Sindicalisti nervosi

Codul sindicalistului nervos

 

Sindicalistul român, cel corect şi cinstit, nu acela dedulcit la şpagă din traficul cu ţigări, protestează, în aceste zile, cu o vehemenţă demnă de o cauză mai bună, pentru respingerea proiectului de lege care vizează modificarea Codului Muncii. Am crezut, iniţial, dintr-o inexplicabilă naivitate, că sindicalistul român este trup şi suflet alături de angajaţi, dar aprofundând chestiunea am descoperit că noul cod îi afectează interesele. Şi atunci, devine teribil de nervos...

Atât de nervos a devenit sin­dicalistul român, cel sincer, loial şi cins­tit, încât, ieşit de la o negociere cu Guvernul, a început să stri­ge din toţi rărunchii: „Ar trebui să adunăm membrii de sin­dicat şi să îi punem să dea cu pietre în guvernanţii ăştia, să arun­ce cu pietre după ei!” Sin­di­calistul cel nervos se nu­meşte Bogdan Hossu, iar aliaţii săi, printre care şi un cetăţean sărac şi cinstit, numit Marius Petcu, şi el un lider de sindicat împovărat de grija neostoită pentru bieţii angajaţi, „asupriţi la sânge” de neîndurătorul şi „maleficul” Guvern Boc, sunt sindicalişti la fel de nervoşi, gata să se ia de piept cu guver­nanţii, în teribilul efort suprem de schimbare a puterii şi de ne­tezire a căilor către comanda României, a unor politicieni „cu­raţi” şi „cinstiţi”, reuniţi întâm­plător într-un bloc politic hidos, intitulat USL. Vedeţi, de­sigur, că totul este întâmplător şi că toate drumurile sindi­ca­liştilor nervoşi sunt pavate cu bune intenţii, aşa cum, o vorbă înţeleaptă, spune că şi drumul spre iad e pavat tot cu bune intenţii. Dar să nu fim maliţioşi şi nemernici şi să facem pro­pa­gandă politică portocalie şi să vedem adevărul adevărat: Liderii sindicali din România sunt oameni serioşi, cinstiţi, tră­iesc modest şi au un cod ge­ne­tic pliat numai şi numai pe întra­jutorare şi caritabilitate, sunt făcuţi doar şi doar pentru a lupta eroic cu balaurul gu­vernamental. În aceste condiţii, supărarea domnului Bogdan Hossu trebuie înţeleasă, la fel ca şi îndemnul său de miting. Tot Bogdan Hossu mai spunea că opoziţia ar trebui să iniţieze o moţiune de cenzură, după asumarea răspunderii pe Codul Muncii, dar aici trebuie să spunem că sindicalistul nostru are numai şi numai intenţii bune, toate venite în sprijinul angajaţilor, nu al inte­re­sului propriu sau al vreunui coleg mahăr sindical. Pentru cei care nu au sesizat încă to­nul ironic din rândurile de mai sus şi au crezut că vorbesc sin­cer, ca să revenim cu picioarele pe pământ, voi spune că nimic nu e întâmplător pe lume, nici măcar atitudinea războinică a unui sindicalist de rasă şi nici măcar ameninţările acestuia cu mitinguri de amploare şi cu moţiuni de cenzură. Mai întâi, nu se cade ca un sindicalist să se amestece în politică şi să dea idei opoziţiei, într-o perioadă şi aşa destul de agitată, într-un mediu politic atât de iritat, pentru că sindicalismul este o muncă cu caracter apolitic. În al doilea rând, mai trebuie spus că sindicaliştilor „grijulii” nu le convin anumite prevederi ale noului cod al muncii, deoarece acestea nu le mai pot conferi puterea supremă de care se bucurau până acum. Oa­­meni de tipul Bogdan Ho­ssu, Marius Petcu, Dumitru Cos­tin, etc., nu pot agrea un cod al muncii de tip modern şi eu­ropean, pentru simplul fapt că acesta îi exclude pe ei din ecuaţie şi le slăbeşte auto­ri­tatea supremă de a manipula cohorte întregi de manifestanţi în interesul doborârii unor gu­verne şi al intimidării politi­cien­ilor. Aceşti sindicalişti ner­voşi aveau mereu un cod al lor, un fel de „cod al sindica­listului nervos”, care le permi­tea ac­ţiuni de intimidare, numai că vremurile se mai schimbă, iar ei nu mai pot pros­pera pe spinarea clasei mun­citoare, în timp ce politi­cienii le mănâncă din palmă. Nu se mai poate! Iar ca să fim şi mai profunzi, am descoperit esenţialul! Noul cod al muncii prevede, şi aici este cuiul lui Pepelea, modificarea artico­lului 223, alin. 2, adică eli­minarea prevederii prin care liderii de sindicat nu puteau fi con­cediaţi pentru necores­pundere profesională sau pen­tru motive neimputabile lor (concedieri colective) pe du­rata manda­tului şi timp de 2 ani după expirarea acestuia. Adică, se face dreptate, iar li­derul sin­dical poate şi el primi un şut în dos, chiar dacă se credea imun.