O altă perspectivă

Jurnal Românesc

Noua publicaţie se va lansa vineri 30 august 2013, la Castelul Artelor, de la ora 15.00, în cadrul simpozionului dedicat Zilei Limbii Române "Limba română - floare de latinitate". Manifestarea este organizată de TELEVIZIUNEA KARISMA şi ASOCIAŢIA FORUMM PENTRU CULTURĂ ŞI IDENTITATE, iar ziarul este parte a unui proiect finanţat de DPRRP.

De ce JURNAL ROMÂNESC? De ce era nevoie de o publicaţie destinată românilor de pretutindeni, realizată în România? De ce o nouă apariţie media, destinată cu precădere românilor din Valea Timocului? Iată câteva întrebări la care vom încerca să găsim un răspuns, odată cu lansarea acestei noi publicaţii. În unele din comunităţile româneşti din jurul patriei, presa în limba maternă este aproape inexistentă, la fel cum nici jurnaliştii români nu răsar din rândul minorităţii, iar aceste aspecte întregeasc imaginea unei drame pe care o cunoaşteam, dar pe care parcă nu avem curajul să o desfiinţăm.

Cu ani în urmă aveam să ajung, absolut întâmplător, într-o localitate din Timocul sârbesc, undeva pe lângă oraşul Bor, la un festival românesc. Răspunsesem invitaţiei unor prieteni de a vedea cum se manifestă minoritatea românească de aici şi cum reuşesc aceşti oameni să îşi păstreze cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile. Era un festival internaţional, deoarece acolo participau nu numai ansambluri folclorice româneşti din Serbia, ci şi din Bulgaria, Albania, România. Ca ziarist, pentru mine avea să fie o experienţă unică, absolut nouă şi fascinantă. Sărbătoarea a ţinut două zile, iar din Mehedinţi aveam să îi întâlnesc pe câţiva dintre oamenii care luptă pentru păstrarea tradiţiilor populare. Este vorba de primarul comunei Ponoarele, Georgică Pătraşcu, care venise împreună cu un ansamblu creat de domnia sa şi care avea să impresioneze pe toată lumea. Dar nu aceasta era problema, ci situaţia de fapt pe care aveam să o descopăr acolo în inima comunităţii româneşti din Timoc, la Oştrelj – Bor. Oamenii aceia vorbeau, cât se poate de limpede, limba română, aveau tradiţii şi obiceiuri similare cu cele din România şi petreceau la fel ca noi, la festivaluri. Doar că acei oameni, după cum aveam să constat, nu ştiau să citească româneşte şi nici să scrie româneşte. Îşi conservaseră limba şi tradiţiile doar în familie, din generaţie în generaţie, iar cei mai în vârstă spuneau că până în momentul în care au mers la şcoală nu au ştiut limba sârbă. Mai târziu aveam să întâlnesc bătrâni care nu vorbeau şi nu scriau decât româneşte, tocmai pentru că ei nu ajunseseră să meargă la şcoală. Am încercat, în mod constant, din acel moment, să ţin legătura cu această comunitate, cu liderii ei, cu problemele ei şi cu aspiraţiile ei. De ce duce lipsă această minoritate românească ce, potrivit unor statistici, numără peste 300.000 de membri? Poate de curaj, poate de legi sau poate de forţă de decizie impusă de lideri puternici şi hotărâţi. Poate de mijloace de informare în limba maternă sau de spiritul european coerent şi imperativ în domeniul respectării şi aplicării normelor în materie de respectare a drepturilor minorităţilor. Poate că românii de aici, care sunt împărţiţi, după aproape două secole de asimilare, în români şi vlahi, au nevoie de unitate, de înţelepciune şi de coerenţă, dar am ajuns la concluzia amară că mai au nevoie de ceva extrem de important: de presă în limba maternă! De atunci am reuşit să particip la zeci de întâlniri, de seminarii, mese rotunde, simpozioane sau festivaluri, iar peste românii de aici din Timoc au trecut mai multe momente istorice: un recensământ în urma căruia doar 2.600 de etnici s-au declarat cu limpezime români, vreo câteva zeci de mii s-au declarat vlahi, iar alţii pur şi simplu sârbi; un moment datat 2 martie 2012, când România a condiţionat acceptul primirii Serbiei în marea familie europeană de respectarea drepturilor minorităţii româneşti din Valea Timocului; două vizite istorice ale preşedintelui Traian Băsescu, la Kladovo, Belgrad şi Negotin; deschiderea punctului de trecere a frontierei de la Porţile de Fier II; alegeri locale şi parlamentare în Serbia; frământări majore în interiorul celui mai mare partid românesc din Serbia, Partia Democrată a Rumânilor din Serbia, finalizate cu demisia a doi vicepreşedinţi; un proiect pilot de introducere în şcoli a limbii române cu elemente de cultură naţională; apariţia ideii de afirmare a românismului prin înfiinţarea IRS. Mai sunt, poate multe alte aspecte de discutat, însă revin la nevoia de presă rpmânească într-o zonă în care aveam să aflu cu stupoare că există doar un portal on-line numit timocpress.org şi un ziar ce apare când şi când numit „Vorba noastră”. Directorul timocpress.org, Duşan Pîrvulovici avea să îmi imprime dorinţa fierbinte de a mă implica în dezvoltarea presei de limba română de aici, primii muguri ai acestei dorinţe materializându-se prin donarea, la începutul acestui an, către ziarul on-line românesc a unui set de aparatură video.

JURNAL ROMÂNESC s-a născut din această nestăvilită dorinţă de dezvoltare a mass-media în Timoc, iar dacă astăzi pot lansa primul număr al acestui ziar, iar în cel mai scurt timp o platformă on-line cu acelaşi nume, victoria este una puternic sprijinită de Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), de unde am câştigat un proiect. Este începutul unui proiect de anvergură ce va avea misiunea de a dezvolta o structură media puternică în această comunitate şi a creiona un viitor luminos pentru media. Vom încerca să găsim, în timp, tineri care să vină în România pentru a studia jurnalismul şi care să lucreze la ziare de limba română în această zonă. O altă perspectivă se va deschide pentru mass-media de limba română din această necăjită comunitate românească, iar aportul DPRRP şi al MAE este definitoriu, la fel cum definitorii sunt şi abordările corecte ale problemei românilor de pretutindeni pe care le-au demonstrat ministrul delegat pentru românii de pretutindeni - Cristian David şi şeful DPRRP - secretarul de stat Stejărel Oalru.