Interviu cu ambasadorul României la Belgrad

Un interviu în exclusivitate cu ambasadorul României la Belgrad, Ion Macovei, relevă o parte din curajul de a fi etnic român în Serbia de Răsărit

 „Românii din Serbia trebuie să aibă curajul de a se declara români!”

 Drumul către capitala Republicii Serbia este lung şi sufocat de o căldură aproape insuportabilă. Dar este şi interesant din multe privinţe, inclusiv cea a calităţii infrastructurii rutiere, a civilizaţiei din marile oraşe ale Serbiei şi a ospitalităţii fraţilor noştri români din ţara vecină. După câteva ore de trafic ingrozitor prin minunata capitală de pe Dunăre, o maşină a Ambasadei, condusă de un domn care ne spune cu mândrie că e oltean din Craiova, ajungem la Ambasada României, aflată pe strada Uđička din Belgrad, într-o vilă superbă, cu multă vegetaţie în jur. Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în capitala Serbiei, Ion Macovei, vorbeşte despre imaginea luptei pentru identitate şi românism a românilor din Serbia, mulţi dintre ei denumiţi, pe nedrept, vlahi.

Reporter: Excelenţă, vin la dvs. după un periplu în inima Vojvodinei, la Novi Sad, unde se spune că românii sunt la ei acasă şi au toate drepturile din lume în materie de minoritate etnică. Ce îi diferenţiază de cei din Timoc, unde bătălia pentru identitate este cumplită? 

Ion Macovei: Aş spune că am unele rezerve asupra celor două situaţii. Este adevărat că în Vojvodina situaţia este diferită de cea din Valea Timocului, dar nu totul este ceea ce pare. Sunt câteva instituţii acolo care luptă pentru românism, iar aici aş sublinia Editura „Libertatea”, săptămânalul „Liberatatea”, de la Pančevo, dar sunt şi altele care doar mimează. Spre exemplu, vreau să văspun despre redacţiile în limba română de la televiziunea şi postul de radio din Novi Sad, unde pur şi simplu ştirile sunt cele traduse din ceea ce soseşte pe fluxul de informaţii al celor mai mari agenţii de presă din Serbia. În opinia mea, controlul sârbesc asupra a ceea ce se petrece acolo este puternic, iar organizaţiile sunt şi ele împărţite ca punte de vedere şi opinie.

Rep.: Da, dar ei cel puţin nu sunt nici vlahi, nici rumâni, ci români adevăraţi, iar drepturile lor sunt respectate, sunt ajutaţi de Consiliul Naţional al Românilor... 

I.M.: Aşa este, însă par să fi uitat de fraţii lor din Serbia de Răsărit. Au existat punţi de legătură, au fost oameni care s-au zbătut pentru promovarea intereselor românilor, dar ei au fost izolaţi, unii chiar distruşi, înlăturaţi. Un caz exemplificator este cel al lui Ion Cizmaş de la Vršeć. 

Rep.: Înţeleg că lucrurile nu sunt chiar atât de frumoase cum par în Vojvodina! Să revenim puţin la ceilalţi români,cei din Valea Timocului...

I.M.: Nu lucrurile nu sunt tocmai deosebit de frumoase niciunde, chiar dacă aici aparenţele sunt deosebite. În Timoc este jalea cea mare, acolo Consiliul Naţional al Românilor e ca şi inexistent, liderii de acolo nu pot face prea multe, iar românii noştri continuă să se declare vlahi şi să spună că patria lor mamă e Serbia. Românii din Valea Timocului trebuie să aibă curajul de a se declara români. Dacă devin români, ei vor avea tot sprijinul nostru, dacă nu, nu! 

Rep.: Excelenţă, dar ce îi împiedică? De ce e atât de greu să fie români până la capăt? 

I.M.: Este ceva incredibil, ceva ce pare, la prima vedere de neînţeles! Majoritatea sunt români doar când vin acasă în România, pentru a cere ajutor şi fonduri, iar atunci când revin în Serbia sunt vlahi. Sunt diverşi factori şi din ţară care influenţează asta. De exemplu, în Serbia au fost finanţate foarte multe proiecte pentru români, pe tradiţie şi folclor şi nu a ieşit nimic. Acum nu se mai dau bani decât pentru proiecte economice. România nu mai poate da bani la nesfârşit unor oameni care nu fac ceea ce trebuie cu ei, în interesul românilor de aici.

Rep.: Dar relaţiile bilaterale? Serbia doreşte să intre în procesul de preaderare, iar România trebuie să le reamintească despre respectarea drepturilor minorităţii româneşti?

I.M.: Este foarte adevărat! Relaţiile bilaterale dintre cele două state sunt extrem de dificile. Bătălia pentru românism şi identitate culturală şi religioasă a celor de aici este una pe termen lung. Problemele sârbilor, în ceea ce priveşte relaţia cu UE nu vor înceta până când nu vor înţelege să respecte cu sfinţenie acordul de la Copenhaga, privind drepturile minorităţilor. Ei se tem nu degeaba, ci pentru că istoria lor zbuciumată le-a oferit exemple dureroase. Exemplul Kosovo îi face să sufle acum şi în iaurt, cum spune proverbul acela românesc.

Rep.: Ce se întâmplă cu lupta românilor din Timoc? Ce pot face ei, totuşi?

I.M.: După cum am mai spus, ei trebuie să îşi ia soarta în propriile mâini şi să lupte pentru unitate între toate acele organizaţii, pentru identitate şi să se declare români la viitorul recensământ, să înţeleagă că noţiunea de vlah e una abstractă. Eu i-am ajutat de fiecare dată când am putut, iar preotul Bojan Alexandrovici poate confirma de câte ori am fost acolo pentru a nu permite demolarea bisericii sau interzicerea amplasării unor troiţe, pentru a aplana conflictul acela cu clopotniţa de la Šipikovo. Conştientizarea românilor asupra importanţei vitale a recensământului din octombrie este foarte stringentă acum!

Rep.: Excelenţa voastră, cum vedeţi viitorul relaţiilor bilaterale dintre România şi Serbia, chiar şi pornind de la acestă sensibilă temă discutată aici?

I.M.: România şi Serbia sunt ţări vecine care au nevoie una de cealaltă, dacă noi vom fi prieteni şi ne vom înţelege bine aşa cum ne-am înţeles totdeauna în istorie, vom avea o mai mare stabilitate în zonă. Trebuie doar să rezolvăm, în timp şi cu multă înţelepciune şi această problemă a românilor, fraţi ai noştri din Valea Timocului.