luni, februarie 22, 2010

Rezultatele unor sondaje

Pe acest blog am supus atenţiei dumneavoastră mai multe sondaje. Unele dintre ele s-au finalizat, altele continuă. Mulţumesc tuturor celor care au intrat şi au votat pe blogul meu, dar şi celor care au trimis comentarii. Referitor la comentarii trebuie să spun că ele sunt în prealabil moderate, însă am hotărât să nu resping niciun comentariu, pentru că astfel înţeleg să iau act de opiniile dumneavoastră în mod corect. Despre sondaje, trebuie să vă spun că ele au fost absolut interesante. La cel cu întrebarea "Cine credeţi că va fi noul preşedinte al PSD?", cei mai mulţi au răspuns "Adrian Năstase", asta în condiţiile în care printre răspunsuri nu exista opţiunea Victor Ponta. Ceea ce înseamnă, până la urmă un răspuns corect, dacă ne gândim că Adrian Năstase este cel care l-a împins în faţă pe câştigătorul Ponta.

"Credeţi că Victor Ponta va furniza o surpriză de proporţii la congresul PSD din 20 februarie 2010?"

Sondajul a fost lansat cu doar trei zile înainte de marele congres, iar cei care au apucat să intre sunt în număr de 8. Dintre aceştia, 6 au votat răspunsul "Da, cu siguranţă!", iar 2 au votat răspunsul "Nu îl poate învenge pe Geoană". La răspunsurile "nu" şi "e prea tânăr" nu a votat nimeni.

"Cine va fi noul preşedinte al PSD?", este sondajul lansat pe blog, la care au participat 87 de persoane. răspunsurile ce puteau fi alese sunt următoarele: "Miron Mitrea", "Cristian Diaconescu", "Adrian Năstase", "Mircea Geoană", "Liviu Dragnea", "Marian Vanghelie". Cele mai multe voturi, 32, le-a capacitat Adrian Năstase, urmat de Miron Mitrea şi Mircea Geoană cu câte 18 voturi, Cristian Diaconescu cu 17, Marian Vanghelie cu 2 voturi şi Liviu Dragnea cu niciunul. Dacă ar fi să cumulăm voturile lui Mitrea cu cele ale lui Năstase, contra cele ale lui Geoană şi ale lui Diaconescu plus Vanghelie, observăm că oamenii ce l-au sprijinit pe Ponta sunt în avantaj, ceea ce înseamnă că cei doar 87 de votanţi au intuit corect prăbuşirea prostănacului.

Vă aştept în continuare la alte sondaje şi la comentarii pe care le puteţi posta, indiferent de conţinutul şi tema lor, la acest material.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentați