duminică, octombrie 11, 2009

Povestiri din Pădurea Roşie

Poveste roşie cu Gioni Gazolină



Acest material este un pamflet.

Orice asemănare cu personaje reale nu e deloc întâmplătoare.
Personajele: Gioni Gazolină – om de afaceri, specialist în chimia carburanţilor, Leul Roşu – un demnitar, unul tare de tot…Precizare absolut importantă: Roşu vine de la culoarea unui partid care în Mehedinţi conduce de 17 ani încoace şi care se autointitulează social democrat. Recuzită: Fabrica de gaz – o fabrică în care partidul a muls verzişori din produse petroliere, vinovate că îşi schimbă prea des densitatea.

Ascensiunea obraznică personajului GIONI GAZOLINĂ, nu întâmplător supranumit aşa de prietenii apropiaţi este legată de FABRICA DE GAZ şi începe în toamna anului 1999, în apropiere de alegerile ce aveau să aibă loc. Ca principal finanţator al unei campanii electorale şi ca amic la cataramă cu LEUL ROŞU, reuşeşte, prin jocuri abile şi presiuni asupra conducerii centrale şi teritoriale a FABRICII DE GAZ, să preia în contract de franciză una din cele mai rentabile staţii Sucursalei FABRICII DE GAZ Mehedinţi, evident ca o aşteptată răsplată a susţinerii financiare a campaniei PARTIDULUI . Intrarea în scenă se face din capul locului la limita legii, viitorul magnat al GAZULUI angajându-se ca vânzător la staţia din drumul spre Craiova. Motivaţia era simplă: trebuia îndeplinită cea mai minimă condiţie de francizare. Bineînţeles că la serviciu s-a prezentat doar după preluarea staţiei şi ca patron. Asta la doar zece zile de la angajare, când reuşeşte francizarea şi intrarea într-o afacere din care avea să scoată miliarde. De sume imense de bani nu ducea lipsă deoarece în perioada embargoului cu Serbia a fost unul din cei mai importanţi “embargonauţi” de pe Clisura Dunării. Comportamentul faţă de angajaţii FABRICII DE GAZ dar şi faţă de conducerea Sucursalei s-a desfăşurat de pe poziţii de forţă şi nu de puţine ori au existat ameninţări dure la adresa celor cărora le solicita fel de fel de favoruri, multe din ele la limita ilegalului. Într-o perioadă relativ scurtă a reuşit să împartă personalul Sucursalei locale a FABRICII DE GAZ în două tabere: oameni ce agreau politica lui şi oameni ce nu-l suportau. Cei care l-au acceptat au fost ulterior recompensaţi, ocupând posturi cheie în structura organizatorică a FABRICII DE GAZ. Obişnuit cu mânăriile, în staţia francizată a reuşit să pună la punct un sistem prin care gestiona fraudulos contabilitatea staţiei . Nu prea mult, deoarece, personalul FABRICII DE GAZ a sesizat conducerea superioară, francizorul fiind acuzat de ţinerea unei contabilităţi duble. De remarcat este că cei ce au fost racolaţi să îl susţină furnizau date din interiorul FABRICII DE GAZ asupra tuturor măsurilor ce îl vizau direct, în cei doi ani de francizare nereuşindu-se nici măcar o singură surprindere de către vreun control incognito. A existat totuşi un singur control care a scos la lumină existenţa contabilităţii duble, dar nici dosarul întocmit şi nici anchetatorii implicaţi nu au avut tupeul să ducă la bun sfârşit ceea ce au descoperit. Un oarecare dosar penal 521 soluţionat cu SUP.

Lozul cel mare

Afacerile la FABRICA DE GAZ erau destul de tentante, iar experienţa lui GIONI GAZOLINĂ în comerţ cu carburanţi bogată, deci, numai bine de atacat postul de director de FABRICĂ. Venise şi momentul politic, pentru că se apropiau alegerile din 2000, iar directorul în exerciţiu, un ţărănist putea cade de pe val odată cu scufundarea în alegeri „ŢĂRANILOR”. Forţa cu care venea din urmă PARTIDUL putea combate chiar şi lipsa de pregătire profesională. GIONI GAZOLINĂ trece la atac şi solicită sprijin politic masiv , face rost de o diploma care să-i asigure pregătirea minimă necesară ocupării postului de director. La data de 01.06.2001 este numit director al FABRICII DE GAZ . Visul se împlinise în ciuda tuturor îndoielilor legate de pregătirea profesională dubioasă şi modul în care îşi dobândise diploma de la O UNIVERSITATE BUCUREŞTEANĂ.

Pregătirea gherilei

Imediat după numire destructurează întreaga FABRICĂ DE GAZ şi numeşte în funcţiile cheie acei oameni ce l-au sprijinit din umbră pe perioada francizării staţiei de pe drumul spre Craiova. Venise vremea să-şi hrănească fiarele cu hălci de carne îndestulătoare. Totul s-a derulat simplu: prin ameninţări şi presiuni exercitate asupra tuturor angajaţilor FABRICII DE GAZ. Unii de voie, de nevoie au început să accepte să lucreze în orice condiţii, numai să nu fie daţi afară, alţii s-au împotrivit şi au fost marginalizaţi complet. Mai mult, în perioada anului 2002, când la FABRICA DE GAZ s-au efectuat restructurări şi aşa-zise externalizări, directorul GIONI GAZOLINĂ a făcut tocmai invers, angajând cca. 30-40 de oameni, obligaţii ale celor ce l-au iertat în multitudinea de controale ce le-au desfăşurat împotriva sa ( copiii unor ofiţeri de poliţie sau soţiile şi rudele apropiate acestora sau persoane de încredere de la firmele sale private, pe care este mai uşor să le plăteşti de la stat). Nimeni nu a avut vreodată curajul să i se împotrivească, toţi angajaţii fiind speriaţi de modul dur în care au fost trataţi. Fiind proprietarul a trei benzinării proprii, poziţia de director al FABRICII DE GAZ l-a ajutat din start şi a aplicat toate metodele necesare pentru a se dezvolta ca privat pe spinarea FABRICII DE GAZ, adică mai pe înţelesul tuturor de a face concurenţă neloială statului. Pierderile suferite de FABRICA DE GAZ în perioada 2001-2003 sunt grăitoare: cca. 15 miliarde pe an, concomitent cu mărirea cifrelor de afaceri ale firmelor sale private cam de 20 de ori . Dar cum politicul are conotaţii mari în această încrengătură, simplul fapt că o societate de stat este devalizată în favoarea unor firme private ale celor ce tocmai conduc nu îngrijorează pe nimeni. De altfel, GIONI GAZOLINĂ avansează repede în PARTID, ajungând din simplu membru, mai întâi secretar general, apoi preşedinte executive şi consilier judeţean.

Staţie în buricul oraşului

Sfârşitul anului 2002 şi începutul anului 2003 scot la iveala şi dorinţa directorului GIONI GAZOLINĂ de a se dezvolta ca societate privată şi în acest sens se hotărăşte să-şi mai construiască şi altă staţie PECO în buricul oraşului Drobeta Tr.Severin. Adică în cea mai circulată intersecţie şi în condiţiile în care întâmplător FABRICA DE GAZ nu a sesizat amplasamentul acesta excelent pentru o staţie proprie. Construcţia durează 4 luni şi nimeni nu întreabă de ce sau cum. Mai ales că GIONI GAZOLINĂ oferă şi o explicaţie beton: “Nu este firma mea! E FIRMA LUI TATA!”. Suma mare de bani folosită şi provenienţa acesteia cât şi faptul că firmele ce au construit staţia personală au avut şi contracte cu FABRICA DE GAZ nu au pus pe gânduri pe nimeni, pentru că oricum nimeni nu dorea să se pună rău cu protectorul lui GIONI GAZOLINĂ, LEUL ROŞU. Ceea ce nu ştie LEUL ROŞU este că FABRICA DE GAZ era o firmă de stat, în proces de privatizare şi că protejatul său face multe ilegalităţi şi a transformat FABRICA DE GAZ într-un fel de feudă personală în interiorul căreia nu există legi sau bun simţ.
Totul se petrece sub un imens glob de sticlă ce nu poate fi penetrat de nimeni, iar paza lui este asigurată politic până la cele mai înalte sfere şi până în cele mai mici detalii.

Cum să furi un miliard

Umflarea avizelor de expediţie pentru produsele petroliere a devenit o practică obişnuită pentru gestionari, care în acest fel crează plusuri de gestiune ce sunt apoi valorificate de GIONI GAZOLINĂ. Astfel de lucruri se întâmplă la toate depozitele FABRICII DE GAZ din JUDEŢUL ROŞU. Dacă se urmăresc aceste avize se va constata că densităţile respective sunt dependente doar de nevoia mai mare sau mai mică de bani a directorului şi mult mai puţin dependente de temperatură, aşa cum este normal, iar standardele de calitate sunt doar nişte poveşti de adormit copiii. Spre exemplu, nomenclatorul de produse petroliere existent în fiecare staţie prevede ca pentru motorină , densitatea standard să fie cuprinsă între limita de 0,820 – 0,860 la o temperatură de 15 grade şi chiar şi termodensimetrul din orice staţie are gradaţia cuprinsă între aceste limite, iar şefii de staţie au obligaţia să măsoare această densitate pentru a stabili dacă produsul recepţionat este corespunzător (înainte de aceasta verificare se află o întreagă armată de angajaţi care se fac că nu observă nimic plecând de la gestionar, şefi de depozit, laboranţi, control preventiv, CTC şi control financiar intern local). Există însă avize care au o densitate mai mare de 0.860 (spre exemplu 0.875) care nici măcar nu poate fi determinată cu instrumentele din staţii, ca să nu mai vorbim că acest produs nu ar trebui să fie recepţionat pentru calitate necorespunzătoare. Pentru cei mai puţini avizaţi trebuie să se înţeleagă că densitatea scade cu creşterea temperaturii şi creşte odată cu scăderea temperaturii. Din acest joc al densităţilor şi prin excelenta exploatare a proprietăţilor fizice ale benzinei şi motorinei se creeau stocuri uriaşe de produs petrolier ce erau sistematic prăduite de GIONI GAZOLINĂ. Acelaşi lucru se întâmplă şi la benzine cu menţiunea că plaja de densitate standardizată este cuprinsă între 0,720 – 0,790. Aici însă nu mai sunt depăşite pragurile, ci doar sunt forţate către limita superioară indiferent de temperatură. Dacă la aceste lucruri se aplică şi procentul de pierderi tehnologice (0.2%) şi repetatele transferuri de produse petroliere între depozite fără o justificare plauzibilă lucrurile devin de neimaginat. Iar dacă mai adăugăm că gestiunea motorinei pentru agricultură se ţine împreună cu cea normală, lucrurile ajung la paroxism. Lucrurile amestecate (carcaleţii) au reprezentat de fapt cheia marilor succese ale lui GIONI GAZOLINĂ. Un calcul aritmetic simplu arată că lunar se putea obţine circa un miliard profit prin jonglerii cu densitatea. Luând exemplul benzinei, la 1.500.000 litri, cu densitatea conform standardelor europene de 0,770, rezultă o cantitate ca masă de 1.155.000 kg. Aplicând o mărire a densităţii până la 0,790, acelaşi volum de 1.500.000 litri înseamnă o masă de 1.185.000 kg. Adică iese un surplus de 30.000 kg. Acesta este transformat în litri la densitatea de standard şi rezultă 38.961 litri. Această cantitate înseamnă circa 975 milioane lei. Dacă mai adăugă că se jonglează şi cu motorină, uleiuri sau chiar butelii de aragaz, profitul camarilei GIONI GAZOLINĂ e consistent. Camarila era constituită din cel puţin 20 de persoane cheie, şefi de staţii, gestionari, contabili, şefi servicii, laboranţi.

Nicu Pamfletaru’

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentați