Poveste cu lucernă

De veghe în lanul de Lucernă

Nu am dorit, nici pe departe, să parafrazez celebrul roman al literaturii americane „De veghe în lanul de secară”, al lui J.D. Salinger, nici să reeditez un roman de dragoste la fel de tulburător. Şi asta deoarece, de dragoste nu poate fi vorba în politică, iar de literatură americană nici atât. Am dorit doar să amintesc de un personaj căruia lucerna îi trezeşte amintiri dureroase.

Un personaj interesant al politicii mehedinţene, mai interesant din perspectiva de primar, decât din cea de politician, uns cu toate alifiile, îmbătrânit în rele şi cu o vastă experienţă de afacerist mărunt, pe numele său real Stelian Stăncioiu, a ajuns, prin conjuncturi favorabile, într-un moment tulbure al istoriei contemporane a filialei PSD Mehedinţi, să ocupe postul secund ca importanţă în ierarhia filialei judeţene. Practic Stelică, aşa cum îi spun toţi cei apropiaţi, a ajuns al doilea om în partid, după Adrian Duicu, asta deoarece şi Adrian Duicu a ajuns numărul 1 după ce fusese un conştiincios număr secund, în cea mai glorioasă perioadă politică a sa. Cum a ajuns Stelică şef mare la PSD, ce a făcut concret pentru asta, cât a muncit ca să ajungă acolo (pentru că aşa se laudă că a muncit mult pentru PSD), aproape că nici nu mai contează sau chiar am putea spune că este egal cu zero. Un lider cu o asemenea poziţie, care mulţumeşte din inimă lui Geoană, deşi de faţă, la Severin, chiar în dreapata lui, venise Ponta, aproape că nu face nici cât o ceapă degerată, iar dacă cineva i-a dat o funcţie atât de mare cum e aceea de prim-vicepreşedinte judeţean, înseamnă că ori avea o datorie la el ori l-a considerat un secund uşor de manipulat şi numai bun de executant disciplinat şi cuminte al ordinelor stăpânului, indiferent care ar fi fost acestea. Chiar şi aşa, Stelică a crezut că ajungând peste noapte atât de mare şi influent în filiala sa, poate mai mult. Aşa că şi-a pus el întrebarea, de altfel mai mult decât firească în politică: „Ce ar fi dacă ar pleca Duicu?” Statutar vorbind, calculele lui Stelică erau bine documentate, pentru că o ipotetică debarcare a lui Duicu ar fi însemnat preluarea conducerii judeţene de prim-vicepreşedintele Stăncioiu, interimar, iar de aici încolo, cine ştie... Mai mulţi colegi şi apropiaţi l-au încurajat, unii chiar au părut să fie serioşi în încurajări, iar unul dintre ei, şi mă refer aici la Nicu Tudorescu, chiar l-a privit ca pe un posibil preşedinte interimar numai bun de păpuşă în mâinile sale, cică, experimentate în ale politichiei. Ce nu au ştiut nici Stelică şi nici Nicuşor, este simplul fapt că printre cei care îi încurajau erau şi trădători sau infiltraţi, iar Duicu a aflat imediat de visele lor de mărire şi i-a liniştit: pe unul l-a retrogradat, iar pe celălalt l-a lăsat un umil „simplu membru”. Ce frumos sună sintagma de „simplu membru”, dumnule Nicu! Cine este, însă, marele politician Stelică Stăncioiu, pentru că de Nicu Tudorescu nu mai e nevoie de explicaţii suplimentare? I se mai spune şi „Lucernă”, după ce s-a aflat că, în tinereţele sale zbuciumate, pe când lucra, se pare la IAS, CAP sau alte alea, a ciordit un sac de sămânţă de lucernă, pe care a încercat să îl vândă, dar a fost prins şi condamnat. Norocul lui a fost o rudă cu pile babane pe la PCR, iar pedeapsa s-a comutat din închisoare, în muncă în folosul comunităţii. După ce a ajuns primar, omul nu şi-a uitat metehnele şi a arendat o suprafaţă imensă de păşune unui fin al său, care avea o singură vacă. Cu singura vacă din dotare şi cu un naş primar – vătaf de Jiana, finul Bucureanu a încasat mai multe miliarde de lei vechi, fără să mişte un pai. Cam acesta este omul care visa să ajungă preşedinte mare la PSD. Poate că nici nu era rău! La PSD se poate! Numai că Stelică nu a stat prea bine de veghe în lanul de lucernă şi a fost prins, la fel ca odinioară, când era hăituit de miliţie, cu sacul de lucernă în spinare! Ne întrebăm, oare cu vaca finului s-a sfătuit când a vrut să ajungă vătaf la PSD Mehedinţi sau cu Tudorescu?