Moartea, ca agent electoral
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe
protocolul semnat între ACD (PNL – PC) şi PSD, că a şi început campania
electorală deşănţată, bazată pe simbioza între noul USL (Uniunea Social
Liberală) şi televiziunile Antena 3 şi Realitatea TV. Ultimul trafic electoral
este cel cu moartea.
Moartea a ajuns agentul electoral preferat al
noului bloc politic USL sau cel puţin aşa se vede din ultimele talk-show-uri
prestate la televiziunile moguleşti. Nenorocirea consemnată la Mina Uricani,
unde cinci mineri au murit într-o explozie în subteran, le dă idei geniale
realizatorilor TV pentru a mai toca mărunt actuala putere. Noul subiect
preferat este acum moartea minerilor, suprapusă peste indiferenţa autorităţilor
şi peste investiţiile Ministerului Turismului. Telegondola inaugurată de ministrul
Elena Udrea la Vulcan pare subiectul preferat al celor care găsesc acum nod în
papură guvernanţilor, pe care îi fac direct responsabili de moartea celor cinci
nefericiţi. Mai precis, se pune idioata întrebare dacă nu cumva banii investiţi
în construcţia telegondolei ar fi putut să fie folosiţi la modernizarea sectorului
minier. Dar nimeni nu se încumeta, la „independentele” televiziuni de care
vorbeam, să întrebe de când datează problemele mineritului în România, cum
manipulează totul acei lideri sindicali din minerit, care bagă bani cu duiumul
în echipele de fotbal minereşti, dar îi doare în cot de condiţiile de lucru ale
ortacilor şi când au început cu adevărat problemele minerilor. Începând de la
hoardele de ortaci, chemaţi la Bucureşti de Nea Nelu Iliescu şi până la pacea
de la Cozia, când Luceafărul Huilei – Miron Cozma a negociat cu premierul de
atunci, Radu Vasile, oprirea ostilităţilor şi modernizarea sectorului minier,
nimeni nu catadicseşte să amintească acum de acele guvernări şi de cele care au
urmat. În opinia celor care se erijează acum în salvatorii patriei, cataclismul
României a început în 2009 şi doar de atunci s-a distrus tot. Cei dinainte,
care acum fac pe obraznicii şi nesimţiţii, gen Victor Ponta sau Adrian Năstase
sau chiar Ion Iliescu, au fost fecioare neprihănite şi au contribuit la progres
şi dezvoltare ascendentă. Cât de jenanţi sunt cei care azi s-au înhăitat sub
umbrela USL pentru a pune mâna pe putere. Nu mai vorbim aici de sondajele
difuzate obsesiv pe televiziunile moguleşti, în care vezi întrebări de genul
„De ce votaţi cu USL?” şi răspunsuri de genul „Pentru că sunt cei mai buni!”.
Dacă am recapitula ceva ce televiziunile moguleşti şi liderii USL de tipul
„salvadore de la patria” nu pomenesc deloc, am vedea că manipularea a ajuns o
ştiinţă exactă predată în direct, la ore de maximă audienţă, poporului român.
Primele alegeri libere pentru un mandat întreg au avut loc în anul 1992.
Perioada 1992 – 1996 a fost cea mai importantă perioadă pentru România, în
care ar fi trebuit creat cadrul propice dezvoltării şi privatizării, cadrul
viitoarei creşteri economice reale. La putere au fost PDSR, Ion Iliescu,
Năstase şi alţii ca ei. Între 1996 şi 2000, alte catastrofe şi mai mari au
guvernat România, iar personajele gen Victor Ciorbea, Radu Vasile, etc. nu mai
au nevoie de comentarii. Între 2000 şi 2004, PSD şi Adrian Năstase au zburdat
printre baronii locali şi au vândut toate resursele României. Între 2004 şi
2008, pentru o scurtă perioadă PDL a fost la putere, dar a fost alungat şi au
rămas cei de la PNL, manipulaţi din umbră de PSD. În 2008, pentru o scurtă
perioadă, PSD şi PDL conduc România, iar din 2009 PDL vine la putere singur. Se
puteau rezolva problemele sectorului minier în perioada decembrie 2009 –
ianuarie 2011? Cu siguranţă că nu! Între 1992 şi 2009 a mai amintit cineva de
dezvoltarea sectorului minier şi a făcut cineva ceva pentru ca minerii să nu
mai moară în accidentele stupide din subteran? Desigur că nu! Şi atunci de ce
transformăm moartea în agent electoral? Pentru că trebuie să prostim poporul,
cu televizorul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentați