sâmbătă, aprilie 06, 2013

VIITORUL PRESEI DE LIMBA ROMÂNĂ ÎN COMUNITĂŢILE CONGENERE DIN AFARA GRANIŢELOR ŞI ROLUL ACESTEIA ÎN CONSERVAREA IDENTITĂŢII CULTURALE NAŢIONALE

Această temă a fost prezentată de către mine în cadrul Congresului Internaţional al Jurnaliştilor Români, ediţia a IV-a, desfăşurată la Donji Milanovac - Serbia


Presa de limba română din comunităţile româneşti aflate în afara graniţelor se confruntă astăzi cu mari şi varii probleme. Aproape că putem spune cu tristeţe în suflet că, acolo unde s-a dezvoltat un ziar, o televiziune sau o agenţie de presă, am avut de a face ori cu entuziasmul debordant al unor curajoşi, ori cu sprijinul statului român. Comunităţile româneşti din întreaga lume, pentru că putem spune că România are peste zece milioane de cetăţeni sau congeneri în afara frontierelor, se confruntă cu fel şi fel de probleme, după specificul fiecărei ţări în care trăiesc, dar peste tot unde trăiesc românii simt româneşte, îşi conservă tradiţiile strămoşeşti şi îşi doresc să se manifeste româneşte. Dar aproape peste tot aceşti fraţi ai noştri au nevoie de cineva care să le amintească de limba maternă, de istoria lor naţională şi de iarba verde de acasă. Să nu uităm că România a devenit un exemplu european de respectare a drepturilor minorităţilor, iar cele 19 minorităţi existente şi recunoscute în ţara noastră au printre drepturile fundamentale respectate cu sfinţenie de România, dreptul la presă în limba maternă. O mare parte din banii ce le sunt alocaţi reprezentanţlor minorităţilor naţionale din ţara noastră se duc pe editarea unor periodice sau pe construcţia unor ziare on-line. Şi atunci avem pretenţia ca şi românii de pretutindeni să poată beneficia de mass-media în limba română. Nu peste tot este simplu să porneşti într-o asemenea aventură, dar curajoşi există. Iar aceştia au pus bazele unor publicaţii sau a unor posturi radio şi TV, suportând, în multe cazuri, riscuri dintre cele mai mari.
            Despre rolul presei de limba română şi viitorul acesteia în comunităţile româneşti din afara graniţelor s-au făcut zeci şi zeci de dezbateri, s-au scris pagini întregi şi s-au pus în funcţiune mecanisme ale statului român sau ale unor asociaţii şi fundaţii din România sau din zonele locuite de români. Spre exemplu, Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români face anual câte un congres la care probleme delicate ale presei sunt dezbătute şi analizate cu mare atenţie. Dar care este viitorul? Ce se va întâmpla într-o lume atât de agitată în care, din păcate, presa scrisă e înlocuită de publicaţiile on-line, iar media se confruntă cu probleme financiare din ce în ce mai dureroase. Cine şi ce poate să facă pentru a salva presa românească din afara graniţelor? Iată o întrebare din ce în ce mai grea! Statul român manifestă incontestabil o grijă şi o preocupare constante faţă de problemele comunităţilor româneşti din întreaga lume, iar instituţiile de profil alocă fonduri pentru dezvoltarea acestora din punct de vedere spiritual şi identitar, ajutând la conservarea identităţii culturale naţionale. Însă trebuie să nu uităm nicio clipă faptul că presa are un rol determinant în realizarea acestu deziderat major, pentru că presa poate păstra trează conştiinţa naţională şi poate veghea la respectarea unor drepturi fundamentale.
              Dacă ar fi să intru în profunzimea unei probleme atât de importante precum rolul şi viitorul presei de limba română din comunităţile congenere aflate în afara graniţelor, aş lua ca exemplu comunitatea românească din Serbia, pe care o cunosc mai bine şi care are o anume specificitate. Există presă de limba română în Serbia, dedicată comunităţilor româneşti? Da, ar spune unii! Numai că aici întâlnim discrepanţe majore între comunităţile româneşti din cele două arii geografice importante: Voivodina şi Valea Timocului. În timp ce în Voivodina, o comunitate românească recunoscută sub acest nume are presă de limba română, programe TV şi redacţii de radio şi televiziune în limba maternă, deşi aici trăiesc câteva zeci de mii de români, în partea cealaltă, în Valea Timocului, unde trăiesc circa 300.000 de etnici români (chiar dacă de peste 200 de ani cineva se chinuie să le spună vlahi), presa de limba română este firavă. O agenţie de presă (Timoc Press) şi un ziar periodic, ce apare atunci când editorii lui fac rost de bănuţi (Vorba Noastră) sunt singurele organisme vii ale presei de limba română din Timoc. Iar asta e teribil de dureros. Şi atunci care e viitorul? Spre ce ne îndreptăm?
            Lăsând la o parte jocurile politice, rolul unor organisme de stat ce se ocupă de minorităţile naţionale (Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale a Românilor din Serbia şi  Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale a Vlahilor din Serbia), puzderia de asociaţii româneşti parcă nu îndrăznesc să spargă gheaţa şi să pună bazele unor structuri media puternice. Cu excepţia celor două intituţii media, alte publicaţii nu apar în această zonă. Este de admirat aici efortul dar şi curajul lui Duşan Pîrvulovici, care a scris un proiect şi a primit bani din partea statului român pentru Timoc Press, unde lucrează cu o pasiune ce deseori trece peste limitele umane, dar este oare de ajuns?
            Viitorul presei de limba română în această zonă se leagă indisolubil de preocuparea continuă a statului român pentru finanţarea unor proiecte ce vizeză mass-media, iar acestă preocupare există şi trebuie apreciată. În Valea Timocului trebuie să se dezvolte o serie de publicaţii de forţă, trebuie să ia naştere o asociaţie jurnalistică puternică şi trebuie descoperite talente. Copiii românilor de aici care studiază în România ar trebui, poate, să se îndrepte către Jurnalism, să putem avea în anii ce vin jurnalişti ce revein în această zonă pentru a-şi face meseria. Ar mai trebui, de asemenea, ca tineri pasionaţi de această fascinantă meserie să facă practică în redacţiile de presă din România, iar la redacţiile de presă din Serbia să fie detaşaţi pentru perioade scurte jurnalişti români care să-i pregătească pe cei de aici. Şi sunt multe de făcut! Dr până atunci orice intenţie de înfiinţare a unei publicaţii (on-line sau print) a unei televiziuni sau a unui post de radio trebuiesc sprijinite necondiţionat. Cineva care va veni să scrie proiecte pentru a construi un organism media viu şi dinamic în Valea Timocului trebuie sprijinit şi promovat. Atunci când vom putea avea cât mai mulţi jurnalişti dedicaţi presei de limba română de aici, când vom putea pune bazele unei asociaţii a jurnaliştilor români din Serbia, abia atunci vom putea spera că micuţii fraţilor noştri de aici vor schimba ceva în următoarele decenii.
            Identitatea culturală naţională, identitatea religioasă şi tradiţiile strămoşeşti pot fi conservate în pagilile unor publicaţii puternice sau în emisiunile unor televiziuni puternice, prin efortul unor jurnalişti obiectivi care să poată trage de mânecă pe toţi aceia care încearcă să denatureze adevărul şi istoria naţională, care pot cutremura aranjamentele politice instituite la nivelul unor organisme ce ar trebui să se dedice apărării drepturilor minorităţilor şi nu politicii celor aflaţi temporar la guvernare în ţara vecină. O presă puternică ar putea veni şi în sprijinul Uniunii Europene, care ar putea astfel monitoriza mult mai bine situaţia şi ar putea controla unele excese.