joi, aprilie 14, 2011

ORŞOVA SUB ASEDIU POLITIC




Puci eşuat în CL Orşova

O încercare de destabilizare a administraţiei locale din Orşova, organizată ca un adevărat puci roşu, a eşuat lamentabil, în cursul zilei de ieri, deoarece majoritatea consilierilor s-au prins că pot fi atraşi mişeleşte într-o capcană sinucigaşă.

Grupul consilierilor PSD şi PIN, în număr de cinci, pregătiseră, du­pă toate probabilităţile, îm­preună cu primarul Constantin Bră­garu, convocarea unei şe­dinţe de îndată, a cărei temă tre­buia să fie adoptarea unei ho­tărâri prin care să fie inter­zisă plantarea de pomi în mu­nicipiu. Cam ciudat demers, venit din partea unor aleşi lo­cali, atâta timp cât este cu­noscut modul în care toate par­curile municipiului Orşova şi nu numai, au fost „bărbierite” de arbori, la ordinul prima­rului. Operaţiunea, devoalată până la urmă, s-a dovedit a fi un puci organizat cu o acu­ra­teţe pe care ar fi invidiat-o chiar şi de cei mai abili tacticieni ai fos­tului KGB. Întâlniri secrete, pro­misiuni, telefoane discrete, sem­nături pe un proiect de hotărâre şi pregătirea unui plan de schimbare a viceprimarului. Cheia întregii mascarade de ieri, din fericire demascată la timp, era un soi de pretext gra­tuit, pentru a se interzice o ac­ţiune de plantare de pomi în municipiu, în condiţiile în care, zilnic, în întreaga lume, astfel de acţiuni sunt benefice me­diului şi salutate nu numai de ecologişti, ci şi de populaţie. Pen­tru că proiectul de hotărâre nu a devenit încă public, iar con­vocarea şedinţei nu s-a pu­tut face, din lipsa unui minim de şase susţinători, nu putem fo­losi decât surse demne de în­credere, dar care, este lesne de înţeles, au preferat să îşi păstreze anonimatul. Totuşi, aceste surse spun că se încerca votarea unei hotărâri prin care să fie cerute documente stu­foase de la specialişti în peisa­gis­tică şi care să zădărnicească acţiunea de plantare de arbori. Ce argumente o fi avut pri­marul, în toată această poveste, atâta vreme cât municipiul con­dus de el are o nevoie avidă de parcuri şi arbori, nu ştim sau chiar dacă ştim, din punct de vedere jurnalistic, nu le putem sus­ţine prin declaraţii precise. Chiar şi aşa, cu surse pe care, deo­camdată, am decis să le protejăm, putem spune că puciul avea două etape dis­tincte. Prima etapă era con­vo­carea unei şedinţe de îndată, în care să fie votat un proiect pro­pus de primarul Brăgaru, refe­ritor la obstrucţionarea plan­tă­rilor de arbori în municipiu. Pentru a putea fi convocată şe­din­ţa de îndată era nevoie de un număr de şase consilieri. Gru­purile PSD şi PIN însu­mează, însă, doar cinci con­silieri, aşa că încercarea a eşuat. La fel cum au eşuat şi în­cer­cările de cooptare a unor con­silieri din celelalte grupuri politice (PDL, PNL şi PNDC). În con­diţiile în care nici măcar con­silierii PNL, parteneri în ecuaţia politică USL, nu au vrut să pună botul la puci, puciştii s-au lăsat păgubaşi. Cea de-a doua etapă, despre care foarte puţini ştiau că poate exista, era introducerea unui proiect pe or­dinea de zi, în timpul şe­din­ţei, prin surprindere. Pro­iectul se referea la schimbarea din func­ţie a viceprimarului Va­leriu Un­gureanu. De ce a eşuat pu­ciul? Pentru simplul fapt că 12 din cei 17 consilieri muni­ci­pali (8 – PDL, 3 – PNL şi 1 – PNDC) au în­ţeles că Orşova are ne­voie de cu totul altceva, acum, decât de ră­fuieli politice, puciuri sân­geroase şi execu­ţii la comandă.

Ruleta rusească

Orşova pare să fie, în continuare, un oraş blestemat, deşi frumuseţea naturală a acestei zone ar fi meritat ceva mai multă atenţie. În timp ce totul se prăbuşeşte în jur, iar tristeţea şi sărăcia rânjeşte sinistru, consilierii municipali ai PSD au o preocupare plină de disperarea neputinţei formaţiunii din care fac parte. Mai exact, se dau de ceasul morţii să destabilizeze administraţia locală, prin încercarea de a forma o majoritate artificială în Consiliul Local. 

Obsesia schimbării vi­ce­primarului Ungu­reanu îi chinuie în continuare pe consilierii PSD şi PIN din Orşova, iar dezinteresul aparent al liberalilor îi în­deamnă la combinaţii şi mai trăz­nite. Aproape că şi o îm­păcare istorică cu primarul Cons­tantin Brăgaru ar fi luată în calcul, dacă asta ar genera o cât de mică umbră de speranţă pen­tru momentul electoral 2012. Dar pentru a înţelege mai bine cum stă treaba, este necesar să reamintim celor ce joacă soarta Orşovei la ruletă, prin negocieri absconse, că ruleta lor este una teribil de rusească, iar jocul acesta poate fi unul extrem de periculos. Se spune că aventurierii care ju­cau la ruleta rusească, aveau şi credinţă de un optimism îns­păimântător, spunând că soarta ţine întotdeauna cu cei mai puternici. Dacă la alegerile din 2008, orşovenii au ales o ma­joritate, ce-i drept fragilă, aceasta este totuşi apanajul ce­lor mai puternici, iar schim­barea ei ar fi nu numai com­plicată, ci şi nedreaptă. Dar din­colo de această teorie poli­tică, diversiunea fabricată în la­boratoarele „disperării“ social – democrate este şi prost gândită, dar şi puerilă. Dacă o bine­cu­noscută legendă spune că broasca ce a încercat să se um­fle pentru a deveni mai imensă decât boul, a crăpat, atunci cum pot trei consilieri, ce în pre­alabil au mai amăgit încă doi, să instaureze o nouă ordine în Consiliul Local Orşova? Şi apoi, cine are nevoie de ei şi de visele lor de mărire, atâta vreme cât orşovenii nu au nimic de câştigat din asta? De ani de zile, Orşova duce lipsă de aleşi locali cerebrali, iar acum când cu mare greutate a fost încropită o majoritate, vin unii care vor să schimbe legea, doar pentru a demonstra că au o răfuială per­sonală cu PDL. PSD încearcă o intrare în forţă la putere, în Orşova, dar fără a lua în calcul simplul fapt că intrările trium­fale nu se fac pe uşa din dos. Orşova nu este, nu a fost şi nici nu va fi vreodată roşie, iar asta ar trebui să le intre bine în cap celor care fac înţelegeri, prin tavernele din apropierea urbei, mizând doar pe ambiţiile per­sonale şi pe un ipotetic vot politic. Mai mult decât atât, 3 consilieri din cei 17 existenţi înseamnă o minoritate şi nu o majoritate şi nici chiar 5 din 17 nu se traduce în majoritate. Ori expresia democraţiei constă în voinţa majorităţii. Nu spune nimeni şi nu pretinde nimeni că viceprimarul Orşovei nu poate fi schimbat din funcţie sau că, dacă ar comite ilegalităţi, nu ar fi schimbat în secunda doi, dar de aici şi până la un complot perfid, până la a înfige cuţitul în spate unui om este o cale lungă, iar aceste obiceiuri „criminogene“ sunt doar din recuzita PSD. Doar aici răfu­ielile şi trădarea, delaţiunea şi minciuna sunt defecte ridicate la rangul de calităţi morale in­dispensabile politic. Ce se vrea, de fapt, la Orşova? Se vrea o radicalizare profundă a rela­ţiilor politice, din care PSD să tragă foloasele unei reîncărcări a bateriilor fleşcăite. În această notă, afonii încearcă compoziţii politice lipsite de substanţă, ce vor fi mereu devoalate şi mereu ironizate. Încercarea schimbării viceprimarului Ungureanu nu are nimic comun cu omul politic Ungureanu, ci se vrea doar o tentativă de preluare a puterii locale. Dacă PSD ar fi reuşit să încropească o ma­joritate formată din o treime consilieri PSD şi două treimi trădători, pentru schimbarea viceprimarului, aceeaşi majo­ritate ar fi acţionat, în secunda doi, la alegerea unui nou vice­primar, din partea PSD. Ur­mătorul pas era acela al cooptării primarului Brăgaru în această ecuaţie politică, după care ar fi urmat o albire şi spă­lare a acestuia, astfel încât Orşova să fi ajuns în 2012, pe mâna PSD. Locuitorii Orşovei ar trebui, poate, să ia atitudine împotriva acestui soi de ruletă rusească, pentru că dacă nu o vor face, glonţul, ar putea să le revină lor.

CONTINUĂ MAREA CONSPIRAŢIE

Salvaţi Orşova de setea de putere! Cam aşa ar trebui să sune un „manifest istoric“ pentru orşoveni. Dacă acum, cu doar un an înaintea marii confruntări electorale de la alegerile locale din 2012, nu se vor trezi locuitorii acesteI nedrept de blestemate urbe, orice întârziere a iniţiativei lor de a se elibera de mitocănia politică, va fi zadarnică. Un atac disperat şi fără precedent are loc, etapizat, de vreo câteva zile, la Orşova. 

De la clocirea unui proiect de lege care ar fi trebuit să obstrucţioneze şi să interzică o acţiune de plantare de pomi, iniţiată şi organizată de PDL şi până la atacul, prin surprindere, la adresa viceprimarului Valeriu Ungureanu, conspiraţia PSD are o arie extrem de largă. Este pregătită, potrivit unor surse demne de încredere, o împăcare jenantă cu primarul Constantin Adrian Brăgaru, care ar trebui să devină candidatul PSD în 2012. Acest candidat, destul de şifonat de tot felul de dosare penale, ar putea fi spălat şi „curăţat ca la carte“, până la anul, iar o conlucrare cu un eventual viceprimar de la PSD, instaurat pe nerăsuflate, ar putea duce, în opinia strategilor locali ai PSD la o răsturnare de situaţie în favoarea politicienilor roşii. Cam aşa se gândeşte acum situaţia, iar setea nemăsurată de a reveni la putere îi aduce pe unii în postura de a uita orice răfuială trecută şi a ierta de dragul puterii. Asta vor ei, asta e în interesul primarului şi asta cred cei de la PSD că poate reaprinde speranţa, dar, din fericire, nu asta cred şi orşovenii, care, indiferent de situaţia actuală, suntem convinşi că nu mai pot, nu mai vor şi nu mai sunt atât de naivi, pentru a privi în urmă. Avem informaţii uluitoare, potrivit cărora mai multe întâlniri private, ultima consumată la un local numit ŢAKA, creionează un fel de coaliţie monstruoasă, menită să pună laba definitiv pe Orşova. Nu vom da nume şi nu vom emite judecăţi de valoare, la fel cum nici nu ne vom grăbi să tragem încă concluziile finale, dar vom continua să devoalăm, unul cîte unul, puciurile de culoare roşie, „clocite“ în laboratoarele politice ale neputinţei şi neverosimilului. Dar, ca să revenim la oile noastre, spuneam că marea conspiraţie continuă cu o nouă încercare de destabilizare a administraţiei publice locale din Orşova. Astfel schimbarea viceprimarului va fi încercată din nou, într-o şedinţă ordinară, plasată undeva spre sfârşitul acestei luni. În acest timp, surse demne de încredere ne informează despre o încercare de „rebrenduire“ a primarului Constantin Brăgaru, după ce varianta cu candidatul Dorin Incă a dat greş, în ultimele sondaje. Cam  acesta este profilul PSD, în  Mehedinţi, unde şansele lor sunt infime şi insignifiante. Dacă orşovenii sunt mulţumiţi de primarul Brăgaru şi le e dor de PSD, pot „înghiţi“ această conspiraţie, iar dacă nu, au posibilitatea să iese la vot şi să arunce definitiv PSD-ul la coşul de gunoi al istoriei. În final, cei care cred că PSD va reveni la putere, în Orşova, şi că va lua voturi de aici, se îmbată cu apă rece. Dar despre „conspiraţiunile“ de doi bani de la Orşova, vom reveni cu amănunte picante, înregistrări, fotografii şi mărturii cutremurătoare! Fiţi pe fază!

Prima dovadă că orşovenii sunt sătui de mitocănia politică

Conspiraţia PSD din Orşova este aprig condamnată de cititori. Dezvăluirile „puciului“ organizat de PSD asupra administraţiei publice locale din Orşova, informaţiile publicate de ziarul nostru, luate din surse protejate, precum şi teribilul pact de la ŢAKA, unde interesele şi-au dat mâna, iar orgoliile au fost autotemperate de dorul afacerilor cu bani publici, i-au sensibilizat pe cititori, cel mai probabil pe orşoveni. 

În materialele anterioare făceam apel la conştiinţa civică a orşovenilor, singurii care se mai pot împotrivi mitocăniei politice duse la extrem. Pot face acest lucru tocmai prin mesajele trimise către redacţia noastră, indiferent prin ce mijloace: telefonic, online sau pe adresa de mail office@informatiadeseverin.ro. Cotidianul nostru vă stă alături şi vă reaminteşte că presa este considerată a patra putere în stat. Numai împreună putem da Orşovei un viitor mai bun şi mai demn, un viitor fără delaţiune, afaceri oneroase şi maşinaţiuni politice. Mesajele venite pe forum, aproape că nu mai au nevoie de niciun comentariu. „Nu te duce Dumnezeu cu mintea la ce mârşăvii sunt capabili unii aleşi ai noştri. De parcă toate treburile le-au pus la punct şi nu le-a mai rămas nimic de făcut, decât să facă tâmpenii şi să concureze cu Iago lui Shakespeare în intrigi. Ştiu ei, aleşii nostri, câţi metri pătraţi de spaţii verzi şi parcuri ar trebui să existe, conform UE, pentru fiecare muritor de rând? Să le spun un secret: conform normelor UE, ar trebui să avem 26 mp de spaţiu verde pe cap de locuitor. Înmultiţi cu numărul de locuitori (norocul lor că acesta este în scădere), aflaţi suprafaţa şi începeţi să o căutaţi. Adaugaţi-o şi pe cea aflată sub construcţiile care au ocupat fostele spaţii verzi şi tot nu veţi ajunge la un rezultat acceptabil. Dar ce mai alianţă îmi fu dat să văd: primarul + PSD + PIN (!?). Circoteca Consiliul Local Orşova. Mai aşteptăm veşti, să ne distrăm...”, spune, pe forum, „orşoveanul” la materialul „Puci eşuat în Consiliul Local Orşova”. „Hopa!!! Mica Antantă. 3 figuri şterse, nesemnificative, din care unul uzat politic şi neimplicat în nimic, unul aerian, politician de nevoie şi una doar dotată... doctrinar, plus 2 neştiutori de carte, dar absolut toţi dezinteresaţi de problemele oraşului, interesaţi doar pentru câţiva lei (sic!) în plus. Pe vremuri, imediat după şedinţele mai marilor partidului unic, se aflau la prima mâna toate can-can-urile şi politicile de cadre. Acum, iţele se ţes în subteran, înainte de şedinţe, iar arama este dată pe faţă în plen. Cele două scenarii se aseamănă perfect, doar că timpii sunt inversaţi. Se vede mâna mentorului acestui grupuscul, cu ştate vechi la PCR. Să-mi dea ei un singur exemplu de ce au făcut pentru comunitate. Dar fără bla-bla-bla... Nişte nulităţi, care se ocupă doar de luptele intestine. Mă şi mir cum de au fost aleşi. Dar, a greşi e omeneşte... Reveniţi-vă!”, comentează, tot pe forumul cotidianului, un alt orşovean. La materialul intitulat „Marea conspiraţie continuă”, un alt orşovean se arată mult mai radical: „M-aş mira ca Brăgaru să-l lingă de scuipatul propriu pe Popescu. Dar... încurcate-s căile Domnului. S-ar putea să accepte orice pentru încă un mandat politico-financiar. Dar asta se va întâmpla, doar dacă voteaza numai ei. Lumea s-a săturat de mingicari. Mai vrea şi profesionişti. Uitaţi-vă fraţilor şi la alte state, nu numai în Romania lui Caragiale, tot mai actual!” Aici, deja mesajele noastre de solidaritate pentru salvarea Orşovei au fost corect percepute, pentru că cititorul pune punctul pe i: „Dar asta se va întâmpla, doar dacă voteaza numai ei!”
Aşteptăm, în continuare, mesajele dumneavoastră pentru salvarea municipiului Orşova!

2 comentarii:

  1. Vrem nu vrem sa recunoastemCA Bragaru este chiar un primar adevarat. Cum va explicati ca de 3 ani toti ageamii dau in el cu tot felul de reclamatii si plangeri penale si nu i-au facut nimic.Are chiar realizari majore in cei3 an. Faleza faza II,iluminat pana la Manastirea Sf Ana,iluminat str. Gratca ,realizarea a 1800 locuri de parcare,amenajarea spatiilor verzi cu gazon,sala de sport de la sud,ehehe si multe altele. Vreti nu vreti va spun eu ca in final Bragaru va fi curtat de toate partidele importante. Ar fi culmea sa mergem cu analfabetii Manea,Palos sau cu betivanul Patasanu

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa va spun un secret: Nu Bragaru a facut toate astea,el doar a exploatat proiecte venite din urma si aduse de altii,dar le-a exploatat atat de bine,incat a devenit destul de prosper! Faleza nu este a lui, a tinut pe loc lucrarile, cu olicitatie care nu iesea asa cum voia el si nu castiga firma pe care o adora el! Pe Gratca a asfaltat pe hartie si iluminatul a fost facut probabilpentru a se vedea halulin care e strada, sau poate pentru a se vedea drumul catre casa secretarului! Amenajarea spatiilor verzi cu supliment de taiat pomi, de aici si porecla de PRIMARUL DRUJBA! Va fi curtat de partidele inconstiente! dar, nu cumva,dvs care scrieti sunteti chiar primarul, ca simt asa un soi de narcisism parfumat!

    RăspundețiȘtergere

comentați