mineriada

Nu avem dreptul să uităm

Sub numele de Mineriada din iunie 1990 sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 13-15 iunie 1990 în Bucureşti, când forţele de ordine, susţinute de mineri, au intervenit în forţă împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii şi a populaţiei civile. A fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil şi anvergură dintre toate acţiunile minerilor. De atunci au trecut 20 de ani, dar tovarăşul Ion Iliescu încă mai consideră că “minerii meritau mulţumiri”

În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3 - 4 dimineaţa, forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în Piaţă şi au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanţi. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii, scandând lozincile: "IMGB face ordine!" şi "Moarte intelectualilor!", "Noi muncim, nu gândim!". Cu toate astea s-au retras. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură, două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieţei cu autobuzele din dotarea Poliţiei. La îndemnul unor tineri fără ocupaţie, atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au şarjat mulţimea. Aceasta a reacţionat, răsturnând o autoutilitară marca TV, de culoare albastră, din rezervorul maşinii a fost furată benzina, cu care s-au confecţionat cocteiluri Molotov. Aceleaşi persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, iar după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chiţac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliţie. În scurtă vreme, nori groşi de fum negru au acoperit Piaţa. Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de poliţie; au fost incendiate autobuzele poliţiei, sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi SRI. La televiziune se citeşte un comunicat al preşedintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului şi televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită”. În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroşani spre Bucureşti iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre Bucureşti. Ajunşi în Gara de Nord la ora 4 dimineaţa, pe 14 iunie, minerii conduşi de Miron Cozma au fost preluaţi de angajaţi ai SRI şi a altor servicii secrete şi au fost orientaţi spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piaţa Universităţii, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor, pe platoul din faţa Teatrului Naţional. Imediat au pătruns în incinta Facultăţii de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertăţii de opinie şi au devastat o colecţie unică în Europa de flori de mină şi zăcăminte geologice ca şi sediul Ligii Studenţilor. O soartă asemănătoare au avut şi Facultatea de Litere şi cea de Matematică, dar şi Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroşi profesori au fost bătuţi, între ei se numără şi profesorii de lingvistică Grigore Brâncuş şi Petru Creţia, acesta fiind agresat de indivizi care se aflau în posesia fotografiei sale. În zonă, minerii au mai devastat sediile PNŢCD şi ale PNL, unde au pretins că au descoperit valută falsă şi arme şi de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o staţie radio şi aparate de birotică. Numărul victimelor este controversat. Oficial, conform evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă, numărul răniţilor este de 746 iar numărul morţilor este de şase: patru morţi prin împuşcare, un decedat în urma unui infarct şi o persoană înjunghiată. Cu toate acestea, astăzi, după 20 de ani, tovarăşul Ion Iliescu este foarte senin şi spune liniştit că minerii au făcut ceea ce trebuie.