Ce face un consilier, când n-are ce face?

Mare e grădina lui Dumnezeu şi mulţi consilieri au sărit gardul!

Probabil că niciunde în România nu mai există consilieri municipali, aşa cum are Orşova. Şi asta nu de acum şi nici de ieri, ci dintotdeauna! Nu a fost legislatură la Orşova în care să se închege un Consiliu Local mai de Doamne ajută, ci doar indivizi orgolioşi, conflictuali şi uşor de manipulat! Şi ca ecuaţia să fie completă, în marea artă de a bate câmpii, ciudatul consilier liberal Dumitru Pătăşanu a reuşit să producă o lege locală, potrivit căreia colegii săi vor recita din Eminescu.

Este pentru prima oară, în ultimii cincisprezece ani, de când lucrez în presă, când îmi este dat să văd o dileală mai mare şi nu oriunde, ci taman într-un for legislativ, creat special pentru a da legi care să producă un vizibil progres al comunităţii locale. Cu alte cuvinte, aşa cum spune un vechi proverb românesc, „mare mai e grădina lui Dumnezeu şi mulţi au sărit gardul!” Este vorba de Consiliul local mu­ni­cipal din Orşova unde un con­silier destul de ciudat de felul său, pe numele său Dumitru Pă­tăşanu, ales pe listele PNL, nu a mai găsit altă modalitate de a excela decât printr-o propunere le­gislativă de o demenţă ieşită din comun. Insolitul individ, ales con­silier, la grămadă, aşa cum se aleg de obicei consilierii locali prin mioritica noastră patrie, a scor­nit necesitatea ca fiecare coleg al său să pună mâna pe carte şi să citească opera lui Mi­hai Eminescu, astfel încât, cu prilejul ediţiei a XX-a a Fes­tivalului Internaţional de Poezie – Eminescu, programat pentru data de 14 ianuarie 2011, fiecare ales local să recite poezia cu pricina. Pentru a da un exemplu concret, Dumitru Pătăşanu a ales poezia „Vre o zgâtie de fată”, adică nu ceva mai normal, mai patriotic, mai aproape de semni­ficaţia momentului, ci taman o poezie dintre acelea în care romantismul şi erotismul speci­fic eminescian, debordează. Citind poezia aleasă de intelec­tualul cu barbă sură, ajuns consilier la Orşova, ai zice că bietul om e frământat serios de vreo angoasă sau tulburat de vreun vis blond al tinereţilor dom­niei sale. „Sau mai mici şi mai plinuţe, / Sau mai zvelte şi mai slabe: / Toate peste-un sfert de secol / Vai! vor fi aproape babe”, spune una din cele patru stro­fe ale poeziei alese şi mul­tiplicate de municipalitate, ca suport la bizara hotărâre de con­siliu local. O fi bietul domn Mitică Pătăşanu atât de dus cu gândurile la „plinuţele”, „slabele” sau „zveltele”, care şi pe marele Eminescu îl chinuiau la vremea sa? Oricum, despre obsesiile sau visele erotice ale lui Mitică de la Orşova suntem prea puţin interesaţi, am fi mult mai interesaţi dacă Mitică cel cu gândul la „Vre o zgâtie de fată” ar veni cu proiecte mai pământeşti, mai utile pentru orşoveni, cu diverse propuneri care să îmbunătăţească viaţa bieţilor orşoveni, decât cu bazaconii şi idioţenii. Dar să vedem, aşa concret, cum stau lucrurile, în Republica Orşova, unde visele erotice ale consilierilor devin legi. Pe data de 30 noiembrie 2010, Consiliul local Orşova adoptă HCL nr. 101, care are doar trei articole. La primul articol, consilierii aprobă un parteneriat între CL Orşova şi Fundaţia culturală „Lumina”, în vederea organizării Festivalului Emi­nescu, iar la cel de-al doilea ar­ticol, consilierii aprobă alocarea unei sume de 1200 de lei pentru susţinerea evenimentului. Până aici, toate bune şi frumoase! Doar că, tot la cel de-al doilea articol, vine marea enormitate a propunerii consilierului Dumitru Pătăşanu: „fiecare consilier să spună câte o poezie de Mihai Eminescu”. De aici încolo, totul începe să devină delir. Secretarul municipiului trimite fiecărui consilier câte o adresă în care le cere să facă propunerea de poezie, până pe 28 decembrie, pentru ca ea să fie inclusă în programul manifestării. Ceea ce scrie mai departe, aproape că nici nu mai contează, iar restul deja este istorie. O istorie de­bordantă, dezaxată şi ciudată, la fel ca şi consilierul Dumitru Pătăşanu, care altceva mai util pentru orşoveni nu a mai găsit, decât o aiureală, o bazaconie şi o dileală extremă, pe care ceilalţi consilieri, probabil mai ha­barnişti decât bietul Mitică, au aprobat-o fluierând. Mare e gră­dina lui Dumnezeu!