Potrivit Legii
53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române, publicată în Monitorul
Oficial, Partea I, nr. 145, din 19 martie 2013, ziua de 31 august a devenit
„Ziua Limbii Române”. Anul 2013 este, aşadar, primul în care această zi este
sărbătorită în ţara noastră. Parcursul urmat de la depunerea proiectului de
lege şi până când legea a fost promulgată şi publicată în Monitorul Oficial
este, însă, unul lung şi alambicat. Printre iniţiatorii cei mai efervescenţi se
numără senatorul de Diaspora Viorel Riceard Badea.
Poate că înainte
de a descrie parcursul legislativ al acestei legi pline de încărcătură
patriotică şi de expresie a demnităţii româneşti, ar fi bine să ne amintim ceea
ce spunea marele nostru poet Nichita Stănescu despre minunata noatră limbă
română: „A vorbi despre limba în care gîndeşti, a gândi - gândire nu se poate
face decât numai într-o limbă - în cazul nostru a vorbi despre limba română este
ca o zi de sărbătoare. Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată
în limba română. Pentru mine iarba se numeşte iarbă, pentru mine arborele se
numeşte arbore, malul se numeşte mal, iar norul se numeşte nor. Ce patrie
minunată este această limbă! Ce nuanţă aparte, îmi dau seama că ea o are!
Această observaţie, această relevaţie am avut-o abia atunci când am învăţat o
altă limbă”.
Proiectul de lege
privind instituirea Zilei limbii Române, a fost depus în Parlament la data de
12 decembrie 2011. Iniţiatorii formează un grup numeros de 154 de deputaţi şi
senatori, care acopereau întregul spectru politic reprezentat în Parlamentul
României, în precedenta legislatură. Cel care a urmărit în permanenţă întregul
parcurs al proiectului şi a semnat rapoarte şi declaraţii de sprijin, unele în
numele unor grupuri parlamentare a fost senatorul Viorel Riceard Badea. Printre
semnatari se află şi cinci senatori UDRM, ceea ce dă, cu siguranţă o notă
aparte de inedit acestei propuneri legislative. Expunerea de motive este
semnată, în numele iniţiatorilor de către senatorul Viorel Badea. În expunerea
de motive la proiectul legislativ se arată, printre altele: „Importanţa limbii
române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare,
deoarece limba română reprezintă fundamentul indentităţii naţionale, un punct
deosebit de important pentru consolidarea unei societăţi puternice şi unite.
Din aproximativ 32 de milioane de vorbitori de limba română, 10 milioane
trăiesc astăzi în afara graniţelor României, răspândiţi pe cele 5 continente (4
milioane de vorbitori de limba română de află în Republica Moldova). Românii
din afara graniţelor trebuie să simtă că sunt sprijiniţi în demersurile lor de
păstrare a culturii şi identitaţii naţionale, prin oferirea educaţiei în limba
română, oriunde s-ar afla”. Pe data de 19 februarie 2013, legea este adoptată
în Camera Deputaţilor, cameră decizională în acest caz, pe 2 martie 2013 este
trimisă la Preşedintele României pentru promulgare, pe 13 martie 2013 este
promulgată prin Decret prezidenţial (nr. 304/2013), pe 14 martie 2013 devine
Legea 53, iar pe 19 martie, după publicarea în Monitorul Oficial, produce
efecte.
O scurtă istorie
a limbii române
Este o limbă
romanică, vorbită în principal în România şi Republica Moldova şi are patru
dialecte care se disting: 1) daco - român, vorbit în România şi Republica
Moldova precum şi în diaspora; 2) aromân, sau macedo - român, vorbit în
comunităţile din Grecia, Albania, Bulgaria, Kosovo, Serbia; 3) megleno - român,
un dialect aproape dispărut din nordul Greciei, şi 4) istro - român, de
asemenea aproape dispărut, vorbit în peninsula Istria din Croaţia. Limba
română, singura limbă romanică din Europa de Est, a suportat mai multe
influenţe de-a lungul istoriei.
Prima perioadă a
limbii noastre este perioada dacică, dacii fiind prima civilizaţie care a trăit
în zona în care se află acum România. A doua perioadă este cea de romanizare,
după cucerirea Daciei de către romani, în anul 106, după mulţi ani de lupte.
Romanizarea s-a întâmplat destul de repede, în cei 165 de ani, prin căsătorii
mixte, prin răspândirea religiei creştine cu ajutorul misionarilor. După
romanizare a fost o perioadă de influenţă slavă, când în timpul secolului al VII-lea
şi pe parcursul secolului al IX-lea, au venit slavi în zona Daciei, ifluenţa
fiind şi prin pronunţia cuvintelor.
Cel mai vechi
document scris în limba română, păstrat, este „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung
către judele Braşovului” (1521), descoperită în 1894 în Arhivele Naţionale ale
judeţului Braşov, unde se păstrează şi astăzi. Cea mai veche inscripţie în
aromână este datată la 1731.
Limba română a
fost introdusă ca obligatorie, în actele de stat şi în ritualul religios, în
timpul voievozilor Vasile Lupu (1634 - 1653) în Moldova şi Matei Basarab (1632
- 1654) în Ţara Românească.
Prima gramatică
românească se datoreşte lui Samuel Micu şi Gheorghe Şincai. Datează din anul
1780, se intitula „Elementa linguae daco - romanae sive valachicae” şi a fost
tipărită la Viena.
Din nucleul de
cuvinte dacice, de latinizare şi influenţă slavă, limba română spune povestea
unui popor de supravieţuitori.
Eminescu şi limba
română
Mihai Eminescu,
marele nostru poet, poetul universal, a lăsat mărturie peste veacuri şi studii
referitoare la limba română şi originea acestui mândru popor „Spirit
enciclopedic, Eminescu şi-a centrat demersurile de analist pe aproape toate
momentele-cheie ale vieţii politice, sociale, literare. Poetul şi-a asumat
conştient şi cu luciditate durerile, probleme neamului. Fie că a scris despre
originea românilor, fie că a pledat pentru reîntoarcerea teritoriilor
voievodale, ocupate de ţarul rus, fie că a apărat cu vehemenţă originea dacică
a limbii române…” notează site-ul www.basarabia91.net.
Într-un articol,
poetul menţiona: „Limba noastră e singura în Europa care se vorbeşte aproape în
acelaşi chip în toate părţile locuite de români” (Timpul, 1878).
Tot referitor la
unitatea românilor, Eminescu scria în aprilie 1879: „Dacă în limbă nu s-ar
reflecta chiar caracterul unui popor, dacă el n-ar zice oarecum prin ea: <<Aşa voiesc să fiu eu şi nu altfel>>,
oare s-ar fi născut atâtea limbi pe pământ? (…) Prin urmare, simplul fapt că
noi, românii, câţi ne aflăm pe pământ, VORBIM O SINGURĂ LIMBĂ, UNA SINGURĂ CA
NEALTE POPOARE, şi aceasta în oceane de popoare străine ce ne înconjoară, E
DOVADA DESTULĂ CĂ AŞA VOIM SĂ FIM ŞI NU ALTFEL”.
„Limba noastră e
singura în Europa care se vorbeşte aproape în acelaşi chip în toate părţile
locuite de români” (Mihai Eminescu - Timpul, 1878).
„A vorbi despre
limba în care gîndeşti, a gândi - gândire nu se poate face decât numai într-o
limbă - în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o zi de sărbătoare.
Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română” –
Nichita Stănescu
„Limba română
este comoară fără cheie.” – Ion Slavici
„Să treci de la
limba română la limba franceză e ca şi cum ai trece de la o rugăciune la un
contract.” – Emil Cioran
„S-ar putea crede
că întreaga natură a ostenit la zidirea Limbii Române.” – Grigore Vieru
„Am fost mereu
uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le
conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea
două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul
echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă
însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă
însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi.” – Herta Muller
„Pentru mine,
limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.” - Fănuş
Neagu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentați