„Potrivit unor surse, premierul
român, Victor Ponta va întreprinde o vizită fulger la Chișinău. Deocamdată nu
se cunoaște exact motivul vizitei. Ultima vizită a lui Victor Ponta la Chișinău
a avut loc pe 10 noiembrie 2014. Atunci România a donat Republicii
Moldova 100 de maxi-taxi-uri școlare, trei autobuze pentru teatre și 35 de
autoturisme de teren Dacia Duster pentru instituţiile publice din Moldova”,
anunță UNIMEDIA.
„Înțeleg, dintr-o știre
unimedia.md, că Ponta ar vrea să facă azi o vizită la Chișinău, imediat după
ce președintele Klaus Iohannis și-a
reprogramat plecarea în capitala Republicii Moldova. Dincolo de faptul că un
asemenea gest ar introduce un motiv de conflict între Palate, vizita
premierului se poate vădi total contra-productivă pentru negocierile în curs”,
a comentat pe contul său de Facebook, europarlamentarul Cristian Preda.
moldova.org caută o posibilă explicație
„Mai mulți reprezentanţi ai partidelor europene din care
fac parte şi formațiunile parlamentare de la Chișinău vor sosi astăzi la Chișinău
pentru a se întâlni cu lideri politici ai acestor formațiuni”, scrie
moldova.org. Acesta ar fi unul dintre contextele care ar putea justifica
misterioasa vizită a lui Ponta la Chișinău.
Liderul PDM, Marin Lupu, a precizat, citat de
moldova.org, că politicienii europeni „vin să se consulte, să vadă situația la
faţa locului”. „Am vorbit cu cei de la partidul socialiștilor europeni. Un
reprezentant al acestei formațiuni va face parte din grupul de europeni ce va
veni la Chișinău. Colegii m-au informat că partidele europene vin aici nu ca să
facă presiuni, nu vin ca să ne indice ce să facem, ci să discute şi să se
documenteze”, a declarat Marian Lupu.
Liderul PLDM, Vlad Filat a precizat că discuțiile cu
partenerii europeni „este un lucru absolut firesc”. „Trebuie să fie clar-noi
vom fi acei care vom lua decizii în Republica Moldova, şi nu vin europenii ca
s-o facă”, a menționat Vlad Filat, citat de moldova.org.
Totodată, liderul PL, Mihai Ghimpu, a precizat ieri că în
cadrul acestor întrevederi se va discuta şi despre mersul negocierilor. „Noi
suntem flexibili şi nu suntem categorici. O să vedem mâine ce vor hotărî
celelalte două partide şi ce vor spune europenilor. E mai sigură cu alianță cu
PL. Eu vreau să scăpam de comuniști.”, a spus președintele PL, citat, de
asemenea, de portalul moldova.org.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentați