA au avut un impact mult mai amplu, comportând o acutizare a atenţiei asupra sectorului de securitate şi asupra nevoilor de modernizare, atât la nivelul forţelor armate cât şi al altor structuri din domeniul securităţii. Au pus în lumină totodată nevoia unor abordări în comun a acestor ameninţări.
În acest cadru general, se poate afirma că momentul 11 septembrie a reprezentat pentru România un amplificator al motivaţiilor naţionale de aderare la NATO, fapt care a permis focalizarea eforturilor pentru îndeplinirea obiectivelor şi atingerea standardelor pentru aderare. Deşi nu a determinat în mod direct procesul de înzestrare al armatei, se poate afirma că 11 septembrie a catalizat eforturile României de modernizare a instrumentului militar în vederea aderării la NATO.
Înzestrarea armatei a constituit întotdeauna o prioritate pentru Ministerul Apărării Naţionale, însă momentul 11 septembrie 2001 a reprezentat un moment de răscruce şi de reflecţie atât din punct de vedere al evaluării înzestrării armatei cât şi al reorientării în domeniul achiziţiilor unor categorii de tehnică. Toate acestea au vizat orientarea şi, mai ales, alinierea la cerinţele unor conflicte potenţiale sau cunoscute din diferite zone ale lumii. A fost instituit un sistem de planificare, programare şi bugetare după model NATO şi au fost iniţiate programe de modernizare a echipamentelor militare.
5. Care ar fi motivele principale pentru care ecoul acelei tragedii să nu fie minimalizate odată cu trecerea timpului şi pentru care noi toţi nu trebuie să uităm semnificaţia acelui moment?
5. Dincolo de numărul mare de pierderi umane şi mărimea pagubelor produse apreciez că unul dintre cele mai importante motive pentru care ecoul acelei tragedii să nu fie minimalizat îl constituie necesitatea unei radiografieri permanente, profunde şi atente a mediului global de securitate, în scopul identificării celor mai potrivite căi de realizare a unei păci şi securităţi durabile, care să îşi pună amprenta asupra tuturor statelor şi naţiunilor lumii.
6. Ce a însemnat pentru Armata Română antrenarea în teatrele de operaţiuni deschise împotriva terorismului în Irak şi Afganistan şi dacă prin contribuţia majoră a trupelor române s-a ajuns la o reducere a riscului terorist în lume?
6. Participarea Armatei României la misiuni în afara teritoriului naţional constituie evaluarea şi, dacă vreţi, măsura eficienţei parcurgerii unui complex şi costisitor ciclu de generare, înzestrare şi pregătire la nivel naţional a forţelor destinate, prin angajamente, planificării NATO. O altă importantă contribuţie o constituie valorificarea lecţiilor învăţate, în urma participării la astfel de misiuni, la demararea unei noi etape ale procesului de transformare a instituţiei militare, plecând de la un set de priorităţi noi, care vizează cu precădere restructurarea şi integrarea operaţională deplină a forţelor în cadrul arhitecturii de securitate a NATO. Cuantificarea reducerii riscului terorist în lume poate fi cel mai bine exemplificată prin atingerea scopului propus în cadrul misiunilor din teatrul de operaţii din Irak şi, deci, răspunsul nu poate fi decât pozitiv.
7. Credeţi că episodul de acum 8 ani mai poate fi repetat vreodată, după ce NATO s-a implicat activ în combaterea celui mai mare flagel al timpurilor noastre, terorismul?
7. Schimbările produse în mediul internaţional de securitate, după atacurile din 11 septembrie 2001, au produs o transformare a modului în care naţiunile văd şi abordează problematica teroristă. Este evident că percepţia acestei ameninţări a căpătat o dimensiune nouă, eforturile de contracarare a riscurilor teroriste fiind o dovadă concretă a nivelului de angajare a societăţilor pe această linie. Aceste eforturi nu vizează eradicarea fenomenului, ci combaterea şi limitarea riscurilor asimilate acestuia. Abordarea pe toate nivelurile a acestor ameninţări a permis plasarea luptei împotriva terorismului la vârful agendei NATO. De atunci, aliaţii au demonstrat, în mod individual şi, respectiv, colectiv, o puternică determinare de a-şi asuma partea de responsabilităţi ce le revine în lupta împotriva terorismului. Într-un timp foarte scurt, NATO a realizat progrese semnificative, făcând eforturi importante de transformare internă, pentru a face faţă credibil acestei ameninţări. Din nefericire, evenimente precum cel de la 11 septembrie nu pot fi prevăzute. Cu toate acestea, NATO şi-a exprimat în mod neechivoc determinarea în privinţa combaterii terorismului, declarând că „va proteja populaţiile, teritoriile, infrastructura şi forţele ţărilor aliate şi că va lupta împotriva tuturor formelor de terorism atât timp cât va fi nevoie”. De asemenea, şefii de state membre NATO au declarat în noiembrie 2006 că „terorismul… şi proliferarea armelor de distrugere în masă vor constitui probabil principalele ameninţări la adresa Alianţei în următorii 10-15 ani”. Aliaţii cooperează pentru dezvoltarea unor tehnologii noi şi mai performante în vederea combaterii unei ameninţări teroriste din ce în ce mai sofisticate. La Summit-ul de la Istanbul din 2004, liderii NATO au adoptat un Program de Lucru pentru Apărarea împotriva Terorismului. Acest program urmăreşte să sporească, la nivel naţional, expertiza şi programele de cercetare vizând dezvoltarea de tehnologii noi şi mai performante pentru combaterea terorismului. Pentru a reflecta complexitatea efortului de combatere a ameninţării teroriste trebuie precizat faptul că Alianţa aplică o concepţie militară care include acţiuni pe mai multe componente: măsuri anti-teroriste defensive, managementul consecinţelor, măsuri ofensive împotriva reţelelor terorismului sub conducerea sau cu sprijinul Alianţei, coordonarea cu organizaţiile internaţionale.
8. Ştiu că aţi avut prilejul să ajungeţi în SUA la doar două săptămâni după teribilul atentat. Cum aţi văzut de acolo dimensiunea acestuia şi ce impresii v-au lăsat imaginile de la faţa locului?
8. Pot să spun că imaginile de la faţa locului, aşa cum mi-au rămas mie în memorie, la puţin timp după producerea evenimentului, sunt acelea ale unei naţiuni care a ştiut să revină la viaţă, să renască după un şoc teribil şi să acţioneze ca unul pentru apărarea propriilor cetăţeni. Am fost impresionat de modul în care toate forţele societăţii americane s-au solidarizat în faţa pericolului, trecând peste diferenţele de ordin politic, social sau de altă natură pentru a da un răspuns adecvat ameninţărilor fără precedent. Exemplul dat atunci de naţiunea americană a avut ecouri în toată lumea şi vă amintiţi, desigur, reacţiile ferme ale comunităţii internaţionale care s-a alăturat fără rezerve Americii în lupta globală declanşată atunci împotriva terorismului.
9. Ce înseamnă pentru un ministru al apărării dintr-un stat NATO, faptul că a văzut pe viu imaginea post factum a unei asemenea teribile tragedii mondiale?
9. Ca om, realitatea acelei drame m-a impresionat profund. Sigur, pe vremea aceea, nu eram ministru, dar vă pot spune că din perspectiva funcţiei şi responsabilităţilor pe care le am acum ca ministru al apărării naţionale, că fenomenul 11 septembrie trebuie abordat din perspectivă strategică.
Conceptul de securitate a spaţiului de interes, introdus de SUA în urma evenimentelor din 11 septembrie 2001, consideră că este necesară îmbunătăţirea securităţii teritoriului propriu, iniţiind, în acest sens acţiuni în mai multe domenii, cum ar fi informaţii şi avertizare; securitatea frontierelor şi a transportului; contraterorism intern; apărare împotriva terorismului, protecţia infrastructurii critice, pregătirea şi reacţia în caz de necesitate, implementarea unui sistem legislativ viabil, care să normeze activităţile specifice. Exemplul Statelor Unite, care au fost ţinta atacurilor teroriste de 11 septembrie 2001, este unul dintre cele mai elocvente pentru a defini importanţa cunoaşterii de către populaţia unei ţări a elementelor esenţiale care ţin de sfera securităţii statului. Nu trebuie să aibă mai întâi loc astfel de evenimente, pentru ca ulterior să se demareze acţiuni de conştientizare a riscurilor şi ameninţărilor! Oamenii trebuie să ştie cum să reacţioneze în diferite situaţii care pot aduce atingere valorilor naţionale şi, implicit, valorilor individuale.
10. Ce ar trebui să povestim copiilor noştri despre momentul 11 septembrie 2001 şi cum ar trebui să consemneze istoria acest moment?
10. Consider că fiecare dintre noi, contemporani ai acestui eveniment tragic, avem datoria morală de a nu uita şi de a face tot ce stă în puterea noastră ca astfel de evenimente să nu se mai repete. Trebuie să fim alături de toţi cei care au avut de suferit de pe urma acestei cumplite tragedii umane şi să comemorăm pe toţi cei care au căzut victime. În acelaşi timp, se cuvine să preţuim cu recunoştinţă sacrificiul tuturor celor care şi-au dat viaţa pe acest veritabil front global de luptă împotriva terorismului. Armata României nu a fost scutită de acest tribut, 13 eroi fiind înscrişi pe lista cetăţenilor lumii care au căzut la datorie în această luptă. Istoria trebuie să consemneze şi să condamne, totodată, în paginile sale acest eveniment, iar generaţiile tinere trebuie să fie educate în spiritul respectării valorilor umane fundamentale şi avertizate că aceste tragedii încă se mai pot petrece dacă nu vom reuşi să învăţăm această lecţie. Omenirea are nevoie de primenire, iar un viitor mai bun poate fi realizat dacă se investeşte în educarea tinerei generaţii în spiritul ridicării oricăror bariere de orice tip, spirituale sau materiale, în sensul apropierii dintre oameni.
Interviu realizat pe 11 septembrie 2009
1. De la început pot să afirm, cu mândrie, în calitatea mea de ministru al Apărării Naţionale, şi la puţin timp după Armata a raportat naţiunii “Irak-misiune îndeplinită!”, că România şi-a onorat până acum toate angajamentele militare asumate în plan internaţional şi că se poate conta, în continuare, pe eforturile pe care le facem pe frontul coaliţiei antiteroriste. Într-un interval de şase ani (2003 – 2009), România şi-a îndeplinit cu succes misiunile din cadrul coaliţiei din Irak. Vreau să vă spun că momentul retragerii a fost determinat de îndeplinirea completă a obiectivelor şi sarcinilor militare care au revenit României în cadrul coaliţiei, dar şi ca urmare a celor convenite cu autorităţile irakiene. Armata României a asigurat 12 rotiri în teatrul de operaţii din Irak, timp în care peste 8.400 de militari au acţionat în mai multe locaţii, sub control operaţional american, britanic, italian sau polonez. Odată cu participarea lor la această misiune, militarii români au acumulat o experienţă deosebită, în condiţiile unui teatru de operaţii unde ameninţările asimetrice au fost omniprezente. Ei au luat contact cu realitatea câmpului de luptă modern. Personalul de comandă şi stat major şi-a dezvoltat competenţele în planificarea, conducerea şi executarea misiunilor de luptă, în conformitate cu procedurile standard de operare ale Coaliţiei şi Alianţei Nord-Atlantice.
Sintetizând efortul făcut în Irak, am demonstrat că putem să ne asumăm, alături de naţiunile lumii, greaua responsabilitate a pacificării şi reconstrucţiei unei ţări aflate în nevoie, iar Armata României a contribuit din plin la promovarea intereselor ţării noastre în plan internaţional şi la consolidarea statutului de partener credibil în cadrul Coaliţiei multinaţionale şi al NATO.
Contribuţia României la efortul internaţional de luptă împotriva terorismului a început însă, mai devreme, în 2002, în Afganistan.
Reconstrucţia acestei ţări reprezintă un efort de durată, asumat de comunitatea internaţională, la care România a consimţit să contribuie cu partea sa. Noi am crescut efectivele în zonă, îndeplinindu-ne angajamentele deja asumate în contextul efortului colectiv al NATO în Afganistan, reconfirmate cu ocazia Summit-ului de la Bucureşti.
Trebuie să vă spun că succesul operaţiunii NATO din Afganistan este prioritatea cheie a Alianţei Nord-Atlantice, iar securitatea euro-atlantică şi internaţională, deci implicit a României, este strâns legată de viitorul Afganistanului ca stat paşnic şi democratic.
Efortul militar al României, cu precădere în teatrul de operaţii din Afganistan, contribuie la realizarea obiectivelor politicii de securitate ale statului român, la îndeplinirea angajamentelor politice asumate în cadrul organizaţiilor internaţionale şi faţă de partenerii din coaliţia internaţională de luptă împotriva terorismului şi este parte a procesului de transformare a Armatei României. În acelaşi timp trebuie să precizăm că participarea României la eforturile militare ale NATO de a stabiliza şi reconstrui Afganistanul este rezultat al asumării solidarităţii aliaţilor în faţa unei probleme comune, o asumare a răspunderii care ne revine, ca stat membru al celei mai cuprinzătoare şi credibile organizaţii de securitate. Modul în care ne-am onorat angajamentele este evaluat atât de conducerea armatei, dar şi de către partenerii noştri din teatrul de operaţii, care în numeroase ocazii au remarcat nivelul ridicat de profesionalism al militarilor noştri cu care sunt camarazi de arme.
2. Bogdan Chirieac afirma că dacă nu era Afganistanul, dacă nu era 11 septembrie, nu ştiu dacă România ar fi primit invitaţia în NATO în 2002, la Praga, şi ar fi fost admisă în NATO în 2004. Credeţi că 11 septembrie a schimbat totul din punct de vedere geopolitic şi strategic?
2. Cu siguranţă 11 septembrie 2001 a însemnat un moment de cotitură în istoria recentă a lumii, cu implicaţii dintre cele mai diverse în toate sectoarele vieţii economico-sociale, politice şi militare, eveniment care a produs evoluţii, mutaţii şi reverberaţii puternice în conştiinţa oamenilor de pe toate meridianele globului, generând noi cursuri de acţiune pe multiple planuri. Atacurile din inima Americii au demonstrat vulnerabilitatea statelor dezvoltate, atât economic cât şi politic şi militar, în faţa ameninţării teroriste, în faţa unui inamic imprevizibil, de tip nou, care nu respectă nici o regulă a războiului. În acest context, Alianţa Nord Atlantică s-a văzut nevoită să-şi reconsidere parametrii strategici care ghidaseră planificarea sa anterioară în materie de credibilitate a sistemului de securitate existent. Prăbuşirea turnurilor gemene din Manhattan a zguduit vechea definiţie a ameninţărilor care cad sub incidenţa Articolului 5 şi a demonstrat, de asemenea, ştergerea liniei de separaţie dintre spaţiul de securitate euroatlantic şi cel al Orientului Mijlociu. Atât Statele Unite cât şi ţările europene au început să conştientizeze că cele mai mari ameninţările la adresa comunităţii euroatlantice nu mai sunt generate din interiorul Europei, ci din afara acesteia. Evenimentul din 11 septembrie 2001 nu poate fi considerat o ruptură în politica americană tradiţională în ceea ce priveşte raportarea la ceilalţi actori geopolitici implicaţi. Mai degrabă putem spune că Statele Unite au devenit mai dinamice pe linia orientărilor declarate, au ieşit din relativul izolaţionism în care se aflau şi s-au exprimat mai vehement pe scena internaţională. Acest context a fost într-adevăr favorabil accelerării aderării României la NATO. Acest lucru nu înseamnă însă că rezultatul nu ar fi fost acelaşi şi în absenţa tragicelor evenimente. Prin implicarea sa în Afganistan şi ulterior în Irak, România nu a făcut decât să-şi confirme valoarea ca aliat de încredere. Pentru România, aderarea la comunitatea Nord-Atlantică a fost un obiectiv ambiţios, care a coagulat energiile întregii clase politice şi ale societăţii româneşti, în ansamblul ei. În acest context trebuie să amintim meritul de netăgăduit al eforturilor constante depuse de Armata României pentru împlinirea acestui deziderat şi să arătăm că militarii români au trăit în teatrele de operaţii, cu arma în mână, momentele principale ale aderării ţării noastre la NATO.
3. Într-un interviu recent acordat cotidianului nostru, susţineaţi că România a devenit, din consumator de securitate un furnizor de securitate? Aş vrea să dezvoltaţi această afirmaţie.
3. Noţiunile de consumator de securitate şi furnizor de securitate pot fi considerate repere în aprecierea rolului crescând al României în cadrul mediului complex de securitate euro-atlantic. Altfel spus, este vorba despre ce „câştigă” statul şi ce „oferă în schimb” în contextul unui anumit mediu de securitate. Cum facem diferenţa între un stat consumator de securitate şi unul furnizor de securitate? O primă – şi cea mai la îndemână – modalitate ar fi să observăm statutul de participant „activ” sau de „beneficiar” în ceea ce priveşte securitatea, statut trasat de politicile naţionale de apărare. Astfel, încă din timpul participării noastre la Programul Parteneriatului pentru Pace (PfP) al Alianţei, România şi-a orientat acţiunile în vederea preluării atributelor unui furnizor de securitate modern – şi vorbim aici, în speţă, despre transformarea armatei şi despre eficientizarea bugetării sectorului apărării. România a participat la peste 3000 de activităţi în cadrul PfP, între care o multitudine de operaţii şi exerciţii comune parteneri-aliaţi. Forţele armate române au organizat şi au luat parte la întreaga gamă de exerciţii NATO/PfP (terestre, aeriene, navale, logistice şi de protecţie civilă), exersând cele trei operaţiuni de bază ale PfP: operaţii în sprijinul păcii, operaţii de căutare-salvare şi operaţii de ajutor umanitar. De cinci ani, România este stat membru al Aliantei şi acţionează activ în cadrul acesteia. Prin participarea la misiunile NATO, susţinerea ţărilor din vecinătatea imediată, din regiunea extinsă a Mării Negre precum Ucraina şi Georgia, prin susţinerea perspectivei euro-atlantice pentru statele din Balcanii de Vest şi alte astfel de acţiuni, România joacă un rol activ în asigurarea securităţii internaţionale. România, ca membru NATO, aşezat la graniţa estică atât NATO cât şi a UE, este direct interesată în a avea partenerii din Balcani ireversibil ancoraţi în aria de stabilitate şi securitate Euro-Atlantică. Noi am susţinut întotdeauna că politica NATO de parteneriat, dialog şi cooperare trebuie să cuprindă şi partenerii din regiune. De asemenea, considerăm că trebuie pus accentul pe creşterea interoperabilităţii şi a capacităţii partenerilor de a contribui la operaţiile şi misiunile conduse de NATO. În acest sens, România asigură în continuare sprijin statelor partenere din Balcani atât la nivel politic, cât şi al cooperării practice în cadrul oferit de EAPC şi PfP, contribuţia României la îndeplinirea obiectivelor partenerilor din Balcani realizându-se atât în plan bilateral, cât şi prin activităţi la nivel regional.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, prim misiunile îndeplinite impecabil de armata sa în Irak, Afganistan şi Balcanii de Vest România a demonstrat că este un partener serios, credibil şi predictibil în comunitatea internaţională. Angajamentele asumate de România în aceste zone extreme de importante pentru securitatea mondială au confirmat şi consolidat, pe de o parte, vocaţia ţării noastre de furnizor de securitate, cu efecte benefice cuantificabile pentru prestaţia viitoare a României în structurile şi organismele internaţionale relevante, iar pe de altă parte au contribuit la dezvoltarea cooperării între armata noastră şi cele ale statelor membre NATO si UE, la asigurarea interoperabilităţii cu forţele aliaţilor. Dacă dezvoltăm în ce măsură suntem astăzi un furnizor de securitate, trebuie să spunem că, în prezent, peste 1.300 de militari români participă la îndeplinirea unor misiuni, în diferite teatre de operaţii, desfăşurate sub mandatul organizaţiilor internaţionale (NATO, UE şi ONU) dar şi în cadrul unor structuri tip coaliţie, la care România este parte. Din totalul acestora, peste 1.000 militari acţionează Afganistan sub mandat NATO şi în cadrul coaliţiei „ENDURING FREEDOM”. În principal, aceştia sunt dislocaţi în regiunea de sud a Afganistanului, una din cele mai dificile regiuni din perspectiva activităţii insurgenţilor afgani. În Balcanii de Vest, sunt desfăşuraţi peste 200 de militari, care execută misiuni în cadrul operaţiei NATO „KFOR” şi în cadrul operaţiei UE „ALTHEA”. Continuăm, în număr limitat, şi participarea la misiunea NATO de instruire a armatei irakiene (NTM – I). Putem remarca participarea noastră şi în cadrul operaţiei NATO „ACTIVE ENDEAVOUR”, unde, în acest an vom, participa cu o fregată. Se adaugă personalul de stat major şi de legătură, sub mandat NATO, ONU şi UE în: Marea Britanie, Congo, Coasta de Fildeş, Nepal, Georgia şi Sudan. Suplimentar acestor forţe, România are structuri militare dotate cu capabilităţile necesare destinate forţelor de reacţie rapidă ale NATO şi UE.
4. Ca ministru al apărării, într-o ţară membru al NATO, credeţi că momentul 11 septembrie 2001 a constituit şi o motivaţie mult mai puternică pentru ca înzestrarea armatei să devină prioritate naţională maximă?
4. După cum am mai menţionat, în primul rând evenimentele de la 11 septembrie 2001 au determinat o redefinire majoră a conceptelor de securitate naţională. Statele membre ale comunităţii euroatlantice au aflat într-un mod dramatic că siguranţa cetăţenilor nu mai putea fi asigurată prin metode tradiţionale. Noile concepte de securitate au plecat de la o re-evaluare a întregului spectru de ameninţări şi riscuri. Acest proces a condus la o corelare a eforturilor de înzestrare şi asigurare a mijloacelor adaptate pentru aceste ameninţări noi. Nu în ultimul rând s-a constatat că forţele armate nu mai au un rol primar în combaterea acestor ameninţări. Prin urmare, efectele evenimentelor din SUA au avut un impact mult mai amplu, comportând o acutizare a atenţiei asupra sectorului de securitate şi asupra nevoilor de modernizare, atât la nivelul forţelor armate cât şi al altor structuri din domeniul securităţii. Au pus în lumină totodată nevoia unor abordări în comun a acestor ameninţări.
În acest cadru general, se poate afirma că momentul 11 septembrie a reprezentat pentru România un amplificator al motivaţiilor naţionale de aderare la NATO, fapt care a permis focalizarea eforturilor pentru îndeplinirea obiectivelor şi atingerea standardelor pentru aderare. Deşi nu a determinat în mod direct procesul de înzestrare al armatei, se poate afirma că 11 septembrie a catalizat eforturile României de modernizare a instrumentului militar în vederea aderării la NATO.
Înzestrarea armatei a constituit întotdeauna o prioritate pentru Ministerul Apărării Naţionale, însă momentul 11 septembrie 2001 a reprezentat un moment de răscruce şi de reflecţie atât din punct de vedere al evaluării înzestrării armatei cât şi al reorientării în domeniul achiziţiilor unor categorii de tehnică. Toate acestea au vizat orientarea şi, mai ales, alinierea la cerinţele unor conflicte potenţiale sau cunoscute din diferite zone ale lumii. A fost instituit un sistem de planificare, programare şi bugetare după model NATO şi au fost iniţiate programe de modernizare a echipamentelor militare.
5. Care ar fi motivele principale pentru care ecoul acelei tragedii să nu fie minimalizate odată cu trecerea timpului şi pentru care noi toţi nu trebuie să uităm semnificaţia acelui moment?
5. Dincolo de numărul mare de pierderi umane şi mărimea pagubelor produse apreciez că unul dintre cele mai importante motive pentru care ecoul acelei tragedii să nu fie minimalizat îl constituie necesitatea unei radiografieri permanente, profunde şi atente a mediului global de securitate, în scopul identificării celor mai potrivite căi de realizare a unei păci şi securităţi durabile, care să îşi pună amprenta asupra tuturor statelor şi naţiunilor lumii.
6. Ce a însemnat pentru Armata Română antrenarea în teatrele de operaţiuni deschise împotriva terorismului în Irak şi Afganistan şi dacă prin contribuţia majoră a trupelor române s-a ajuns la o reducere a riscului terorist în lume?
6. Participarea Armatei României la misiuni în afara teritoriului naţional constituie evaluarea şi, dacă vreţi, măsura eficienţei parcurgerii unui complex şi costisitor ciclu de generare, înzestrare şi pregătire la nivel naţional a forţelor destinate, prin angajamente, planificării NATO. O altă importantă contribuţie o constituie valorificarea lecţiilor învăţate, în urma participării la astfel de misiuni, la demararea unei noi etape ale procesului de transformare a instituţiei militare, plecând de la un set de priorităţi noi, care vizează cu precădere restructurarea şi integrarea operaţională deplină a forţelor în cadrul arhitecturii de securitate a NATO. Cuantificarea reducerii riscului terorist în lume poate fi cel mai bine exemplificată prin atingerea scopului propus în cadrul misiunilor din teatrul de operaţii din Irak şi, deci, răspunsul nu poate fi decât pozitiv.
7. Credeţi că episodul de acum 8 ani mai poate fi repetat vreodată, după ce NATO s-a implicat activ în combaterea celui mai mare flagel al timpurilor noastre, terorismul?
7. Schimbările produse în mediul internaţional de securitate, după atacurile din 11 septembrie 2001, au produs o transformare a modului în care naţiunile văd şi abordează problematica teroristă. Este evident că percepţia acestei ameninţări a căpătat o dimensiune nouă, eforturile de contracarare a riscurilor teroriste fiind o dovadă concretă a nivelului de angajare a societăţilor pe această linie. Aceste eforturi nu vizează eradicarea fenomenului, ci combaterea şi limitarea riscurilor asimilate acestuia. Abordarea pe toate nivelurile a acestor ameninţări a permis plasarea luptei împotriva terorismului la vârful agendei NATO. De atunci, aliaţii au demonstrat, în mod individual şi, respectiv, colectiv, o puternică determinare de a-şi asuma partea de responsabilităţi ce le revine în lupta împotriva terorismului. Într-un timp foarte scurt, NATO a realizat progrese semnificative, făcând eforturi importante de transformare internă, pentru a face faţă credibil acestei ameninţări. Din nefericire, evenimente precum cel de la 11 septembrie nu pot fi prevăzute. Cu toate acestea, NATO şi-a exprimat în mod neechivoc determinarea în privinţa combaterii terorismului, declarând că „va proteja populaţiile, teritoriile, infrastructura şi forţele ţărilor aliate şi că va lupta împotriva tuturor formelor de terorism atât timp cât va fi nevoie”. De asemenea, şefii de state membre NATO au declarat în noiembrie 2006 că „terorismul… şi proliferarea armelor de distrugere în masă vor constitui probabil principalele ameninţări la adresa Alianţei în următorii 10-15 ani”. Aliaţii cooperează pentru dezvoltarea unor tehnologii noi şi mai performante în vederea combaterii unei ameninţări teroriste din ce în ce mai sofisticate. La Summit-ul de la Istanbul din 2004, liderii NATO au adoptat un Program de Lucru pentru Apărarea împotriva Terorismului. Acest program urmăreşte să sporească, la nivel naţional, expertiza şi programele de cercetare vizând dezvoltarea de tehnologii noi şi mai performante pentru combaterea terorismului. Pentru a reflecta complexitatea efortului de combatere a ameninţării teroriste trebuie precizat faptul că Alianţa aplică o concepţie militară care include acţiuni pe mai multe componente: măsuri anti-teroriste defensive, managementul consecinţelor, măsuri ofensive împotriva reţelelor terorismului sub conducerea sau cu sprijinul Alianţei, coordonarea cu organizaţiile internaţionale.
8. Ştiu că aţi avut prilejul să ajungeţi în SUA la doar două săptămâni după teribilul atentat. Cum aţi văzut de acolo dimensiunea acestuia şi ce impresii v-au lăsat imaginile de la faţa locului?
8. Pot să spun că imaginile de la faţa locului, aşa cum mi-au rămas mie în memorie, la puţin timp după producerea evenimentului, sunt acelea ale unei naţiuni care a ştiut să revină la viaţă, să renască după un şoc teribil şi să acţioneze ca unul pentru apărarea propriilor cetăţeni. Am fost impresionat de modul în care toate forţele societăţii americane s-au solidarizat în faţa pericolului, trecând peste diferenţele de ordin politic, social sau de altă natură pentru a da un răspuns adecvat ameninţărilor fără precedent. Exemplul dat atunci de naţiunea americană a avut ecouri în toată lumea şi vă amintiţi, desigur, reacţiile ferme ale comunităţii internaţionale care s-a alăturat fără rezerve Americii în lupta globală declanşată atunci împotriva terorismului.
9. Ce înseamnă pentru un ministru al apărării dintr-un stat NATO, faptul că a văzut pe viu imaginea post factum a unei asemenea teribile tragedii mondiale?
9. Ca om, realitatea acelei drame m-a impresionat profund. Sigur, pe vremea aceea, nu eram ministru, dar vă pot spune că din perspectiva funcţiei şi responsabilităţilor pe care le am acum ca ministru al apărării naţionale, că fenomenul 11 septembrie trebuie abordat din perspectivă strategică.
Conceptul de securitate a spaţiului de interes, introdus de SUA în urma evenimentelor din 11 septembrie 2001, consideră că este necesară îmbunătăţirea securităţii teritoriului propriu, iniţiind, în acest sens acţiuni în mai multe domenii, cum ar fi informaţii şi avertizare; securitatea frontierelor şi a transportului; contraterorism intern; apărare împotriva terorismului, protecţia infrastructurii critice, pregătirea şi reacţia în caz de necesitate, implementarea unui sistem legislativ viabil, care să normeze activităţile specifice. Exemplul Statelor Unite, care au fost ţinta atacurilor teroriste de 11 septembrie 2001, este unul dintre cele mai elocvente pentru a defini importanţa cunoaşterii de către populaţia unei ţări a elementelor esenţiale care ţin de sfera securităţii statului. Nu trebuie să aibă mai întâi loc astfel de evenimente, pentru ca ulterior să se demareze acţiuni de conştientizare a riscurilor şi ameninţărilor! Oamenii trebuie să ştie cum să reacţioneze în diferite situaţii care pot aduce atingere valorilor naţionale şi, implicit, valorilor individuale.
10. Ce ar trebui să povestim copiilor noştri despre momentul 11 septembrie 2001 şi cum ar trebui să consemneze istoria acest moment?
10. Consider că fiecare dintre noi, contemporani ai acestui eveniment tragic, avem datoria morală de a nu uita şi de a face tot ce stă în puterea noastră ca astfel de evenimente să nu se mai repete. Trebuie să fim alături de toţi cei care au avut de suferit de pe urma acestei cumplite tragedii umane şi să comemorăm pe toţi cei care au căzut victime. În acelaşi timp, se cuvine să preţuim cu recunoştinţă sacrificiul tuturor celor care şi-au dat viaţa pe acest veritabil front global de luptă împotriva terorismului. Armata României nu a fost scutită de acest tribut, 13 eroi fiind înscrişi pe lista cetăţenilor lumii care au căzut la datorie în această luptă. Istoria trebuie să consemneze şi să condamne, totodată, în paginile sale acest eveniment, iar generaţiile tinere trebuie să fie educate în spiritul respectării valorilor umane fundamentale şi avertizate că aceste tragedii încă se mai pot petrece dacă nu vom reuşi să învăţăm această lecţie. Omenirea are nevoie de primenire, iar un viitor mai bun poate fi realizat dacă se investeşte în educarea tinerei generaţii în spiritul ridicării oricăror bariere de orice tip, spirituale sau materiale, în sensul apropierii dintre oameni.
Interviu realizat pe 11 septembrie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentați