„Românii noştri se declară vlahi, dar fără să ştie de ce!”

Milenko Stefanović este un român autentic, stabilit de peste 20 de ani în Serbia. Era un copil când a fugit din România, unde locuia la Timişoara. Pe vremuri, se numea Ştefan, dar după ce a fugit peste graniţă şi a ajuns în Serbia, şi-a schimbat numele de trei ori. În general spune că nu a avut probleme majore cu autorităţile sârbe, dar s-a implicat profund în lupta acestora pentru afirmarea identităţii culturale şi religioase. Astăzi Milenko Stefanović este director al ziarului „Vorba Noastră“ şi se ocupă de turism, în staţiunea Gamzigrad, din apropiere de Zaječar.

Prima oară l-am întâlnit pe o terasă de vară a unui local severinean. Era însoţit de Boiko Stan­covici, un alt român care în­cearcă de mulţi ani să lupte pentru drep­turile etnicilor ro­mâni din Valea Timocului, oameni pe care, mult prea nedrept, autorităţile sârbe îi numesc vlahi. S-a recomandat simplu: Mile! Am aflat, atunci, că este român autentic, pro­venind din Timişoara, însă, cu mai bine de douăzeci de ani în urmă a luat calea exilului. Totuşi, fostul Ştefan, acum Milenko Stefanović, se simte bine printre românii din Valea Timocului, pe care încearcă de multă vreme să îi trezească la realitate şi pentru care scrie cu pasiune la un ziar autentic de limba română, numit „Vorba Noastră“. Ziarul este editat de Mişcarea Democrată a Ro­mânilor din Serbia. Mai întâi a condus acest ziar ca redactor-şef, dar unele neînţelegeri ma­jore cu patronatul l-au făcut să demisioneze. „Eu am fost pre­şedinte de Comitet Executiv şi redactor şef la <> şi m-am certat un pic cu ei şi mi-am dat demisia. Le-am spus că pot ei să îi tragă în piept pe vlahii ăştia de aici, dar pe mine nu, eu sunt român timişorean, eu doar trăiesc aici. Nimeni nu ştie să scrie şi să citească româneşte, dar vrea să editeze ziar. Până la urmă românii din Vojvodina, când au auzit că eu mi-am dat demisia au fost nemulţumiţi”, povesteşte Milenko Stefanović acel episod din viaţa sa. Mai apoi a cedat rugăminţilor celor de la Miş­carea Democrată a Românilor din Serbia, condusă, de aproape 20 de ani, de Dimitrje Kraču­nivić, şi s-a reîntors la ziar, ca director. „După ce am plecat nu mai avea cine să le scoată ziarul, au dat pentru 1000 de bucăţi, la Kladovo, 700 de euro, dar acum după ce m-am întors, eu aici lucrez degeaba, le-am găsit om aici în Zaječar, care are tipografia lui şi care ia doar 150 de euro pentru 1000 de exem­plare. Ca director, eu m-am detaşat de politică, pentru că trebuie să luptăm pentru drep­turile românilor nu pentru po­litica sârbilor”, povesteşte, cu năduf, despre reîntoarcerea la ziar, Milenko Stefanović. Mile, aşa cum îi spun prietenii, este un om blajin şi cumpătat, care îşi cântăreşte cu înţelepciune fiecare cuvânt, un om trecut prin multe şi un român pur-sânge. În afară de slujba de la ziar, de unde spune că nu ia mare lucru şi că face presă din pasiune şi din dorinţa de a vedea împlinite visele etnicilor români de afirmare a identităţii, Mile se ocupă şi de turism. Şi nu oriunde, ci într-o staţiune aflată aproape de oraşul Zaječar şi de vestigiile romane de la Felix Romuliana. Staţiunea se nu­meşte Gamzigrad şi este de o frumuseţe rară. Şi pensiunea lui Milenko Stefanović este la fel de arătoasă, iar serviciile prestate sunt destul de ieftine. Astfel, la doar 2 – 3 euro se poate închiria o cameră. Cei care fac rezervări din timp, pot beneficia de întreaga pensiune, tot la preţuri care sfidează orice concurenţă. Pensiunea este concepută în sistem self – service şi ospi­ta­litatea cu care oamenii locurilor te întâmpină, la tot pasul, te face să te reîntorci cu plăcere. Zona este una mirifică, dar cu toate acestea, preţurile per­ce­pute atât la cazare, cât şi la terenuri sunt foarte mici, semn, probabil, că pe de o parte cererea e mai mică decât oferta, iar pe de altă parte, se doreşte încurajarea turismului.

„Nu există vlahi!”

Milenko Stefanović vorbeşte cu multă dragoste despre dubla sa pasiune, de jurnalist şi operator de turism, însă pre­zenţa sa în presa românească are şi conotaţii pur senti­men­tale. Aproape pe nimic, Mile lucrează la ziar, face traduceri, deoarece ziarul „Vorba Noastră” este bilingv, face reportaje pe teren şi pregăteşte o lucrare istorică despre etnogeneza vla­hilor şi despre drama acestora de a se fi trezit că sunt români, uitaţi de patria mamă, denumiţi, cu multă răutate, vlahi. Milenko Stefanović se destăinuie, cu multă durere în suflet. Vorbele sale conţin parcă rezonanţa unei amărăciuni nesfârşite şi a unui vis neîmplinit, atunci când este vorba despre soarta românilor din Valea Timocului: „În zona asta sunt 100 de asociaţii de vlahi, ei se vând şi de declară români sau vlahi, după in­teresele de moment. Eu pre­gătesc o etnogeneză despre vla­hismul acesta. Oamenii din sate când sunt întrebaţi ce limbă vorbesc, spun că româneşte, nu vlăheşte, dar se declară vlahi, fără să ştie de ce. Sunt circa 300.000 de români aici în Valea Timocului. Când se declară, spun că sunt vlahi, pentru că multora le e ruşine să se declare români, sârbii le-au oferit o teorie cu care i-au intoxicat. Le-au spus să nu vorbească ro­mâneşte că e cea mai urâtă limbă, că românii sunt sifilitici. Unul care a făcut facultate în România îi e ruşine să se declare român. Pe români, aici, nu îi recunoaşte nimeni. Vlah şi român e totuna. Toţi aştia sunt vlahi. Sunt 88 de biserici în satele astea, pe care românii le-au construit, sunt 14 mănăstiri dărâmate. Biblioteca din Bucu­reşti a vrut să cumpere toate numerele ziarului nostru, în care să scriem despre mănăs­tirile româneşti dispărute. Pri­marul de aici a primit cheia oraşului Călăraşi. Se declară prieten al românilor, dar el e cel mai rău de aici şi împreună cu Episcopul Iustin, urăsc românii. Bosko Ničič a interzis emisiunile la televiziunea locală”.

Romeo CRÎŞMARU