luni, octombrie 25, 2010

discursul senatorului PDL Mihai Stănişoară la Consiliul de Coordonare al PDL Severin

„Dragii mei camarazi! Am folosit cuvântul camarad, un cuvânt drag mie, deoarece eu cred că înseamnă mai mult decât coleg, apropiat, prieten, înseamnă un tovarăş de luptă continuă, o luptă pe care ne-am asumat-o cu toţii şi o luptă în care am demonstrat cu toţii că ştim să câştigăm. Am mai şi pierdut, dar până la urmă, asta face parte din viaţă şi ceea ce rămâne important e că ne străduim să învăţăm din greşelile trecutului, pentru a nu le mai repeta în viitor.
Astăzi se mai întâmplă un lucru care poate fi o mare provocare şi un act de curaj. Noi vom încredinţa conducerea politică a Organizaţiei, conducerii executive şi administrative a municipiului Drobeta-Turnu-Severin. Provocarea e cu atât mai mare cu cât ei vor trebui să găsească timpul necesar pentru a conduce cu adevărat partidul. Aş face aici o parafrază care mie îmi este foarte dragă: În <>, de Marin Preda, Petrini spunea că <> Eu le readuc aminte şi probabil că vor trebui să ţină minte şi să noteze asta, <> De aceea spun că e o mare provocare, dar ei vor trebui să îi facă faţă! Până la urmă, cheia succesului, în orice campanie, stă tot în partid! Practic, astăzi, pe scena politică, PSD şi PNL nu sunt cu nimic mai valoroşi decât noi, o demonstrează zi de zi şi în fapt au demonstrat că ei nu luptă nicidecum pentru România, nu luptă pentru popor, ci duc o bătălie împotriva PD-L şi împotriva lui Traian Băsescu, deci nu au o acţiune constructivă, nu vor ceva mai bun pentru România şi pentru români, ci vor să parvină politic şi din punct de vedere al puterii! Sunt câteva lucruri care ar trebui să stea în atenţia noii conduceri. Cred că noua conducere trebuie să coaguleze în jurul ei foarte rapid atât militanţii, cât şi din ce în ce mai mulţi simpatizanţi. De asemenea, comunicarea şi relaţiile în organizaţie, atât pe verticală cât şi pe orizontală, vor trebui să fie şi mai mult îmbunătăţite! Vocea şi problemele oricărui membru trebuie să poată fi auzite până la preşedintele organizaţiei. Problemele organizaţiei sunt şi problemele membrilor de partid, aşa cum problemele membrilor de partid sunt şi problemele organizaţiei! De regulă, performanţa în politică se măsoară în voturi! Când candidezi pentru prima dată, le oferi oamenilor speranţă şi ei îţi dau în schim voturi. Când candidezi a doua oară, eşti obligat să vii în faţa lor cu argumente, care înseamnă realizări, dar cred că ceea ce este mai important ca aceste argumente, ca aceste realizări, este legătura permanentă cu cetăţenii. Această legătură cu cetăţenii, această comunicare, trebuie să fie obiectivul cel mai important al noii conduceri. Politica se face 24 de ore din 24. A face politică înseamnă multă muncă, înseamnă uneori renunţări, sacrificii, deseori neîmpliniri, dar şi uneori imense satisfacţii, date de sentimentul datoriei împlinite, faţă de cei mulţi. Iar acest sentiment al datoriei pe care o avem faţă de cetăţeni, de comunităţile din care facem parte, este poate unul dintre cele mai puternice lianturi care ne leagă pe noi! Depunerea unei candidaturi înseamnă un act de mare responsabilitate, un angajament, dar şi o mare provocare. Am încredere totală în toţi cei care vor fi aleşi azi şi în faptul că veţi avea o contribuţie majoră la victoria PD-L în alegerile care vor urma!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentați