vineri, noiembrie 06, 2009

scandal în PNL Mehedinţi



Scandal la vârf în PNL Mehedinţi




Boască şi-a încuiat consilierii în sediu ca să nu-l trădeze



Situaţia fără precedent de la nivelul Consiliului Judeţean Mehedinţi, unde de mai mine de trei săptămâni nu se pot ţine şedinţele Consiliului Judeţean din cauza lipsei de cvorum a degenerat într-un măcel politic în interiorul PNL Mehedinţi. Pentru a fi sigur că nu vor participa la şedinţe, preşedintele PNL i-a încuiat în sediu pe toţi cei 7 colegi consilieri judeţeni. Vicepreşedintele demisionar al PNL Mehedinţi – Gheorghe Ovidiu face dezvăluiri despre dictatura lui Boască.



Liviu Mazilu, căruia prietenii îi mai spun şi Boască, datorită obiceiurilor sale bahice şi a beţiilor nocturne prin restaurantele severinene, preşedintele PNL Mehedinţi şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi a ajuns la cuţite cu colegii de partid şi potrivit surselor noastre cu aproape întreaga filială. Tot mai mulţi liberali mehedinţeni precuzează că nu îl mai suportă pe Mazilu în fruntea filialei judeţene, pentru că, pe de o parte i-a făcut de râs, iar pe de altă parte îi obligă să boicoteze şedinţele Consiliului Judeţean. În ultimele trei săptămâni circa patru încercări de convocare a unei şedinţe de îndată au eşuat lamentabil datorită lipsei de cvorum, deşi pe ordinea de zi se aflau proiecte importante pentru judeţ, precum rectificarea bugetului şi aprobarea unei cote de cofinanţare la un proiect regional derulat în colaborare cu celelalte 4 judeţe ale Olteniei pentru modernizarea infrastructurii serviciilor pentru situaţii de urgenţă. PNL are 8 consilieri judeţeni, PSD are 9, iar PDL 13 consilieri judeţeni. În condiţiile în care social democraţii au refuzat şi ei participarea la şedinţe, prezenţa liberalilor ar fi dat cvorumul necesar desfăşurării normale a şedinţelor. Blocajul instituţional provocat de liberali a reuşit să enerveze la culme consilierii liberali, care spun că nu mai suportă să fie acuzaţi de propriul lor electorat că se opun proiectelor importante ale judeţului. Dacă unii dintre ceilalţi şapte colegi consilieri ai lui Liviu Mazilu (Boască) nu au avut curajul necesar pentru a protesta, consilierul judeţean Gheorghe Ovidiu, mâna dreaptă a lui Mazilu şi vicepreşedinte al filialei a răbufnit într-un acces de furie. Primul gest al liberalului Gheorghe Ovidiu a fost acela de a demisiona din funcţia de vicepreşedinte al PNL Mehedinţi şi de a se delimita de acţiunile colegilor săi, devenind, potrivit propriilor declaraţii, „un ales local independent şi responsabil” în şedinţele de CJ. Gheorghe Ovidiu a făcut, în premieră şi în exclusivitate pentru cotidianul nostru dezvăluiri senzaţionale din bucătăria internă a filialei conduse dictatorial de Boască. „M-am săturat de înţelegerile secrete ale lui mazilu şi poziţia lui împotriva intereselor celor care au votat lista de consilieri PNL la alegerile locale. Nu mai vreau să fiu părtaş la blocajul instituţional din Consiliul Judeţean provocat de el în dauna inereselor partidului şi ale judeţului şi nu mai vreau să accept nici modul în care am fost convinşi să nu participăm la şedinţe, mai precis obligaţi şi încuiaţi în sediu”, a declarat vicepreşedintele demisionar al PNL Mehedinţi, Gheorghe Ovidiu.



Încuiaţi în sediu ca borfaşii



Gheorghe Ovidiu a mai precizat că PNL nu trebuie să se amestece în treburile interne ale altor partide şi nici să susţină vendetele dintre PSD şi PDL pe seama excluderii unor consilieri şi a emiterii de către prefectul judeţului a unor ordine de încetare a mandatelor unor consilieri judeţeni. „metodele celui pe care l-am sprijinit sufleteşte şi fără echivoc atâţia ani au ajuns să mă scoată din minţi. Nu este posibil să fim încuiaţi în sediul PNL cu câteva minute înainte de a începe şedinţele, nu suntem animale!”, a spus furios Gheorghe Ovidiu. „Până la reglementarea situaţiei din vârful partidului şi până la clarificarea situaţiei voi părăsi grupul liberal din CJ, eu şi colegii mei nu suntem sclavii nimănui”, a mai precizat Gheorghe Ovidiu. Liviu mazilu a refuzat dialogul cu noi, însă mai mulţi consilieri judeţeni ce au dorit să rămână anonimi certifică sechestrarea. Aceştia spun că înainte de ultima şedinţă au fost chemaţi la sediu pentru discuţii, dar la scurt timp Mazilu a dispărut, a încuiat uşa cu cheia şi nu s-a întors până nu s-a terminat şedinţa. Cât despre Boască el bate noapte de noapte cârciumile. Într-una din nopţi chiar a fost filmat clătinându-se la ieşirea dintr-un local iar filmuleţul a fost postat pe Youtube la adresa: http://www.youtube.com/watch?v=NF8fIMHc-oM.



Romeo Crîşmaru


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentați