demonii

Politică demonizării şi demonii politizării

De mai bine de o săptămână, românii au ieşit în stradă şi cer alegeri anticipate, demisia preşedintelui şi a primului ministru, precum şi alte teme de campanie preferate de USL. O politică a demonizării întregii stabilităţi democratice din România, în care nici autorităţile statului, nici forţele de ordine şi nici statul de drept nu mai trebuie menţinut, pentru că totul trebuie călcat în picioare de furia şi foamea de putere.

O simplă radiografie a evenimentelor ce au marcat ultimele nouă zile în România, scoate la iveală aspecte cutremurătoare, dacă nu chiar revoltătoare. De la dreptul constituţional de a protesta şi până la dreptul politicienilor de a manipula este o cale atât de scurtă, precum o punte între lege şi fărădelege. Este foarte adevărat că nimeni nu opreşte pe nimeni să iese în stradă şi să manifesteze paşnic, dar dacă, în numele unei aşa-zise revolte populare, derbedeii, drogaţii şi jegoşii de tip „ultras” confundă mitingul cu lupta de stradă şi cu lovirea jandarmilor cu bolovani sau cu incendierea autoturismelor şi a magazinelor, din care mai apoi se şi fură, atunci de ce forţele de ordine trebuie să fie demonizate că au intervenit în forţă. Pentru că am folosit, intenţionat, cuvântul „jegoşi”, poate o fi vorba de cei la care se referea marele nostru artist, Gheorghe Zamfir. Suit la tribuna politică din stradă, la mitingul organizat de USL, alături de Crin Antonescu şi Victor Ponta, marele nostru naist a spus că suntem „cel mai jegos popor”. Putem avea tot respectul faţă de monştri sacri aio neamului nostru, dar asta nu le dă dreptul de a sluji interese politice, cu atât mai mult pe cele ale unora care în aceste zile orchestrează cea mai sinistră lovitură de stat. De ce nu au urcat pe acea scenă politică, lângă Ponta şi Antonescu, şi alte valori româneşti, în afară de Gheorghe Zamfir şi Mircea Diaconu? Din simplul motiv că au înţeles unde le era locul şi că nu pot face uz de imaginea lor pentru a deveni demoni ai politizării unor proteste populare. Pe Mircea Diaconu îl înţeleg, pentru că este senator PNL, iar pe Zamfir îl înţeleg de asemenea, deoarece el are valoare doar atunci când cântă la nai, în rest a dovedit că este mic şi neînsemnat, dar şi frustrat de multe probleme. Demoni ai politizării nu ar trebui să existe în aceste zile, dar dacă tot sunt şi tot şi-au făcut de cap, printre ei nu trebuie să vedem valori româneşti. De aceea nu i-am văzut protestând alături de USL pe Nadia Comăneci, Ilie Năstase, Ion Ţiriac, Adrian Mutu, Gheorghe Hagi, precum şi nici pe alte asemenea valori naţionale. Ei nu pot practica politica demonizării, pentru că nu sunt demoni ai politizării, ci sunt oameni care au dus faima României pe toate meridianele. Să vedem, totuşi, cine sunt demonii, cine practică demonizarea şi de ce prinde acest tip de politică asupra publicului, în aceste zile teribil de agitate. Politica demonizării trebuie făcută cu demoni ai politizării, bine instruiţi în laboratoarele manipulării şi bine ancoraţi în tehnicile clasice sau moderne ale acestei ştiinţe, predate la facultăţile de comnicare şi politologie şi studiată cu o mult mai mare vehemenţă la fostele facultăţi la care se pregăteau politicienii regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est. În general, pentru ca un astfel de soi de politică să aibă succesul scontat, este nevoie de culpabilizarea şi demonizarea unor categorii sociale şi profesionale bine determinate într-un context şi el bine determinat. De exemplu, jandarmii sunt în aceste zie demonizaţi şi culpabilizaţi, pe fondul unei manipulări grosolane. Faptul că jandarmii şi-au făcut meseria şi au păstrat ordinea, chiar dacă i-au mai scuturat pe cei luaţi cu duba din stradă, contravine cauzei celor care au schiţat coordonatele politicii de demonizare. Anarhia nu poate fi întreţinută, dacă jandarmii intervin în forţă şi dacă mai bat manifestanţii turbulenţi sau dacă îi deposedează de armele albe cu care pătrund în piaţă, la fel ca şi pe stadioane. Iar anarhia din stradă este un argument forte în misiunea de a doborî cu forţa un regim. Dacă nu scapă lucrurile de sub control, demonii politizării nu mai pot întreţine tensiunea şi nervozitatea necesare adoptării unor măsuri extreme. Dacă în piaţă ar fi linişte, ar putea lua naştere un dialog civilizat, în urma căruia misiunea finală a politicii de demonizare ar eşua.