luni, martie 15, 2010

mincinosul



Glume proaste în regia primarului Brăgaru

Siluit cu pistolul la tâmplă

S-a tot vorbit despre glumele proaste ale primarului din Orşova şi talentul cu care acesta persiflează pe toată lumea, dar să ajungi să spui că ai participat plin de zâmbete şi optimism la un miting al PSD, la Strehaia, şi ai pupat mâna lui Geoană pentru că ai avut pistolul la tâmplă, parcă este deja prea mult. Pe de altă parte o altă glumă şi mai proastă face referire la preşedintele american Barack Obama, care este de culoare.

Săptămânalul „Mehedinţeanul” publică un interviu în exclusivitate cu primarul Orşovei, Constantin Adrian Brăgaru, în care acesta se spală pe mâini, mai ceva ca Pillat din Pont, de toate acuzaţiile, ba chiar frizează prostul gust şi glumele de cartier. Cu o nonşalanţă demnă de o cauză mai bună, COBRA se disculpă şi vrea să ne injecteze cu ideea că nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu îi miroase. Dincolo de toate aberaţiile sale, două reţin atenţia prin gravitatea lor, dar şi prin suspiuciunea pe care o induc, aceea că ar putea fi vorva de ceva tulburări de personalitate. Concret, distinsul edil şef al Orşovei spune că ar fi fost forţat, cu pistolul la tâmplă, să urce pe scenă, la Strehaia, la mitingul organizat în cinstea lui Mircea Geoană. Din fotografiile prezentate mai jos, parcă nu prea seamănă a om cu pistolul la tâmplă sau a cetăţen stresat şi siluit politic. O altă măgărie scoasă din gură de Brăgaru se referă la preşedintele american Barack Obama pe care îl persiflează pentru că, chipurile, este de culoare, ceea ce, dincolo de neinspiraţia totală de miştocăreală, are şi ceva conotaţii rasiste. Bravos domnule COBRA! Ţineţi-o tot aşa! Iată pasajele desprinse adliteram din interviul dat de COBRA: „Întrebare: Astă vară aţi tăiat foarte mulţi arbori de pe domeniul public. Ce destinaţie a luat masa lemnoasă rezultată? Răspuns: A fost predată cu proces verbal de predare în grădiniţe. Toată masa lemnoasă s-a transformat în lemn de foc. Ce, au crezut că l-am vândut la negru, la Obama?; Întrebare: Domnule primar, îmi spuneţi ceva despre episodul Strehaia? Răspuns: Am fost silit, forţat să fac acel gest. Domnii de la PSD au vrut să-şi facă mendrele cu mine în campanie. Eu am fost împins acolo în faţă, nu m-am dus singur. Când ai un pistol la tâmplă, zici că şi bunica are 19 ani!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentați