tableta

Metamorfoză de ales local

Fără a da nume şi fără a ne direcţiona strict din punct de vedere administrativ teritorial, trebuie să analizăm câteva din aspectele legate de imaginea creată în jurul celor care se împăunează cu realizări măreţe plătite din bugetul local, la care contribuie fiecare muritor sau, mai grav, din credite contractate de administraţia locală. În general, alesul local este un tip care înainte de a fi ales era un tip cumsecade, iar dup ce a prins coajă a devenit un impertinent şi un ins din ce în ce mai greu de abordat.

De peste 20 de ani alegem liber pe toţi cei care trebuie să ne reprezinte în structurile administraţiei publice locale. Ne alegem primarii, consilierii, mai nou şi preşedintele de Consiliu Judeţean şi de fiecare dată ne punem toate speranţele noastre în omul pe care îl alegem. Vrem ca el să ne reprezinte exemplar, să ne asculte doleanţele, să ne rezolve problemele şi să ne transforme comunitatea în paradis. Sunt dorinţe fireşti şi speranţe la fel de fireşti, numai că realitatea este de fiecare dată cu totul alta. Să luăm, la întâmplare, cazul unui primar. Poate că de la consilieri nu putem cere prea multe, având în vedere că, atunci când îi alegem, votăm de fapt liste de partid. Dar primarul este expresia sumei tuturor speranţelor noastre, reunite în credinţa că omul devenit primar peste comuna, oraşul sau municipiul nostru, va fi un model de moralitate, cinste şi avânt creator, va fi omul gospodar care schimbă faţa localităţii şi care crează premisele progresului pentru comunitatea păstorită. De cele mai multe ori, în campania electorală, el, viitorul primar, vine la noi, alegătorii, supus, jovial, serviabil, săritor şi curios cu ce ar putea să ne mai mulţumească. Se interesează ce probleme avem, ce neajunsuri ne macină existenţa şi ne mângâie pe creştet spunându-ne că el poate să ne aducă speranţa şi să ne facă localitatea mai frumoasă decât a făcut-o cel dinainte, care, în general, a sfidat şi înşelat aşteptările celor care l-au ales. Am promis că nu voi face nominalizări, dar ştiu indivizi ajunşi primari doar pentru că s-au comportat aidoma celebrului ciocoi Dinu Păturică, înşelându-şi binefăcătorul pentru ca mai apoi să îl sărăcească. Multi dintre primarii de azi sunt copii fidele ale lui Dinu Păturică şi indiferent ce ar face, clamează bunele intenţii, creativitatea şi dorinţa de a se pune necondiţionat în slujba comunităţii. În realitate, primarul de azi, iar exemple, la îndemână, aş putea da cel puţin unul, elocvent, este de fapt un delator şi un mincinos, care fură bunăvoinţa alegătorului, pentru ca mai apoi să îşi şteargă pantofii cu promisiunile şi să transforme localitatea pe care o păstoreşte, doar pentru că are un interes direct, numit comision, să o facă. Din prima zi de primar, primarul machiavelic începe să se distanţeze de prostimea care l-a ales, să îi ţină pe la uşă, să îi trimită discret la plimbare, dar să construiască cu mult sârg, pe banii prostimii, opere măreţe, la care îşi calculează cu mare atenţie comisionul. După patru ani de mandat, prostimea va constata că borfaşul este atât de bogat, încât va încerca să îşi cumpere cel de-al doilea mandat.