pericol de revistă

Ceea ce trebuia să fie o creaţie publicistică lansată oficial în Serbia, s-a transformat în eşec

Revistă cu grad ridicat de conflict

Revista „Românii”, numărul 1/2010, cu pretenţii de „publicaţie a românilor din Serbia de nord – est” şi cu un laitmodiv dezarmant, „istorie – spiritualitate – dialog cultural”, a fost oprită de la difuzare şi considerată a fi plină de greşeli impardonabile, creatoare de situaţii conflictuale majore, unele chiar de domeniul incidentelor diplomatice. În ecuaţia riscului fuseseră atrase instituţii ale statului român, printre care, cea mai importantă, Primăria Severin.

Pe la începutul lunii iunie 2010, o revistă, la care se lucra de ceva vreme şi care ar fi trebuit să fie o apariţie editorială de marcă şi un motiv de lansare a unei noi concepţii de colaborare cultural artistică româno – sârbă, îşi făcea prezenţa, într-un tiraj ceva mai mare de 500 de exemplare. Ea se numeşte „Românii” şi are ca laitmotiv trei termeni de forţă: „istorie – spiritualitate – dialog cultural”. De asemenea, pe coperta color tronează titulatura dezarmantă: „publicaţie a românilor din Serbia de nord-est”. Până aici toate bune şi frumoase, numai că în interior, aspecte mult mai dezarmante, dar şi uluitoare, au dat fiori celor care trebuiau să finanţeze proiectul dar şi beneficiarilor sârbi. Revista „Românii” se tipăreşte, practic, în România, după care ea este dusă acolo unde este cea mai mare nevoie de ea, adică în Serbia, la etnicii români de acolo. Adresa redacţiei este consemnată la sediul din Zaječar, a Uniunii Românilor Liberi, uniune condusă de Boico Stancovici. În mod firesc, ca orice publicaţie care se respectă, „Românii” are şi un editor, dar şi un factor de sprijin, mai ales că aici este vorba de de cineva care trebuie să şi plătească factura finală: tipar, redactori, colaboratori, etc. Ca atare, editorii sunt Societatea Scriitorilor Danubieni şi Fundaţia Culturală Lumina. Dacă ne referim doar la cel de-al doilea editor, deja ne-am luminat pe deplin: Lumina vine de la Florian Copcea, printre altele şi angajat al statului român, cum s-ar spune bugetar, în calitate de corespondent AGERPRES pentru Mehedinţi şi Serbia de nord-est. mai departe să vedem cine dă banii pentru apariţia nepreţuitei publicaţii. Iar aici avem confirmarea tot pe coperta interioară, la capitolui caseta editorială. „Publicaţia apare cu sprijinul Primăriei Drobeta Turnu Severin, România şi a Organizaţiei pentru Respectarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului ONU 1948”, se arată pe coperta revistei. Asta înseamnă că totul este, cel puţin în aparenţă, cât se poate de clar: Revista este editată de o fundaţie controlată de Copcea şi plătită de două instituţii ale statului român, chiar dacă una dintre ele este un ONG şi mă refer aici la filiala Mehedinţi a Organizaţiei pentru Respectarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului ONU 1948. Vom vedea, însă, în cele ce urmează, că unii au fost atraşi în mod periculos în această ecuaţie. Cât despre caseta redacţională, avem câteva surprize şi mai mari: „Boico Stancovici – preşedinte, Dušan Prvulovič – director general, Ileana Roman – director adjunct, Florian Copcea – redactor şef, Melenco Štefaovič – redactor şef adjunct, Gheorghe Florescu – secretar general de redacţie, Vasile Barbu, Mariana Furdui, Constantin Negulescu, Tudor Răţoi”. Luaţi pe rând, cei din colectivul redacţional sunt personalităţi marcante: Boico Stancovici – preşedintele Uniunii Românilor din Serbia – Dunărea, Dušan Prvulovič - preşedintele Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, Melenco Štefaovič - redactorul-şef al primei publicaţii româneşti din Serbia de nord-est (datând din 1948), “Vorba noastră”, Vasile Barbu – preşedintele societăţii cultural – artistice TIBISCUS din Uzdin, Mariana Furdui şi Constantin Negulescu – directorul şi respectiv directorul adjunct ai filialei Mehedinţi a Organizaţiei pentru Respectarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului ONU 1948 (ORDUDO)”.

Pericol major

Revista „Românii” trebuia trecută în Serbia şi lansată cu mare fast la Zaječar, într-un cadru din care nu puteau lipsi oficialităţile locale, mai ales primarul acestui oraş, Bosko Ničič. Poate că revista ar fi fost deosebită în felul ei, dacă nu ar fi apărut câteva gafe diplomatice, comise, conştient sau nu, chiar de cel care a conturat conţinutul ei, adică redactorul şef Florian Copcea. Prima gafă pe care Copcea ar fi vrut ulterior să o repare cu pastă corectoare, adică să ia la mână exemplar cu exemplar şi să şteargă cu simţ de răspundere, este prezenţa în caseta redacţională a domnului Dušan Prvulovič. Cea mai gogonată dintre gafe este, însă, articolul din pagina 10 a revistei, intitulat „Românii susţin destituirea primarului din Zaječar“, articol semnat, culmea, de către Maria Furdui. Întrebat cine este Maria Furdui şi dacă era corect ca respectiva doamnă şă semneze un articol atât de agresiv, odată ce reprezenta ca director de filială tocmai finanţatorul revistei, Florian Copcea a declarat: „Nu este vorba de Mariana Furdui, preşedinta filialei Mehedinţi a ORDUDO, ci de Maria Furdui, o angajată a domnului Boico Stancovici“. Culmea este că Boico Stancovici, cel care, de atâta mâhnire, câtă a simţit la vederea revistei, a precizat că nu are nicio angajată cu acest nume. În aceste condiţii, Mariana Furdui ne-a declarat: „Eu nu am semnat acel articol, iar organizaţia pe care o conduc nu îşi asumă nicio răspundere în acest sens. Este vorba de o gafă de proporţii ce poate să fi fost făcută cu rea credinţă“. Nici directorul adjunct al filialei Mehedinţi a ORDUDO, Constantin Negulescu, nu a fost prea încântat. „Este foarte grav ceea ce s-a întâmplat, iar dacă noi am fi trecut aceste reviste în Serbia am fi fost puşi în situaţia de a crea un conflict diplomatic şi de a fi acizaţi de amestec în treburile interne ale statului vecin. Nu este treaba noastră dacă primarul din Zaječar are lupte politice cu cei de acolo, nu era momentul să aruncăm în revistă o asemenea inepţie şi care culmea să fie atribuită nouă, cei care conducem ORDUDO, organismul ce finanţa apariţia revistei“, a precizat Negulescu. Atât Mariana Furdui, cât şi Constantin Negulescu au declarat că revista a fost oprită de la difuzare şi trebuie refăcută. În schimb, ultima dată când a fost contactat, Florian Copcea nu avea nimic să îşi reproşeze. El preciza că proiectul este unul strălucit şi că revista va fi lansată după ce Boico Stancovici vine şi ia tirajul pentru a-l duce la Zaječar, lucru care, deşi liderul sârb a fost la Severin, nu s-a întâmplat. O altă gafă este atragerea în potenţialul scandal a Primăriei Severin, fărăvoia şi ştirea acesteia, lucru obişnuit la Florian Copcea, omul care a mai avut asemenea încercări. Întrebat dacă sprijinul primăriei severinene există şi dacă da, în ce constă el, Copcea a precizat: „Domnul primar Gherghe nu ştie, am vrut să îi facem o surpriză plăcută, pentru că atunci când preşedintele Băsescu a fost la Kladovo, primarul i-a promis că îi va sprijini pe sârbi să aibă o revistă în limba română“. Dacă primarul nu a dat niciun semn de viaţă în acest sens, deşi acest lucru i-a fost cerut cu insistenţă prin consilierul său, răspunsul, verbal ce-i drept, vine delaconsilierulprimarului, Gabriela Pogaci: „Nu am cunoştinţă de niciun sprijin pe care Primăria Severin să îl fi oferit la apariţia acestei reviste. Nu înţeleg de ce numele instituţiei a fost trecut acolo fără permisiunea noastră“.

O surpriză neplăcută

Surpriza pe care Copcea pretinde că ar fi vrut să i-o facă plăcută domnului primar Gherghe este de fapt una sinistră. Dacă Constantin Negulescu nu ar fi oprit difuzarea revistei, am fi asistat la un scandal de proporţii. Primarul din Zaječar ar fi fost blamat şi criticat, ba chiar ameninţat cu schimbarea din funcţie, chiar cu girulprimarului din Severin şi a Mariai Furdui, adică cu sprijinul a două instituţii ale statului român, ceea ce ar fi creat o surpriză tare „plăcută“, numită conflict diplomatic. Pe scurt,primarul Constantin Gherghe nici nu ştia cum era gata să sară la gâtulomologului său din Zaječar, Bosko Ničič.