din nou despre unguri

Asta e răsplata!

Niciunde în lume, minorităţile nu sunt mai bine protejate şi respectate ca în România. Cu toate acestea, obrăznicia unora pare să depăşească limitele bunului simţ şi ale toleranţei. Prea mult extremism, revizionism şi duplicitate, din partea aripii dure, extremiste, a magiarimii din aşazisul tărâm utopic, numit, cu lipsă de recunoştinţă, Ţinutul Secuiesc.

În România, mai ales în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, au mai fost tendinţe extremiste şi revizioniste, de-a lungul zbuciumatei noastre istorii, mai ales după momentul de cotitură al istoriei României – 1 Decembrie 1918. Cu toate acestea, extremiştii şi aripile dure ale etniei maghiare au fost ţinute în frâu cu diplomaţie şi inteligenţă. Avem chiar şi o Constituţie care certifică şi confinţeşte franc noţiunea de stat naţional, unitar şi indivizibil. În România, maghiarii au chiar şi o formaţiune politică, numită Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, pe scurt UDMR, care este constant la guvernare, din 1992 încoace. Este drept că liderii marcanţi ai UDMR, printre care Marko Bela, Verestoy Attila sau Kelemen Hunor sunt oameni de bună credinţă şi au adoptat o politică moderată, orientată mai degrabă pe urmărirea cu obstinaţie a scopului de a satisface cerinţele şi doleanţele propriului segment electoral. S-a spus şi se spune despre UDMR că este singurul partid aflat la putere, care şi-a respectat promisiunile electorale. Chiar dacă nu e chiar singurul, iar afirmaţia înclină uşor spre exagerare, UDMR a primit tot respectul celorlalte partide, iar, dincolo de arealul politic, ungurii (cetăţenii români de naţionalitate maghiară) au primit semne vizibile ale întregului nostru respect de cetăţeni majoritari în patria noastră mamă. Cu toate acestea, omul care în decembrie 1989 aprindea flacăra Revoluţiei de la Timişoara, Laszlo Tokes, este astăzi, prin celebritatea câştigată, atunci, în focul revoluţiei, o persoană influentă la nivel european, mai precis vicepreşedintele Parlamentului European. Omul acela, care a aprins revolta, deşi autorităţile comuniste se chinuiau să îl mute din parohia timişoreană, pentru fapte care ţineau şi de cu totul alte aspecte decât cele ale opresiunii asupra cultelor religioase, omul acela vine azi, chiar în ziua în care Kosovo primeşte vestea cea mare de la Curtea Internaţională de Justiţie, şi face declaraţii de-a dreptul nesimţite. Declaraţii pe care, apoi, luat la bani mărunţi, le retractează, spunând că vrea doar o banală autonomie şi nu o independenţă a Ţinutului Secuiesc. În primul rând, din punct de vedere istoric, acest ţinut nu există, iar în al doilea rând, pe vremea când mai mulţi lideri ai aripii dure a UDMR se fotografiau sub un panou pe care scria „Ţinutul Secuiesc”, la acea vreme, nimeni nu a luat măsura normală de distrugere a acelui panou. Unde erau autorităţile statului, de ce nu au intervenit, cu Constituţia în mână, să demoleze mizeria cu pricina? Poate că nu mai are importanţă sau poate că tolerarea acelui panou a fost încă o dovadă de bunăvoinţă, bun simţ şi spirit european, din partea noastră a adevăraţilor stăpâni ai acestei ţări, ROMÂNII. Ce primim în schimb de la maghiarii cu minţile înfierbântate? Primim ofensă şi nesimţire. Şi gândul îmi fuge, instantaneu, la acel domn din Harghita, pe numele său Barna Csibi, care l-a întâmpinat pe preşedintele Traian Băsescu cu mesajul „Paşaportul, vă rog!”, atunci când şeful statului a venit la şcoala de vară de la Tuşnad – băi, pentru a se întâlni cu premierul Ungariei, Viktor Orban. Presa de ieri scrie: „Era faimosul extremist din Miercurea Ciuc, Barna Csibi, funcţionar la Direcţia Finanţelor Publice Harghita şi, în timpul liber, şef al organizaţiei paramilitare Plutonul secuiesc, din Garda Maghiară, scoasă în afara legii de autorităţile din Ungaria”. Păi, dacă era funcţionar la Finanţele Publice Harghita, instituţie a a statului român, atunci ce îl apucase? Poate că era exemplul clar de dezaxat, căruia nimeni nu i-a ars câteva palme peste bot sau câteva şuturi în dos, până acum şi asta probabil tot din motive de toleranţă românească şi de bun simţ cu adevărat românesc. Dar care e răsplata pentru toleranţa şi bunul nostru simţ tradiţional?