Ménage à trois

Ménage à trois politic

Din păcate, politica românească, cu unele excepţii, pare să fi ajuns un fel de combinaţie între util şi plăcut sau cel mult între vicii omeneşti şi idealuri măreţe. Bunăoară, un bun amic al meu, izvor nesecat de fineţuri şi interpretări geniale, îmi spunea că Alianţa PNL – PC, cu deschidere către PSD seamănă cu un veritabil ménage à trois.

Raţionamentul este sim­plu, exemplul ge­neros, iar alianţa pro­miţătoare. Şi mă refer aici la amalgamul, fără noimă, cap şi coadă numit ACD şi for­mat din PNL plus PC, cu pers­pective de trio for­midabil, în ecuaţia de tip mé­nage à trois, PNL – PC – PSD. În altă ordine de idei, citeam în „România Liberă” de ieri o părere filosofico – politicia­nistă a doamnei Zoe Petre, care aprecia la superlativ struţocămila cu pricina. Din­colo de întrebarea firească şi retorică referitoare la cine mai ia în seamă părerea lui Zoe Petre şi câtă greutate poa­te avea ea, struţăcămila are şi o altă perspectivă inte­resantă în felul ei. Ea sea­mănă cu un veritabil ménage à trois între soţul părăsit, soţia infidelă şi amantul viril. Adică: PC era într-un fel sau altul nevasta credincioasă a PSD, chiar dacă, au mai avut loc unele derapaje. PSD a avut, cu mici şi scurte excep­ţii, în PC, o credincioasă şi su­pusă consoartă. Asta până într-o zi, când, dornică de aventuri palpitante, nevasta credincioasă s-a transformat în amantă şi a fugit de acasă, fără remuşcări, fără resenti­men­te şi fără amintiri. Ba şi-a aruncat cât colo şi veri­gheta, ce-i drept, după ce s-a cam muncit să o scoată de pe deget, fiindcă degetul se cam încărnase în jurul ei. Rebelă, cu pletele în vânt, cu soluţia imorală înfiptă în creier, ne­vasta de altădată a PSD a nă­vălit, într-o seară romantică, direct în braţele mai tână­rului ei amant, numit PNL. PSD-ul cam bănuise el ceva, cam mirosise oarece trădare, dar nu voise să ia măsuri fer­me, preocupat fiind de o altă chestiune arzătoare. Când a aflat de trădare, ce cre­deţi că a făcut bietul soţ? A luat toporul, a spart far­fu­rii? Ei, aş! Nici vorbă de aşa ceva, la un partid ma­nie­rat cum e PSD! Şi-a luat pi­cioa­rele la spinare şi s-a pre­zen­tat la uşa amantului care îi suflate bu­nătate de nevastă. „A bă­tut sfios la uşă...”, ca să citez dintr-o cele­bră romanţă şi a rea­lizat, într-o ameţi­toa­re umi­linţă, că nimerise într-un mo­ment de bea­titudine şi plenitudine a amo­rului! Nu­mai că, aman­tul nu s-a înfu­riat deloc pen­tru întrerupere şi a poftit în­cornoratul să trea­că la un siropos ménage à trois. Este şi asta o practică modernă şi unanim accep­tată la cu­plu­rile moderne! Dacă tot nu te poţi înfrupta sin­gur din ne­vasta ta, atunci poţi accepta, la o adică, să ţi se dea o felie, din când în când, mai ales dacă celălalt ac­ceptă cola­bo­rarea şi ideea de a împărţi frăţeşte ceva ce nor­mal i s-ar cu­veni, doar pen­­­tru că nu l-a ce­rut impe­rios, ci i s-a dăruit. Acest lu­cru se numeşte mé­nage à trois şi de foarte multe ori este practicat fre­netic şi chiar re­co­mandat de psi­ho­logi. Lă­sând gluma la o par­te, tre­buie să spunem că dacă PNL şi PSD acceptă un acord tri­lateral, fără remuş­cări şi re­sen­timente, înseam­nă că PC-ul băgat la mijloc este cu­nos­cut ca ceva de soi, indispen­sabil şi dulce amar, aidoma unui drog. Iar zgubi­li­ticei PC pare să îi placă aşa mult, încât vi­brează de emo­ţie, între vajnici flăcăi pre­cum PSD şi PNL. E greu de înţeles, însă, de ce era nevoie de o pă­ră­sire a unei relaţii com­­pa­tibile, pentru o alta pa­­sageră, dar care se întâl­neşte, într-un punct co­mun, cu prima re­la­ţie, pentru a for­ma un trio ştur­lubatec. Este posibil să ţină, totuşi, de un soi de nim­fomanie poli­tică, greu de do­molit la PC, un par­tid gata de orice tăvă­leală, pen­tru a fi me­reu la putere. Distracţie plăcută perverşilor!