marele miting din 19 mai 2010

Mare miting, mare!

Cel mai mare miting, anunţat cu surle şi trâmbiţe de marile centrale sindicale şi sprijinit logistic, din mai multe judeţe, de lideri şi parlamentari ai PSD, s-a finalizat paşnic şi fără mai nimic sinistru, aşa cum deontologi cu mari pretenţii, propovăduiau pe la posturile de televiziune de tip mogulărie. Oamenii au venit şi şi-au strigat disperarea, aşa cum nu se putea mai democratic şi mai de bun simţ, ba pe alocuri chiar hazliu, în paşi de dans.

18 mai 2010. Este seara. Pe posturile TV ale mogulului Felix se prevesteşte apocalipsa după Boc şi se propovăduieşte scenarita politicoidă a unei lumi întunecate, cu conspiraţii puse la cale de oamenii lui Băsescu, care mai apoi vor mima că sunt pesedişti şi vor vrea să arate lumii întregi contribuţia nefastă a politicului la întărâtarea durerii populare. Scenarii imbecile, supoziţii delirante, aprecieri groteşti şi previziuni de un sinistru exacerbat, toate acestea tronează în emisiunile de tip talk-show, din ziua în care preşedintele Băsescu a ieşit cu nefericitele veşti pe micul ecran. Din acel moment, tot poporul, ameţit pe de o parte de neajunsurile vieţii şi pe de o şi mai mare parte de coşmaristica trâmbiţată pe micile ecrane, tot poporul a început să înjure. Unii pe Băsescu, alţii pe Boc, alţii pe amândoi la un loc şi alţii întreg PD-L-ul. Nimeni, însă, din păcate, nu înjură predecesorii lui Boc, nimeni nu înjură guvernele darnice şi sparte la pungă, care aruncau în stânga şi în dreapta cu pomenile electorale şi care au devalizat această ţară. Nimeni nu vrea să evalueze corect situaţia şi să admită franc faptul că, din 1990 încoace, în fiecare minut, s-a furat şi s-a devalizat mojiceşte tot ce era de devalizat. Nimeni nu înjură toată clasa politică, de la cap la coadă, indiferent de culoare şi indiferent de majoritate şi toată lumea injură vârtos la portocaliii care, dacă suntem cinstiţi cu noi înşine, atunci când au ajuns la putere, au vorbit, în momentele lor de sinceritate, despre apocalipsa ce ne aşteaptă. Peste toată acestă nebunie, deontologii nelipsiţi de pe micile ecrane par să ştie deja că va veni potopul biblic şi deja să treacă la căutarea materialelor necesare construirii unei aşazise arcă a lui Noe. Mai precis, ei au soluţii, ei ştiu de unde trebuiau luaţi banii, dar nu scot pe guriţă nimic concret, nimic palpabil, ci doar demagogii ieftine. Ba mai mult, pe televiziunile mogulăreşti, vezi, seară de seară, personaje „inocente”, „neprihănite”, „ingenue”, precum Ion Iliescu, Călin Popescu Tăriceanu, Adrian Năstase, Varujan Vosganian şi alţii. Toţi sunt gravi şi de o înţelepciune financiară imensă, dar în realitate falşi. Revenind la mitingul de ieri, unde se pare că au ajuns doar 30.000 din cei „peste 50.000” de manifestanţi promişi, el a fost unul paşnic şi civilizat. Am un respect deosebit pentru Radu Tudor, pe care îl consider un bun analist şi un om inteligent şi sincer, dar parcă, cu o seară înainte de miting, prea a generat un tablou de coşmar, spunând că oamenii lui Băsescu, „băsiştii”, vor avea infiltraţi agitatori printre manifestanţi, iar aceştia vor genera nuclee de violenţă, după care vor spune că sunt de la PSD. Hai să fim serioşi, chiar dacă s-a demonstrat că PSD a pus la dispoziţie autocare şi a decontat bilete de tren, nu s-a ajuns chiar atât de departe, cum spuneau „sursele” lui Radu Tudor. Ba din contră, am văzut în Piaţa Victoriei oameni care dansau „dansul pinguinului”, femei frumoase care arătau chiar super, încinse în ritmurile acelei piese şi oameni care plimbau un sicriu grotesc şi chiar dădeau palme păpuşii puse în el, în chip de mort. La un moment dat, chiar se auzea un cetăţean indignat la culme, care urla din toţi boşogii: „Strigaţi oameni buni, strigaţi, că de aia am venit aici!” Acela să fi fost agitatorul? În tot acest timp, Guvernul hotăra, în şedinţă, asumarea răspunderii pe pachetul de reforme dure, promise FMI-ului. Ca o concluzie generală, haideţi să fim serioşi până la capăt: Suntem într-o situaţie dramatică, iar aceasta nu se vindecă cu mişcări de stradă şi nici cu declaraţii politice iresponsabile şi demagogice, ci cu calm şi reduceri de cheltuieli. Din păcate!