şedinţă de CL la Orşova

Turnul Babel

Biblia spune că oamenii au încercat să construiască o clădire înaltă până la cer, pentru a ajunge la Dumnezeu, dar pentru îndrăzneala şi obrăznicia lor, Tatăl i-a pedepsit crunt, încurcându-le limbile, astfel încât ei nu se mai puteau înţelege. De atunci, de câte ori vezi câte o hărmălaie, gândul îţi fuge către biblicul Turn Babel. Cam aşa se întâmplă în şedinţele Consiliului Local Orşova!

Este al doilea municipiu ca mărime şi importanţă din judeţul Mehedinţi, după cel care reprezintă capitala judeţului. Se numeşte Orşova şi în prezent a ajuns o ruină! Un mic municipiu pitoresc şi dăruit de Dumnezeu cu o aşezare şi un peisaj de o frumuseţe tulburătoare. Aici ar fi putut fi un fel de Monte Carlo al României, dacă oamenii ce s-au perindat pe la conducerea administraţiei locale ar fi fost mai inspiraţi şi mai conştincioşi. Iar aici nu ne referim doar la primari, ci mai mult, mai apăsat, la consilierii locali. Aproape în toate legislaturile, consilierii locali au fost cu preponderenţă habarnişti şi total pe dinafară. O participare la o şedinţă de consiliu local, la Orşova, este o scenă decupată parcă şi Caragiale. Amuzamentul şi buna dispoziţie păleşte, însă, atunci când ori consilierii urlă ca descreieraţii, unii la alţii, ori când incapacitatea lor devine atât de vizibilă, încât nu numai că şochează, dar te şi pune pe gânduri. Voi încerca, fără pretenţia de a mă compara cu nemuritorul Caragiale, să descriu un act dintr-o piesă lugubră, intitulată scurt: Şedinţă de Consiliu Local la Orşova. Consilierii Florea şi Paer stau mereu alături şi cam de fiecare dată pe aceleaşi locuri, undeva diametral opus primarului, pentru a-l privi direct în ochi. Florea pare uneori liniştit, alteori se enervează la culme. Consilierul Paer cere să intervină şi ridică frumos două degete, ca la şcoală. Preşedintele de şedinţă, cam de regulă, citeşte ordinea de zi şi încercă, destul de greu demers, să potolească setea de discuţii în contradictoriu. Cam întotdeauna vocea lui nu are cam nicio legătură cu cea a unui lider, ci e mai mult stinsă şi piţigăiată. Altfel spus, şedinţele nu prea sunt conduse de adevăratelea! Primarul Brăgaru ascultă cu atenţie şi scrutează încruntat consilierii, fiind în gardă la orice atac. Îi priveşte pe toţi ca şi cum aceştia i-ar fi cei mai aprigi duşmani. Consilierul Pătăşanu (cel cu barbă, nu cel fără!) spune bancuri şi face pe lingvistul, corectând inerente scăpări gramaticale. Uneori este obsesiv de enervant, dar colegii s-au obişnuit şi îl tratează ca pe un critic literar. Viceprimarul Ungureanu stă în mijlocul grupului său politic şi se comportă ca un simplu consilier. De obicei nu vorbeşte, decât dacă e nevoie să se apere sau dacă e întrebat. Dacă nu, e cuminte! Consilierul Pătăşanu (cel fără barbă, nu cel cu barbă!) afişează un aer intelectual şi parcă îi domină cu acesta, pe ceilalţi muritori. Consilierul Manea se aprinde repede, gesticulează şi se bate pentru idei. Toţi laolaltă se reped asupra primarului (la figurat vorbind) şi îi cer socoteală. Primarul însă, în maleficitatea extremă a geniului său, le-a aflat rostul. Dacă vrea să treacă rapid un proiect, iscă o hărmălaie, provoacă busculade şi apoi, rapid, fulgerător, întreabă, desigur prin simplul executant numit preşedinte de şedinţă: „Cine este pentru?” Mâini grămadă se saltă în aer, unele în timp ce posesorii lor sunt antrenaţi în dispute, iar când totul s-a votat, consilieri buimaci întreabă: „Fraţilor, staţi aşa, ce votarăm noi acilea?” Aşa au trecut multe proiecte, care mai apoi i-au deschis apetitul de şmecher incurabil, domnului primar Brăgaru. Undeva, pe o canapea, domnul ziarist Butnaru, zâmbeşte superior şi formulează în gând editorialul de a doua zi. Apoi vine rubrica „Diverse”! Aici e tămbălăul cel mare! Consilierii ţipă unii la alţii, stenogramele se scriu cu greutate, vacarmul e de nedescris, iar primarul se repede la ei şi combate adânc. Urletele durează minute în şir, iar la final, nimeni nu-şi mai aminteşte de la ce a început răzbelul! Ce să mai înţelegi? Doar un singur lucru: „fiecare urbe îşi are conducătorii pe care îi merită!” Să vă trăiască aleşii, dragi orşoveni!