PC şi atât!!!

Conservatorii, de la Titu Maiorescu la Motanul Felix

Partidul Conservator de azi, “soluţia imorală” şi remorca tuturor guvernărilor, “Partidul Televizor” sau „forţa antenelor” nu are nimic comun cu ceea ce s-a dorit a fi, în istoria României, Partidul Conservator, la comanda căruia au fost nume sonore precum: Emanoil (Manolache) Costache Epureanu (februarie–septembrie 1880); Lascăr Catargiu (1880-1899); Ion Emanuel Florescu (1891); Gheorghe Grigore Cantacuzino (1899-1907); Petre P. Carp (1907-1913); Titu Maiorescu (1913-1914); Alexandru Marghiloman (1914-1925). Ce paralelism poţi intui între aceşti iluştri politicieni şi oportuniştii PC-ului de 1% de azi?

Am apelat la celebra enciclopedie Wikipedia, pentru a aminti de adevăratul Partid Conservator, cel care a supravieţuit aproape patru decenii şi a marcat istoria acestui neam. Poate se vor întreba muţi de ce am ales să vorbesc despre acest ciudat partid şi de ce aş pretinde că poate exista o paralelă cu ilustra formaţiune cu acelaşi nume dintre 1880 şi 1918. Poate mulţi dintre cititori vor crede că este o nebunie să faci asemenea paralele între politicieni iluştri şi politicieni anexă, adică oameni al căror unic scop politic a fost acela de a se agăţa de orice şi de oricine, pentru a ajunge şi ei parlamentari şi pentru a bruia viaţa politică prin mai multe „antene” bine direcţionate la comandă fermă. Tocmai asta este frumuseţea paralelei pe care o forţez în aceste rânduri: NU EXISTĂ NICIO PAREALELĂ! NU EXISTĂ NICIUN PUNCT COMUN, NU EXISTĂ NICIO LOGICĂ ÎN DENUMIREA ACTUALULUI PARTID OFILIT! Partidul Conservator a fost, între 1880 şi 1918, unul dintre principalele două forţe politice din România, celălalt fiind PNL. A fost partid de guvernare timp de 14 ani, mai mult de o treime din existenţa sa. A fost fondat pe 3 februarie 1880 în Bucureşti, pe baza unor doctrine ale diverselor grupuri conservatoare, existente dinainte. Precursorii partidului au fost gruparea politică „Juna Dreaptă” (Noiembrie 1868), şi ziarul „Timpul” (fondat în martie 1876). Partidul se baza pe susţinerea marilor proprietari de pământ, burghezia, şi a unor intelectuali. Politica economică se baza pe susţinerea industriei uşoare, dar nu se împotriveau nici investiţiilor în industria grea. La începutul secolului XX, partidul a suferit mai multe rupturi. În ianuarie 1908, Take Ionescu a părăsit partidul pentru a forma Partidul Conservator-Democrat (PCD). În mai 1915, a părăsit partidul Nicolae Filipescu, împreună cu un grup care susţinea intrarea în primul război mondial de partea Antantei. În octombrie 1916, grupările lui Filipescu şi Ionescu au fuzionat în Partidul Conservator Naţionalist. În perioada 1918–1919 partidul s-a rupt în Partidul Conservator-Democrat (care a fuzionat în 1922 cu Partidul Naţional) şi Partidul Conservator-Progresist. Am putea găsi vreo similitudine între acest partid, cu iluştrii săi fondatori, activişti şi politicieni şi prăfuitul PC de astăzi, care, înainte de toate momentele elctorale importante, a bătut cu pumnul în masă că va candida singur, dar, neluat în seamă de nimeni, s-a aciuiat pe lângă diversele coaliţii ajunse la putere, pentru ceva posturi de miniştri sau parlamentari? Ar fi o inepţie să credem că există vreo legătură şi că Dan Voiculescu (alias Felix montanul) sau Daniel Constantin sau Daniela Popa, ar putea fi comparaţi cu Maiorescu, Carp sau Marghiloman. Aşa cum ar fi o inepţie să credem că acest partid există! El nu este decât o dejecţie a tranziţiei de la partid unic la pluripartitism. Un partid de 1%, care ajunge mereu să aibă parlamentari, parazitând listele unor formaţiuni politice mai potente (cel mai adesea ale PSD) nu poate exista, ci poate fi catalogat ca o dureroasă excepţie de la o democraţie care, fără această lipitoare, ar putea fi una reală şi europeană. Cine a mai văzut o anomalie mai mare decât aceea ca singurul senator PC să fie vicepreşedinte al Senatului?