Cine face cărţile?
Situaţia din municipiul Orşova a
ajuns să semene cu un fel de joc violent de poker, dar nu unul pe
mărunţiş, pe pupici sau pe sticle de bere, ci un poker trufaş, jucat la
cacealma şi în forţă, pe miliarde de lei vechi. Jucătorii aşezaţi la
masă dau semne de nervozitate, au o miză uriaşă şi plusează enorm.
Totuşi, cei mai mulţi dintre ei nu joacă pe propria avere, ci măresc
potul cu bani de la bugetul local.
Cineva îmi spunea, cu câteva zile în
urmă, că am făcut din Orşova, Consiliul Local de aici şi primarul
Brăgaru, luate la pachet sau separat, o adevărată obsesie. Eu aş spune
că nu e nicio obsesie majoră, ci mai degrabă o dorinţă acerbă de a veni
în sprijinul orşovenilor cu informaţii exacte despre oamenii care au
fost aleşi de ei, pentru a-i reprezenta, dar care nu o fac aşa cum
trebuie. Mai mult, aceşti jucători de poker politic se joacă cu
destinul orşovenilor şi devalizează bugetul local. Unii din prostie şi
ignoranţă, alţii cu bună ştiinţă, profitând de prostia şi ignoranţa
celorlalţi. Un Consiliu Local condamnat la o interminabilă horă a
nepriceperii, la un dezgustător joc al intereselor şi la o
degradare din ce în ce mai accentuată, a ajuns să cadă pradă unor
jocuri de culise abjecte şi periculoase. Puţini din cei şaptesprezece
consilieri, aflaţi acum în exerciţiul funcţiunii, datorită votului
primit de la populaţia Orşovei sunt cu picioarele pe pământ şi au
discernământul necesar analizării obiective a deciziilor, astfel încât
oamenii aceia care i-au votat să se poată încrede în capacitatea lor
reală de a servi interesele comunităţii. Consilierii orşoveni par, mai
degrabă, un fel de masă de manevră, utilă unor jocuri de interese, ce
au neapărată nevoie de un vot favorabil, pentru că, ştiu şi copiii
mici, cele mai mari afaceri sunt cele făcute cu statul, iar calea către
aceste afaceri se poate deschide doar prin adoptarea unor hotărâri, de
către un for local. Ceea ce se petrece acum la Orşova, ar trebui să
dea mult de gândit Parlamentului, unde s-ar impune modificarea legii
administraţiei publice locale, în sensul că s-ar impune condiţii mai
drastice pentru cei care doresc să îşi depună candidatura pentru
posturile de consilieri locali sau judeţeni. În afară de necesitatea
unor studii superioare, se mai impune, iar cazuistica de la Consiliul
Local Orşova probează din plin acest lucru, un examen psihologic. Este
inuman, nedrept şi strigător la cer să deschizi calea, doar printr-un
simplu vot, către o demnitate precum cea de consilier local,
tuturor neajutoraţilor, imaturilor şi instabililor. Iar motivaţia
este cât se poate de netă, în sprijinul acestor afirmaţii: Aceşti
oameni, investiţi cu înalta calitate de consilieri municipali,
formează un Legislativ local, ei fabrică legi aplicabile pe teritoriul
administrativ respectiv, iar acele legi pot produce efecte dramatice,
dacă nu sunt bine fundamentate. Numai în acest fel am putea ajunge să
nu mai vedem inepţii de genul acelei hotărâri de Consiliu Local,
adoptată la Orşova, prin care toţi consilierii erau obligaţi să citească
o poezie din opera eminesciană, cu prilejul unui festival dedicat
marelui poet naţional. Aşa s-a ajuns ca o propunere făcută de
consilierul PNL Dumitru Pătăşanu, să devină mostră de stupizenie
naţională. În alte şedinţe, consilierii au fost ameţiţi şi derutaţi
de schimburi rapide de replici, bine ţintite, până când s-au trezit cu
mâinile pe sus, votând proiecte despre care nu mai ştiau în secunda
următoare nimic. Îmi aduc aminte de o replică celebră a consilierului
Constantin Florea, care după o hărmălaie de şedinţă a rostit
istoric: „Eu ce mama dracului am votat?” Acestea fiind datele şi
aceştia fiind consilierii, nici nu este de mirare cum manipularea
lor este atât de facilă pentru marii jucători de la masa pokerului
politic, încât s-a ajuns ca hotărârile votate să fie revocate, iar
minunăţiile penale ale primarului să fie votate cu amândouă mâinile.
Jocul adevărat de poker este însă jucat de profesionişti, care
folosesc cacealmaua fără să le tremure niciun muşchi pe faţă şi care
fac şi desfac jocuri periculoase. Ultimul poker, cu miză de vreo 10
miliarde şi pot de vreo 3 miliarde, după toate zvonurile, plătit,
s-a consumat odată cu revocarea unei hotărâri importante. Jucători –
un afacerist, un primar şi un secretar; Miza – candidatura lui
Brăgaru la funcţia de primar, din partea PSD; Potul – bani contra
protecţie!
Armistiţiu inutil. Inconsecvenţa consilierilor locali din Orşova nu îl salvează pe primar de braţul lung al legii.
Revocarea HCL nr. 9, privind
constituirea, ca parte civilă, a Consiliului Local al municipiului
Orşova şi a sumelor în ceea ce priveşte prejudiciul, în dosarul penal cu
numărul unic 273/P/2009, cunoscut şi sub numele de „dosarul Brăgaru”,
precum şi aprobarea unei alte hotărâri, prin care municipiul Orşova se
constituie ca parte civilă, fără a se consemna prejudiciul, nu împiedică
finalizarea dosarului, potrivit reprezentanţilor IPJ şi ai Parchetului
judeţean.
Un interesant şi periculos dans politic, executat, la comanda precisă a PSD, în jurul dosarului Brăgaru, a dus, săptămâna trecută la revocarea unei HCL care consfinţea un prejudiciu şi o parte civilă, dar, în acelaşi timp, a consemnat şi aprobarea unei HCL care să pună municipalitatea în postura de parte civilă, fără un prejudiciu exact. Toate aceste manevre s-au executat în urma unor înţelegeri politice şi a unei translaţii de majoritate în Consiliul Local, toate având ca scop final, potrivit unor surse locale, atragerea spre PSD a primarului Constantin Brăgaru, în vederea candidaturii pentru un nou mandat, dar şi un soi de armistiţiu ciudat, garnisit, cel mai probabil cu bani mulţi. Totuşi, atât poliţiştii de la Cercetări Penale, din cadrul IPJ Mehedinţi, cât şi procurorul Fănică Cercel, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, unde a ajuns dosarul 273, spun că jocul de-a constituirea ca parte civilă a administraţiei locale orşovene nu afectează cu nimic soarta finală a dosarului cu pricina. Chiar şi aşa, eforturile disperate de polarizare a consilierilor locali, în favoarea primarului şi a noului său cerc de interese, rămân o dovadă vie a unui prost exemplu de moralitate şi slujire a intereselor urbei. Cu siguranţă că, atunci când i-au votat pe consilierii locali, orşovenii nu s-au gândit că aceştia nu iniţiază proiecte de dezvoltare a urbei, ci se hărţuiesc reciproc, întrunindu-se în şedinţe lungi şi inutile, doar pentru a adopta hotărâri pe care ulterior să le revoce. Dacă majoritatea acestor consilieri au votat doar pentru că aşa li s-a comandat sau pentru că au fost atraşi într-o horă a ridicolului şi intereselor pecuniare, acţionând ca nişte păpuşi, păpuşarii nu au calculat nimic în zadar. Cei care au bătut palma prin restaurantele de pe malul Dunării au ştiut precis cum să manipuleze, unde să acţioneze şi cum să lucreze pentru a întoarce situaţia în favoarea celui ce speră, astfel, că va scăpa de efectele penale ale unui dosar voluminos.
Poliţia a lucrat exemplar la dosar
Poliţiştii care au instrumentat
dosarul Brăgaru, profesionişti remarcabili, au avut de îndurat, pe
toată perioada cercetărilor, tot soiul de presiuni, potrivit unor
surse protejate din interiorul IPJ şi au avut nevoie de foarte multă
răbdare în construirea dosarului şi a probatoriului. Au fost necesare
trei expertize contabile, zeci de ore de muncă, zeci de audieri şi
multă meticulozitate. Aşa se face că, prin adresa 955/19 ianuarie
2011, Serviciul de Investigare a Fraudelor din IPJ Mehedinţi
solicita Consiliului Local următoarele: „În scopul soluţionării
dosarului penal cu numărul unic 273/P/2009, vă solicităm ca în termen
de 5 zile să ne comunicaţi dacă vă constituiţi parte civilă şi cu ce
sumă în ceea ce priveşte prejudiciul cauzat privind cumpărarea
bunurilor SCGCL Orşova SA, contractarea creditului în sumă de
3.500.000 lei, pentru achiziţia bunurilor SCGCL, achiziţionarea în
leasing a unor utilaje şi folosirea acestora, având în vedere
raportul Curţii de Conturi şi expertizele făcute”. Consiliul Local a
votat constituirea ca parte civilă şi a stabilit şi prejudiciul la
un cuantum total de 886.896,97 lei. Din acest moment, poliţiştii au
lucrat exemplar şi au trimis dosarul la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Orşova, la data de 15 februarie 2011. De atunci, dosarul a
stat la acest Parchet local şi ulterior a fost trimis Parchetului
Judeţean, deoarece cuantumul prejudiciului depăşea competenţele
unui Parchet local. „Poliţia şi-a făcut treaba, s-a stabilit
prejudiciul, recunoscut şi de Consiliul Local. Parchetul şi instanţa
de judecată nu ar trebui să ţină cont de revocarea acelei hotărâri şi
de instabilitatea jocurilor politice de la Orşova”, ne-a declarat un
reprezentant al IPJ Mehedinţi.
Parchetul are cuvântul
Procurorul Fănică Cercel, din cadrul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, totodată şi purtător de
cuvânt al instituţiei spune că jocurile de la Orşova nu au nicio
relevanţă în ecuaţia de ansamblu a dosarului Brăgaru. Mai exact,
procurorul de caz nu poate ţine prea mult cont de faptul că acei
consilieri nu se mai constituie parte civilă şi nu mai indică niciun
prejudiciu şi că nu se poate pune problema tergiversării acestui dosar.
„Pot să vă spun că dosarul merge mai departe, cercetările nu sunt
afectate de ceea ce s-a întâmplat la Orşova, din simplul motiv că
prejudiciul se stabileste pe baza documentelor de la dosar, respectiv a
expertizelor contabile. Într-o cauză de înşelăciune, oricând, partea
vătămată poate să primească de la făptuitor cuantumul prejudiciului,
poate să nu se mai considere parte civilă, dar asta stinge doar
aspectul civil al cauzei, nu şi pe cel penal. Mai precis, fapta rămâne
faptă, indiferent de recuperarea prejudiciului sau de înţelegerile
dintre cele două părţi”, a precizat procurorul Cercel. Potrivit
acestuia, soarta dosarului poate avea doar trei componente: trimiterea
în judecată, restituirea la Poliţie pentru eventuale completări în
cercetarea penală sau scoaterea de sub urmărirea penală. Aşadar,
eforturile şi dansul politic în jurul dosarului Brăgaru sunt
inutile. Indiferent de situaţie, cooptarea lui Brăgaru în echipa PSD
ar putea deveni o aventură extrem de periculoasă pentru imaginea
social democraţilor mehedinţeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
comentați