miercuri, octombrie 23, 2013

Un nou partid politic al românilor din Valea Timocului

Apărut în OBIECTIV MEHEDINŢEAN nr. 699 din 23 octombrie 2013





Duminică, 20 octombrie 2013, în satul Brestovăţ, comuna Bor, din Serbia, inima comunităţii româneşti din Valea Timocului, s-au pus bazele unui nou partid al fraţilor noştri români din această zonă. Viitorul partid se va numi Partidul Românesc şi va fi condus de Dragan Demici, fostul vicepreşedinte al Partidului Democrat al Românilor din Serbia, din care a demisionat în urmă cu două luni. Totodată la Brestovac s-a semnat un protocol de colaborare între şase organizaţii româneşti pentru participarea la alegerile pentru consiliile naţionale ale minorităţilor naţionale din ţara vecină.

Pe ordinea de zi a întâlnirii istorice de la sediul Iniţiativei Românilor din Serbia, cu sediul la Brestovăţ, s-au aflat două puncte importante: Adunarea IRS şi pregătirea pentru alegerile Consiliilor naţionale ale minorităţilor naţionale din Serbia; În fiinţarea unui partid politic ce va avea ca lider pe dl. Dragan Demici. Şapte comune au avut reprezentanţi la întâlnire. Întâlnirea poate fi considerată una istorică deoarece este pentru prima oară când românii de aici se înscriu pe listele Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale a Românilor din Serbia (CNMNRS) şi nu pe listele Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale a Vlahilor din Serbia (CNMNVS). „Este trist pentru neamul nostru este că nu avem şi noi reprezentanţi de aici din Timoc în Consiliul românesc, iar acum am stabilit să adunăm semnături şi vrem să avem reprezentare la alegerile de anul viitor, împreună cu fraţii noştri din Banat. În Serbia există două consilii naţionale care reprezintă aceeaşi minoritate, CNMNVS şi CNMNRS”, explică liderul IRS, Boian Barbucici

Ia fiinţă Partidul Românesc

Dragan Demici a vorbit primul la conferinţa de presă, iar discursul său a fost unul emoţionant. Reamintim faptul că Demici a demisionat din PDRS, în urmă cu două luni, rupând partidul. „Pot spune că lucrul făcut de noi astăzi este foarte important pentru noi, pentru că până acum, în Serbia de Răsărit, foarte puţini români s-au înscris în listele CNMNRS, mai multe persoane obişnuind să se înscrie în consiliul naţional aşa-zis vlah. Avem nevoie în continuare de ajutorul statului român, de ţara noastră mamă România, pentru a putea să de dezvoltăm şi să ne apărăm valorile neamului nostru, identitatea românească. Dorim să înfiinţăm un partid, iar aici cu mine în sală sunt câţiva din viitorii preşedinţi ai comitetelor comunale, mergem înainte, statutul şi programul partidului sunt pregătite, partidul se va numi Partidul Românesc, va fi un partid naţional, va respecta politica românească şi va avea trei deziderate majore: respectarea drepturilor la şcoală în limba maternă, dreptul la presă în limba română şi dreptul de a ne ruga în româneşte în biserici româneşti în Valea Timocului. Fără şcoală, fără media, fără biserică, noi nu putem apăra neamul nostru românesc”, a mai explicat Demici.

O nouă viziune

„Aşteptăm de la ţara mumă un sprijin mare, în scurt timp vom avea prima şedinţă executivă de fondare a partidului. Până acuma sunt doar două luni de când am ieşit din PDRS, un partid distrus, care mai are doar un comitet comunal la Bor, restul au trecut la noi, aş spune de la Zajecear şi până la Ciupria. Comitetul lor principal este acum slab, eu nu cunosc măcar zece membri din comitetul lor principal, nu îmi place să spun asta şi nu mă bucură asta. Acum eu cred că noul nostru partid va avea un succes mare şi eu simt asta din discuţiile cu membrii şi din ceea ce văd în jurul meu. Avem o energie nouă şi un curent nou, curentul care merge către afilierea la CNMNRS, cel de la Novi Sad. Alegerile pentru consiliile naţionale ale minorităţilor naţionale vor fi probabil în luna mai a anului viitor, iar până atunci noi trebuie să ne mişcăm repede, să înscriem oamenii în listele speciale, să putem avea voturi. După aceea vor fi şi alegeri parlamentare şi este foarte important să avem un deputat al nostru în Parlamentul Serbiei.

Partidul lui Demici va lua atitudine

„În presa sârbă apar mereu articole urâte despre noi românii din Timoc. Ideea transmisă de un cotidian sârb, care aparţine anturajului puterii, zilele trecute, a fost aceea că asociaţiile româneşti vor să asimileze poporul vlah, ceea ce este o prostie deoarece nu putem asimila pe cineva care este deja român. Partidul acesta pe care noi îl formăm chiar se gândeşte să dea în judecată statul sârb pentru că menţine ideea că România vrea să asimileze pe vlahi. Noi nu vrem să aşteptăm să ne asimileze ei, dar să spună că noi îi asimilăm! Românii sunt români, indiferent dacă îşi spun români sau vlahi şi atunci nu poate fi vorba de nicio asimilare. Noi vlahii, valahii sau vlasi cum ne spun ei, suntem cu toţii români şi de aceea trebuie să apelăm la judecata instutuţiilor europene. Dacă ei vor să ne facă neam artificial nu le va merge! Noi trebuie să ne adresăm tuturor instituţiilor europene, pentru că Europa nu tolerează acest tip de atitudine pe care ei o au faţă de minoritatea noastră. România este un stat european respectat, este membru NATO şi ei nu trebuie să ne lase pe noi, 300.000 de fraţi români. România este un exemplu de respectare a drepturilor minorităţilor, iar în România minorităţile au drepturi. Aşa trebuie să fie şi aici!”

„Pentru noi cetăţenia română e ca pâinea!”

„Noi acum trebuie să ne unim, pentru că numai aşa nu ne vor sparge! Despre excluderea mea din PDRS trebuie să se ştie că ei au greşit atunci când au făcut acest gest. Trebuie să vă mărturisesc faptul că eu în acest partid am avut mâinile legate. Noul partid va fi unul puternic care va lupta pentru românii de aici. Noi suntem cetăţeni loiali ai acestei ţări, ai Serbiei, o respectăm şi o apărăm, părinţii şi bunicii noştri au luptat pentru această ţară, iar noi nu vrem decât să ne respecte aşa cum şi noi o respectăm”, a mai spus Demici. Cea mai emoţionantă dintre declaraţiile liderului român este lecată, însă, de nevoia obţinerii de către românii timoceni a cetăţeniei române: „Cetăţenia e ceva foarte important pentru noi, iar asta trebuie să ştie toate partidele politice din Parlamentul României. Pentru noi cetăţenia română e ca pâinea!”

Protocolul lui Bărbuţă

Preşedintele IRS, Boian Barbucici a explicat, la rândul său, că prin protocolul încheiat duminică s-a convenit strângerea de semnături din partea românilor din Timoc, pentru ca ei să voteze o listă de reprezentanţi în cel mai înalt for reprezentativ al minorităţii româneşti din această zonă, CNMNRS, o minoritate care numără peste 300.000 de membri.

Moment istoric şi pentru Tihan Matasarevici

Tihan Matasarevici, preşedintele Asociaţiei pentru Tradiţia şi Cultura Rumânilor „Dunărea” din Kladovo a explicat faptul că momentul de duminică este unul istoric pentru că se hotărăşte candidatura pe listele Consiliului Românilor şi că se hotărăşte înfiinţarea unui partid. „Până la alegeri mai sunt circa şase luni, iar în aceste luni trebuie să forţăm completarea listelor şi strângerea de semnături. Suntem mulţi aici care am făcut parte dintr-un partid, am plecat de acolo pentru că nu puteam munci pentru neamul nostru, suntem aici ca să muncim şi să mergem înainte!”, a spus Matasarevici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentați