foto: www.eNational.ro
Indolenţa, ca mandat reprezentativ
Parlamentarii USL chiulesc de la serviciu, pe
motiv că sunt în grevă, dar uită că, de obicei, românii care fac grevă nu sunt
plătiţi de statul român atunci când refuză să mai muncească. Parlamentarii
sunt, poate, cei mai bine plătiţi bugetari din România, în raport cu ceea ce
fac unii dintre ei. Pe de altă parte, atunci când au fost aleşi şi-au întrebat
alegătorii dacă pot să fie deputaţi sau senatori, dar când stau degeaba pe
banii alegătorilor nu îi întreabă.
O anomalie fără precedent şi o nesimţire
plătită cu zeci de milioane de lei, de la bugetul şi aşa sărac al României! Aşa
s-ar traduce greva parlamentarilor USL, care nu muncesc, nu legiferează, nu vin
la serviciu, dar semnează condica de prezenţă şi îşi încasează salariile şi
sumele forfetare. În acest fel păgubos înţeleg aceşti oameni să îşi manifeste
răbufnirea de orgoliu şi nemulţumirea pe care ei o numesc protest politic. Dacă
aceşti indivizi ar fi renunţat şi la privilegiile dobândite odată cu mandatul
lor reprezentativ, atunci totul ar fi fost normal şi firesc, iar românii i-ar
fi condamnat, poate, doar pentru că nu îi reprezintă după voia lor, dar în
cazul în care papă bani de la buget doar pentru a sta la balcoanele sălii de
plen şi a fluiera sau a spune poante răsuflate, atunci românii au tot dreptulsă
fie nervoşi. Dacă aceşti indolenţi, ajunşi în forul legislativ suprem al
României, pe votul popular, înţeleg că este dreptul lor de a încasa bani, de a
folosi autoturismele camerei parlamentare din care fac parte şi de a cheltui
banii strânşi din taxele şi impozitele sufocante plătite de români, atunci
gestul lor nu poate fi decât unul reprobabil. În mod normal, pentru a vedea
dacă aceste obrăznicături politice, aceşti răsfăţaţi ai bugetului statului, au
sau nu dreptate să folosească mandatele reprezentative primite de la cetăţeni
pentru a îşi bate joc de ele, trebuie să vedem, mai întâi, cum le-au dobândit.
Fiecare din parlamentarii României, deputaţi sau senatori, au candidat pe câte
un colegiu uninominal, unde au primit votul majoritar al populaţiei sau s-au
fofilat, la redistribuire, chiar primind cele mai puţine voturi. Atunci când au
candidat, au bătut la uşa alegătorilor sau le-au vorbit de la tribuna unui
miting electoral ori din studioul vreuneiu televiziuni locale, pentru a-şi lua
angajamentul că îi vor reprezenta cu cinste şi onoare în Parlament, că îi vor
ajuta şi că nu le vor păpa banii degeaba. Oamenii arondaţi unui colegiu
uninominal s-au trezit, după numărarea voturilor, că sunt reprezentaţi de
cineva pe care, fie că l-au votat, fie că nu l-au votat, vor trebui să îl respecte şi să îl considere
ca pe unul de-al lor, ca pe un om care vorbeşte şi lucrează în numele lor şi
pentru binele lor. La acea vreme, alesul le-a mulţumit celor care l-au desemnat
să îi reprezinte, pentru mandatuzl reprezentativ primit şi le-a promis că de la
tribuna Parlamentului, le va fi alături şi la bine şi la rău, dar nu le-a spus
că, tot în numele lor, le va putea toca banii cu nesimţire, pentru a lipsi de
la lucrările Parlamentului, pentru a bloca comisiile parlamentare în care sunt
majoritari şi tot în numele lor va acţiona politic, după cum le dictează şeful de
partid. Personal, am întâlnit parlamentari USL care se plângeau că le e jenă de
alegători, pentru că nu pot merge la lucrările din plen, deoarece nu sunt
lăsaţi de prea orgolioşii lor şefi pe linie de partid. În aceste condiţii,
poate că parlamentarii grevişti şi chiulangii, impertinenţi până la urmă, ar
trebui să vină în colegiul în care au fost aleşi, să vorbească cu alegătorii şi
săîi întrebe dacă sunt de acord ca el, îmbuibatul orgolios şi patetic, are voie
să încaseze bani pentru faptul că nu munceşte. Abia atunci când omul ce l-a
ales şi ce l-a trimis acolo va fi de acord cu astfel de comportament,
parlamentarul are voie să se manifeste în felul în care se manifestă. Nu
trebuie, însă, ca un parlamentar să aibă atâta tupeu,încât să spună, cum a
spus, de exemplu, senatorul liberal Ioan Ghişe, că eliber să îşi exercite
mandatul dat de populaţie, aşa cum vrea el. Ce ar trebui să facă oamenii
minţiţi, abuzaţi şi furaţi de bani, cu parlamentarii care îşi bat joc de
mandatul reprezentativ primit de la ei? Ar trebui ca atunci când sunt chemaţi
la vot să îi trimită acasă şi să îi înveţe minte să nu mai facă politică
păguboasă niciodată în viaţa lor. Sau să îi aleagă ăia care i-au pus să facă
grevă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentați