marți, aprilie 12, 2011

Inocentul primar Brăgaru


Inocentul primar Brăgaru

Primarul Orşovei, Constantin Adrian Brăgaru, se dă din nou în stambă, făcând declaraţii inexplicabil de aiuristice, în contextul unui interviu acordat unui ziar local din Orşova. Astfel, edilul şef al Orşovei pretinde că este „hărţuit de doi ani, zi de zi”, deşi nimeni nu îl hărţuieşte şi că nu are nicio adresă oficială din care să reiese că este urmărit penal, deşi distinsul primar a fost chemat şi la audieri, în repetate rânduri.
Mare e grădina lui Dum­nezeu şi mulţi au sărit gardul! Cam aşa ar putea fi explicate ne­verosimilele declaraţii con­semnate într-un interviu, ale primarului COBRA. Despre do­sarul 273/P/2009, căruia, odată ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehe­dinţi, i s-a dat numărul 273 /P/2011, Brăgaru pretinde, în interviul cel ciudat, ur­mătoarele: „Este un dosar în care suntem acuzaţi pe nedrept eu şi 12 funcţionari pu­blici de abuz în serviciu, în­şelăciune, nerespectarea le­gii finanţelor publice şi alte acuze formate la comandă, în care s-a dispus urmărirea pe­nală de către o instanţă care, după doi ani de cercetări, a ajuns la concluzia că nu este de competenţa ei şi a trimis do­sarul, de vreo trei ori, la ins­tanţa superioară. La ora actuală nu ştim nici eu, nici ceilalţi unde se află acest dosar”. Domnule primar, să înţelegem că sunteţi abil sau că faceţi pe grozavul, ca să nu spunem că faceţi pe prostul? Ia haideţi să vedem ce spun procurorii, ca răs­puns la două solicitări, în baza legii 544/2001, Legea ac­ce­sului liber la informaţiile de interes public, formulate de subsemnatul. La solici­tarea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova, în data de 23 februarie 2011, ni se răspunde, de către prim-procurorul Amzoi Zoia, urmă­toarele: „În urma cererii dum­neavoastră nr. 3 I.P./2011, din data de 24.02.2011, prin care, conform Legii nr. 544/2001, privind liberul ac­ces la informaţiile de interes public, solicitaţi informaţii despre stadiul procesual în care se află dosarul penal nr. 273/P/2009, privind pe Brăgaru Constantin-Adrian şi alţii, vă informăm că dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orşova, de organele de cercetare pe­nală, la data de 15.02.2011 şi până în prezent nu a fost so­luţionat”. Dacă nu ştiaţi exact acest lucru, puteaţi şi dumneavoastră să faceţi o astfel de solicitare, domnule primar! Deşi, mai mult ca si­gur, procurorul de caz v-a che­mat de mai multe ori pe la au­dieri. Pe cine doriţi să pă­căliţi sau ce fraieri mai cred tembelismele formulate, sub formă de răspunsuri la între­bările unui interviu, aruncate pe piaţă? Nici copiii de ţâţă nu mai cred! Dacă nu ştiţi unde se află, la ora actuală, acest dosar, iată un alt răs­puns, la o altă solicitare către Parchetul Judeţean: „La ce­rerea dvs., vă facem cunoscut că dosarul nr. 273/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova privind pe Brăgaru Constantin Adrian  ş.a., cercetaţi pentru infrac­ţiunile prevăzute de art. 215, alin. l-5 Cod penal, art. 248 Cod penal,  art.6 şi 9 alin.l lit.a, b, c, d din Legea nr. 241/2005 şi art.9, alin.l din OUG nr. 64/2007, a fost înre­gistrat sub nr. 273/P/2011, la Parchetul de pe lângă Tribu­nalul Mehedinţi, fiind în curs de soluţionare”. Sem­nea­ză prim-procurorul Cornelia Schin­teie. Mai mult, deşi cu­noaşteţi că sunteţi urmărit pe­nal, umblaţi cu cioara vop­sită şi ne spuneţi că nu vi s-a co­municat începerea ur­mă­ririi penale. Cât despre abe­raţiile potrivit cărora, sub­semnatul ar face încercări de influenţare a justiţiei, cam seamănă a paranoia, distinse domnule primar! Oricum, dacă, prin absurd, instanţele vor statua că sunteţi nevi­no­vat, atunci voi sprijini de­mer­surile consilierului Ne­gulescu de a vă desemna cetăţean de onoare al Orşovei, pentru că me­ritaţi! Sunteţi cel mai ima­culat ales local din România! Întrebarea mea este, însă, următoarea: „Criar nu vă e ruşine să aburiţi bieţii or­şoveni, domnule primar?”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentați