FAUST de la PNL

Pactul cu diavolul

Combinaţia nefastă dintre PNL şi PC, denumită Alianţa de Centru Dreapta, începe să semene tot mai mult cu drama celebră a lui Faust, cel care şi-a vândut sufletul diavolului. Dacă rolul lui Mefisto este aici interpretat cu multă măiestrie de PC, nefericitul Faust este partidul condus de Crin Antonescu, cel care mai păstrează doar numele din opera politică a Brătienilor. 

Fără să fi învăţat nimic din experienţa tuturor celor care au remorcat, în ultimii ani, „soluţia imorală” a lui Dan Voiculescu, liberalii s-au repezit să se alieze cu un partiduleţ şifonat şi insipid, a cărui unică avere este un trust de presă obraznic şi agresiv. Este greu de explicat, dincolo de nevoile de cultivare a ima­ginii de televiziune, de ce Crin Antonescu a acceptat să devină primul liberal care să îl ia pe „dracu“ de coadă. Şi tot la fel de greu de explicat este şi faptul de ce PC-ul jigărit, al celui mai versat securist român, nu a mai dorit să sugă la ţâţa PSD, ca şi până acum. Despre bietul partid de 1% s-au spus destule şi s-au scris cam toate punctele de ve­dere, care exprimau sen­ti­mente plenare de revoltă şi greaţă. Nu mai contează alte fraze prin care să reiterăm re­volta şi grea­ţa. Contează însă o explorare mai adâncă a dan­sului malefic al pseudo-con­ser­vatorilor, exe­cutat lasciv în jurul istoricului partid al Bră­tienilor. A semă­nat, la vremea la care a început, cu o prestaţie la bară a vreunei piţipoance dintr-un bar de noapte mai deocheat. Poate că dansul a fost extrem de con­vin­gător, dacă Antonescu s-a repezit pofticios să adopte lighioana oportunistă. Sau poate lui Crin Antonescu i-a su­râs campania de imagine gra­tuită de pe antenele lui Voiculescu, mai mult decât for­maţiunea palidă cu care a decis să facă o alianţă de centru dreapta. Cât despre imorali­ta­tea uniunii dintre un partid is­toric serios şi o trupă de apla­udaci voiculescieni, creată din prea multă sete de putere, nu mai e nimic de co­mentat, pen­tru că este evi­dentă. Ce nu a înţeles Crin An­tonescu atunci când s-a trans­format în Faust şi şi-a vândut sufletul diavo­lului, dar şi eludarea reproşurilor făcute de colegii săi liberali, constituie chiar esenţa pură a unui pact cu diavolul. Liberalii nu ar fi avut voie să îşi calce propria istorie în picioare, în schimbul apariţiilor pe sticlă ale lui Crin Antonescu, iar dacă au făcut-o totuşi, ar fi trebuit să se consulte cu figurile monu­men­tale din acest partid, aidoma celor ale seniorilor Mircea Io­nescu–Quintus sau Cons­tantin Bălăceanu Stolnici. ACD-ul înseamnă, de fapt, cea mai nefastă ecuaţie politică din ultimii ani ai României post-decembriste, prin care, aidoma lui Faust, Crin Antonescu şi-a vândut sufletul diavolului, fără să se gândească o clipă la faptul că bucuriile şi măreţia de o clipă costă foarte scump, în perspectiva viitorului. Preţul pe care PNL va trebui să îl plă­tească pentru imprudenţa de a încheia pactul cu diavolul va fi cumplit. De ce credem că PNL va plăti oalele sparte, după ce ecua­ţia USL va eşua? Dintr-o ra­ţiune bazată pe o logică simplă. PSD nu a vrut să se murdărească în planul imaginii cu o alianţă cu PC, deoarece, indiferent cât de imatur a fost considerat Ponta, el şi-a făcut un calcul foarte exact şi corect. Ulterior PSD s-a combinat cu PNL, dar i-a luat pe liberali la pachet cu PC, deoarece nu a avut altă alternativă. Dar stig­matul PC şi crucea acestei com­binaţii nu sunt ale PSD, nu PSD trebuie să le poarte. Ca do­vadă a acestui raţionament, luăm în calcul şi relaţia destul de rece din înteriorul USL, între PSD şi PC, prin comparaţie cu o relaţie cordială întreţinută cu cei de la PNL. Liderii de la cen­tru, dar şi cei din teritoriu ai PSD au tratat consecvent PC-ul cu indiferenţă şi cu ironie. Mai mult, social-democraţii nu au făcut nici măcar un pas înapoi în negocierile pentru desem­na­rea candidaţilor unici, indife­rent de pretenţiile imbecile ale conservatorilor. Concluzia este, aşadar, una singură: PNL este cel care s-a făcut frate cu dra­cul, pentru a trece puntea şi nu PSD, iar cel care va pierde este chiar PNL. Electoratul PSD nu prea are de ce să facă reproşuri partidului, pentru că s-a com­binat cu PC, deoarece PSD s-a combinat cu un PNL deja vi­rusat, mai mult de nevoie, de­cât de voie. Aşa se explică şi tă­cerea suspectă a PNL, după declaraţiile făcute de PC refe­ritoare la o participare pe cont propriu la alegeri. Chiar dacă PC pleacă, sufletul dat diavo­lului nu va mai fi returnat!