De veghe în lanul de Lucernă
Nu am dorit, nici pe departe, să parafrazez
celebrul roman al literaturii americane „De veghe în lanul de secară”, al lui
J.D. Salinger, nici să reeditez un roman de dragoste la fel de tulburător. Şi
asta deoarece, de dragoste nu poate fi vorba în politică, iar de literatură
americană nici atât. Am dorit doar să amintesc de un personaj căruia lucerna îi
trezeşte amintiri dureroase.
Un personaj interesant al politicii
mehedinţene, mai interesant din perspectiva de primar, decât din cea de
politician, uns cu toate alifiile, îmbătrânit în rele şi cu o vastă experienţă
de afacerist mărunt, pe numele său real Stelian Stăncioiu, a ajuns, prin
conjuncturi favorabile, într-un moment tulbure al istoriei contemporane a
filialei PSD Mehedinţi, să ocupe postul secund ca importanţă în ierarhia
filialei judeţene. Practic Stelică, aşa cum îi spun toţi cei apropiaţi, a ajuns
al doilea om în partid, după Adrian Duicu, asta deoarece şi Adrian Duicu a
ajuns numărul 1 după ce fusese un conştiincios număr secund, în cea mai
glorioasă perioadă politică a sa. Cum a ajuns Stelică şef mare la PSD, ce a
făcut concret pentru asta, cât a muncit ca să ajungă acolo (pentru că aşa se
laudă că a muncit mult pentru PSD), aproape că nici nu mai contează sau chiar
am putea spune că este egal cu zero. Un lider cu o asemenea poziţie, care
mulţumeşte din inimă lui Geoană, deşi de faţă, la Severin, chiar în dreapata
lui, venise Ponta, aproape că nu face nici cât o ceapă degerată, iar dacă
cineva i-a dat o funcţie atât de mare cum e aceea de prim-vicepreşedinte
judeţean, înseamnă că ori avea o datorie la el ori l-a considerat un secund
uşor de manipulat şi numai bun de executant disciplinat şi cuminte al ordinelor
stăpânului, indiferent care ar fi fost acestea. Chiar şi aşa, Stelică a crezut
că ajungând peste noapte atât de mare şi influent în filiala sa, poate mai
mult. Aşa că şi-a pus el întrebarea, de altfel mai mult decât firească în
politică: „Ce ar fi dacă ar pleca Duicu?” Statutar vorbind, calculele lui
Stelică erau bine documentate, pentru că o ipotetică debarcare a lui Duicu ar
fi însemnat preluarea conducerii judeţene de prim-vicepreşedintele Stăncioiu,
interimar, iar de aici încolo, cine ştie... Mai mulţi colegi şi apropiaţi l-au
încurajat, unii chiar au părut să fie serioşi în încurajări, iar unul dintre
ei, şi mă refer aici la Nicu Tudorescu, chiar l-a privit ca pe un posibil
preşedinte interimar numai bun de păpuşă în mâinile sale, cică, experimentate
în ale politichiei. Ce nu au ştiut nici Stelică şi nici Nicuşor, este simplul
fapt că printre cei care îi încurajau erau şi trădători sau infiltraţi, iar
Duicu a aflat imediat de visele lor de mărire şi i-a liniştit: pe unul l-a
retrogradat, iar pe celălalt l-a lăsat un umil „simplu membru”. Ce frumos sună
sintagma de „simplu membru”, dumnule Nicu! Cine este, însă, marele politician
Stelică Stăncioiu, pentru că de Nicu Tudorescu nu mai e nevoie de explicaţii
suplimentare? I se mai spune şi „Lucernă”, după ce s-a aflat că, în tinereţele
sale zbuciumate, pe când lucra, se pare la IAS, CAP sau alte alea, a ciordit un
sac de sămânţă de lucernă, pe care a încercat să îl vândă, dar a fost prins şi
condamnat. Norocul lui a fost o rudă cu pile babane pe la PCR, iar pedeapsa s-a
comutat din închisoare, în muncă în folosul comunităţii. După ce a ajuns
primar, omul nu şi-a uitat metehnele şi a arendat o suprafaţă imensă de păşune
unui fin al său, care avea o singură vacă. Cu singura vacă din dotare şi cu un
naş primar – vătaf de Jiana, finul Bucureanu a încasat mai multe miliarde de
lei vechi, fără să mişte un pai. Cam acesta este omul care visa să ajungă
preşedinte mare la PSD. Poate că nici nu era rău! La PSD se poate! Numai că
Stelică nu a stat prea bine de veghe în lanul de lucernă şi a fost prins, la
fel ca odinioară, când era hăituit de miliţie, cu sacul de lucernă în spinare! Ne
întrebăm, oare cu vaca finului s-a sfătuit când a vrut să ajungă vătaf la PSD
Mehedinţi sau cu Tudorescu?
Mare dreptate aveti, pentru ca trebuie sa fii DOBITOC ca Stancioiu sa te duci sa-i povestesti militianului Doru Dumitrescu chestia cu puciul si ca-l pui sef la partid. Ce o avea Doru Dumitrescu cu PSD asta nici vaca lui Stancioiu nu stie...
RăspundețiȘtergereaveti mare dreptate
RăspundețiȘtergere