Exploatarea omului de către bancă

Apariţia Ordonanţei 50, din 21 iunie 2010, ar fi trebuit să aducă tuturor celor care, într-un fel sau altul, sunt amarnic asupriţi de sistemul bancar, în plasa căruia au căzut de nevoie, nu de voie, o rază de speranţă şi totodată o împlinire a tuturor viselor de recuperare a comisioanelor plătite abuziv. Dacă momentan Ordonanţa 50 dă satisfacţie clienţilor, băncile ar putea fi cele care, după pierderea bătăliilor, vor câştiga războiul.

Peste 5 milioane de români au credite bancare, mai mari sau mai mici, asta în afară de firmele care au intrat în plasa sistemului bancar, având nevoie fie de credite pentru dezvoltare, fie de linii de credit pentru plata salariilor sau a furnizorilor. Fie că e vorba de personae fizice sau de personae juridice, a fi client al băncilor, în România, înseamnă de fapt a fi devenit un sclav pe moşia grupurilor financiare de interese de la nivel mondial. Se spune, iar statisticile sunt înfiorătoare, că în România s-ar practica cele mai mari comisioane din Europa, iar aici, pe plaiurile mioritice, băncile ar obţine cele mai mari profituri din Europa. Aceleaşi statistici arată şi faptul că aproape şase milioane de români sunt asupriţi la sânge de bănci cu capital străin, dar care au găsut, aici în România, un vad prielnic pentru a stoarce profituri uriaşe. O instituţie care ar trebui să însemne un sprijin pentru români, un motor de dezvoltare pentru firme şi mediul de afaceri, a devenit şi a ajuns să fie percepută ca un coşmar. O bancă cu capital străin, oricare ar fi ea, se simte aici în România în al nouălea cer, pentru că doar aici poate asupri fără milă şi de cele mai multe ori fără nicio urmă de bun simţ, milioane de oameni, care, pentru a trăi decent, sunt nevoiţi să se împrumute. Se spune despre cămătari că ar fi siniştiri, neîndurători şi machiavelici, dar băncile nu sunt cu nimic mai prejos, poate doar cu mici excepţii. Dacă ai avut norocul să obţii un credit, pe 30 de ani, de la o bancă, te vei bucura doar pentru faptul că ai putut să cumperi casa mult visată, dar în scurt timp te vei trezi muncind ca un sclav pe moşia băncii care, după cum vei avea să afli, la scurt timp după primele rate lunare, că trebuie să plăteşti comisioane din ce în ce mai mari, dobânzi în continuă creştere şi comisioane de risc, aranjate numai pentru a feri banca de riscurile unei economii fluctuante şi ale crizei mondiale, dar nu şi pentru a feri clientul nefericit al acelei bănci, de aceleaşi riscuri, la care se poate adăuga riscul de a nu-şi mai putea plăti ratele şi de a ajunge în stradă. Totuşi, băncile din România nu au motive de îngrijorare, în afară de cele legate de pericolul (pentru ele) ca OUG 50 să devină lege în forma în care ea produce efecte acum. Tocmai de aceea, băncile au depus peste 90 de amendamente şi au stârnit un scandal îngrozitor, în care au atras de partea lor şi Fondul Monetar Internaţional (organism socotit de mulţi ca o prelungire a băncilor). Reprezentanţii FMI, veniţi la Bucureşti pentru a verifica stadiul aplicării reformelor structurale au descoperit, peste noapte, că şi aplicarea Ordonanţei 50 ar fi nocivă şi că trebuie să fie ajutate băncile, nu distruse. În realitate, amestecul FMI în această problemă ar putea fi un amestec grosolan în treburile interne (asta cu riscul că am fost nevoit să îl citez pe Ceauşescu), iar băncile nu fac decât să îşi apere propriile interese şi profiturile. Să ne gândim că, eliminarea comisionului de risc, pedepsit acum de Ordonanţa 50, ar putea scoate din sistemul bancar şi lăsa în piaţă, la dispoziţia românilor, peste 900 de milioane de euro. Să socotim ce ar însemna doar TVA din această sumă şi ce ar putea produce această sumă circulând în piaţă. Din păcate, cu toate eforturile celor de la Agenţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, băncile s-ar putea să învingă într-un final, iar românii să rămână, pe veci, iobagi posomorâţi pe moşia băncilor cu capital străin din România. Iar pentru asta, cui ar trebui să mulţumim, dacă nu FMI-ului?