manipulare

Altă manipulare

Un deputat PDL, pe numele său Edmond Tălmăceanu, este filmat într-o emisiune de divertisment a postului TV Antena 2 executând un dans asemănător cu cele care l-au făcut celebru pe Michael Jakson. Adică nimic ieşit din comun, indecent, deplasat sau revoltător. Omul dansa şi atât! Asta dă, însă, apă la moară, tuturor televiziunilor pentru o campanie mediatică, a cărei titulatură maliţioasă era „PDL râde, cântă şi dansează!” care e problema?

Nimic nu scapă prin­tre filtrele destul de fine ale televiziunilor croite pe o ostilitate perma­nentă la adresa actualului Gu­vern. Nicio declaraţie a vreunui parlamentar PDL, nicio glumă a vreunui oficial  şi nicio declaraţie din care se poate toca mărunt şi mani­pula o situaţie generată de o criză combătută cu măsuri extrem de dure, dar necesare. Campania electorală, susţi­nută de televiziunile lui Voi­cu­lescu, contra cooptarea PC în ecuaţia politică numită USL, a început să miroase a ma­nipulare grosolană, şi asta de la o poştă. Revenind la dan­surile deputatului Ed­mond Tălmăceanu, ele s-au dovedit ceva mai interesante şi chiar mai „graţioase” decât ţopăiala de piţigoi a domnului Geoană, din seara în care s-a şi crezut preşedintele Româ­niei, s-au dovedit mai intere­sante chiar şi decât schimbul de geci vopsite în roşu şi res­pectiv galben, între Crin An­tonescu şi Liviu Dragnea, precum şi decât pupăceala gre­ţoasă dintre Geoană şi Antonescu, din seara de 6 decembrie 2009. Pe de altă parte, de dansat au mai dan­sat şi alţii, precum Ion Iliescu, Mircea Geoană, Victor Ponta (cu soţia sa Daciana) şi mulţi – mulţi alţii. Cu toate acestea, pentru a accentua manipularea bine mulată pe acordurile dansului executat de Tălmăceanu, televiziunile au prezentat şi alte exemple de dansuri ale căror prota­gonişti erau Elena Udrea şi Emil Boc. Toate astea, în timp ce titulatura manipulării tele­vizate era una „adâncă” rău de tot: „PDL râde, cântă şi dan­sează!” Păi, dacă ar fi să ana­lizăm mai profund pro­blema, putem spune că nu PDL dansa, adică nu tot par­ti­dul dansa, ci Edmond Tăl­măceanu, adică omul Tăl­măceanu şi nu politicianul Tăl­măceanu, dansul era pres­tat într-o emisiune în care nu se vorbea despre politică şi unde nu se impunea o ţinută sobră, ci mai degrabă una de­gajată. Pentru a mima, totuşi, deontologia, televiziunea cu pricina, cea care exploata la sânge secvenţa dansului lui Tălmăceanu, îi ia şi acestuia, în direct, o declaraţie. Numai că omul nu prea este lăsat să depene pe îndelete ideea, ci este mereu direcţionat către intenţia vădit manipulatoare, adică aceea a dansului PDL, peste durerea unui popor „asuprit la sânge”. Ce-i drept, la o anume categorie de telespectatori prinde bine de tot manipularea, iar oamenii chiar privesc cum acel om dan­sează peste toate pro­blemele lor. Pe scurt, ma­nipularea îşi atinge victimele potenţiale. Ceea ce nu vor să dezbată mani­pulatorii este chiar specificul acelei emi­siuni, în care Tăl­măceanu s-a apucat să dan­seze, momentul care a generat dansul, dis­cuţiile şi specificitatea din acel studio şi multe altele. Păcat că un om nu mai are voie să se bucure, să participe la emisiuni de divertisment, să discute în calitate de om şi nu de politician, să abordeze teme variate ale vieţii simple din spatele unei funcţii sau calităţi oficiale, pentru că este pândit de adevăraţi şacali, iar momentele sale de simplitate şi gingăşie umană, sufle­tească, sunt suprapuse peste viaţa politică şi peste acţi­unile Guvernului format din exponenţi ai unui partid din care „dansatorul” de ocazie, întâmplător, făcea parte. Totuşi, trebuie să ne amintim că trăim într-o ţară liberă, cu o presă absolut liberă, iar manipularea de media este şi ea o realitate grosolană a acestei lumi. Numai teles­pectatorii sunt cei care pot discerne binele de rău, manipularea de realitate şi răutatea de informaţie lim­pede.