miercuri, mai 05, 2010

cine vrea capul primarului Gherghe de la Severin?


Cine vrea capul primarului Gherghe?

PSD vrea alegeri anticipate la Severin

Incredibil, dar adevărat! Subiectul incompatibilităţii primarului Constantin Gherghe şi al eventualei incetări a mandatului, prin ordin al prefectului, rămâne în atenţia opiniei publice, menţinută forţat de organizaţia PSD Mehedinţi. Liderul social democrat Adrian Duicu s-au năpustit asupra prefectului Ion Mîţu, considerând că trebuia să lase municipiul fără primar, după ce sub administraţia PDL, Severinul a înflorit accelerat.

Adrian Duicu, liderul PSD Mehedinţi a demonstrat oficial, ieri,în cadrul unei conferinţe de presă, că partidul pe care îl conduce este adevăratul opozant care doreşte fără nicio remuşcare să lase Severinul fără primar şi să exploateze o situaţie de incompatibilitate destul de alunecoasă şi de ambiguă, pe care primarul Constantin Gherghe a demontat-o, iar Instituţia Prefectului Mehedinţi şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au întîrit-o în invaliditate. Concret, povestea isteriei create în jurul actului de constatare al ANI, rămas definitiv, din data de 12 martie 2010, ar fi trebuit să se stingă odată cu precizările ferme formulate public de prefectul Ion Mîţu. Starea de incompatibilitate a primarului municipiului Dro­beta-Turnu-Severin a fost de­cla­rată de Agenţia Naţională de Integritate, în urma unei se­si­zări făcute de organizaţia Parti­dului Social Democrat al ju­de­ţului Mehedinţi, iar această ­in­for­maţie a fost postată pe site-ul ANI pe data de 12 aprilie 2010. Reprezentanţii PSD au reclamat faptul că, la începutul mandatului, edilul-şef a de­ţi­nut, concomitent, funcţia de pri­mar al municipiului şi pe cea de avocat, întrucât o dată cu câştigarea fotoliului de pri­mar, Constantin Gherghe nu-şi depusese cererea de sus­pen­dare din Baroul de Avocaţi Me­he­dinţi. „Am analizat foar­te atent situaţia şi cele două ho­tărâri definitive şi ire­vo­ca­bi­le, puse la dispoziţie de pri­marul Constantin Gherghe, am cerut un punct de vedere şi Dir­ecţiei Juridice din cadrul Mi­nisterului Administraţiei şi Internelor în subordinea că­ru­ia se află Prefectura judeţului Me­hedinţi, dar şi Compa­rt­i­men­tului juridic din cadrul In­s­­ti­tuţiei Prefectului şi, în urma acestor consultări, am ajuns la concluzia că edilul-şef al mu­ni­cipiului Drobeta-Turnu-Se­ve­rin, Constantin Gherghe, nu este incompatibil şi nu se su­pu­ne acuzaţiilor aduse. În con­clu­zie, nu există premise ca să emit un ordin de eli­be­rare din funcţie a prima­ru­lui, de aceea îi doresc spor la trea­bă în con­ti­nua­re”, a pre­ci­zat prefectul jude­ţului M­e­he­dinţi, Ion Mîţu. Aceasta este declaraţia fără echivoc exprimată de prefect, iar ea ar trebui să fie destul de clară pentru toată lumea. Cu toate acestea, cei de la PSD, mai exact preşedintele Adrian Duicu, se fac că nu au înţeles nimic şi cer lîmuriri suplimentare, ba chiar îl acuză pe prefect de rea-credinţă şi de faptul că nu a luat măsura emiterii unui ordin de încetare a mandatului primarului Constantin Gherghe. În aceste condiţii, este foarte clar că singurii care au dorit înlăturarea şi izolarea unui primar iubit de peste 90 la sută din severineni, sunt cei de la PSD. Poate că nu toţi, ci doar şeful lor, Adrian Duicu. Ce ar putea înţelege de aici severinenii simpli,care nu prea înţeleg cu stă treaba cu ANI, cu incompatibilitatea şi cu ceea ce a făcut sau nu primarulpentru a ieşi din ilegalitate? Ar putea să înţeleagă un singur lucru: PSD şi Adrian Duicu vor capul lui Gherghe şi alegeri anticipate, în oraşul în care imediat ce ei au fost alungaţi de la putere, a început să se mişte ceva.

Pesediştii insistă asupra incompatibilităţii primarului Gherghe

Adrian Duicu este de părere că prefectul Mîţu a săvârşit un abuz în serviciu de vreme ce într-un document de clarificare cerut de la ANI se arată că reprezentantul Guvernului trebuia să emită un ordin de încetare a mandatului de primar a lui Gherghe: „Prefectul Mîţu, în termen de 15 zile avea obligaţia legală să pună în aplicare decizia înaintată de ANI, adică să constate încetarea de drept a mandatului de primar a lui Gherghe şi să emită un ordin în acest sens. Cu puţin timp în urmă, ştiţi cu toţii că Mîţu spunea că va respecta decizia ANI şi în teremen de 15 zile îl va suspenda pe Gherghe, că el aplică legea, că n-are ce face, că indiferent de persoana implicată el nu vrea să fie acuzat de abuz în serviciu. Noi, PSD Mehedinţi o să facem către Prefectură o cerere prin care să ne fie puse la dispoziţie toate documentele prin care s-a ajuns să se dea  verdictul în cazul Gherghe. Noi am făcut către ANI o cerere şi ne-a răspuns cu totul altceva, cu totul diferit de ce a anunţat domnul Mîţu. Potrivit dispoziţiilor legale prefectul Mîţu trebuia să emită un odin de încetare a mandatului de primar, iar înainte de asta secretarul primăriei trebuia să întocmească un referat şi să i-l înainteze. În documentul ANI ni se răspunde că sentinţa judecătorească definitivă pe care o are Gherghe nu este opozabilă deciziei ANI, întrucât ANI nu a făcut parte din acel proces. Repet, vreau ca Mîţu să-mi pună la dispoziţie toate documentele care au stat la baza hotărârii de a nu-l suspenda pe Gherghe în condiţiile în care ANI spune că trebuia suspendat. Nu o spun eu, repet, ci ANI. Trebuie să clarificăm cine are dreptate!” a declarat preşedintele PSD Mehedinţi, Adrian Duicu. Aceasta este declaraţia liderului social democrat, prin care nu face decât să demonstreze că vrea cu orice preţ capul lui Gherghe.

Prefectul este ferm

Prefectul de Mehedinţi, Ion Mîţu şi-a menţinut punctul de vedere iniţial potrivit căruia primarul Severinului nu poate fi înlăturat din funcţie pe motiv de incompatibiliate deoarece juriştii s-au exprimat asupra documentaţiei aflate la dosar. Mai mult, prefectul este şi mai ferm în declaraţii: „Pentru mine capitolul incompatibilităţii primarului Gherghe este definitiv încheiat, eu sunt pus aici să aplic legea şi am aplicat-o corect. Restul celor spuse prin fele şi fel de conferinţe de fel şi fel de politicieni, sunt declaraţii de politice şi atât!”

Primarul consideră că pesediştii sunt neserioşi

La rândul său primarul Constantin Gherghe ne-a declarat ieri că demersurile social-democraţilor nu fac decât să scoată la lumină cine s-a aflat de la început în spatele încercării de înlăturare a sa din funcţie. „Pentru mine, declaraţiile liderului PSD Mehedinţi nu fac decât să întărească bănuielile pe care le-am avut încă de la început şi anume faptul că ei se află exclusiv în spatele tuturor acţiunilor şi atacurilor împotriva mea. După lunga perioadă în care au administrat acest oraş şi nu au făcut nimic pentru severineni, încearcă să arunce cu pietre în primarul severinenilor şi în proiectele fără precedent pe care le-am realizat şi le vom realiza numai în folosul cetăţenilor. Asupra faptului că nu am fost incompatibil s-a pronunţat nu numai instanţa ci şi specialiştii din instituţia prefectului şi ministerul de resort, restul sunt vorbe goale”, a declarat primarul municipiului , Constantin Gherghe. În altă ordine, ceea ce spunea Gherghe în urmă cu o săptămână într-o conferinţă de presă începe să capete contur: „Se pare că există interese pe care nu le înţeleg, că se doreşte contrariul şi se tânjeşte la scaunul de primar al Drobetei”.

Concluzia

Singura concluzie logică a demersurilor PSD Mehedinţi este aceea că abia acum severinenii pot afla cine vrea cu adevărat capul lui Gherghe şi cine sabotează un lanţ impresionant de realizări ale municipalităţii, sub conducerea PDL şi a primarului Constantin Gherghe.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentați