marți, ianuarie 26, 2010

Ce se întâmplă la PSD Mehedinţi?



 
Marius Screciu vorbeşte despre frământările din PSD Mehedinţi

„Vrem un preşedinte care să ne ducă în conducerea centrală!”

PSD a devenit în ultima perioadă scena  unui război intern pentru putere. Conferinţa Naţională stabilită pentru data de 20 februarie 2010 îi aduce în luptă directă pe Mircea Geoană, Miron Mitrea şi Cristian Diaconescu. Pe de altă parte, filialele PSD din ţară s-au împărţit în tabere de susţinători ai unuia sau altuia dintre candidaţi. Oltenia pare să îl susţină pe Mircea Geoană, după cum spune chiar liderul social democrat, în timp ce judeţe cu tradiţie îndelungată în PSD, precum Vrancea nu îl mai vor. La Mehedinţi, liderii PSD încă nu s-au hotărât.

Indiferent ce se va întâmpla, data de 20 februarie 2010 rămâne un punct de referinţă în istoria PSD şi cel mai probabil ziua unui război total al taberelor din PSD, moment după care peste social democraţi se va aşterne liniştea. Unii dintre liderii judeţeni spun că nu sunt interesaţi de cine va conduce partidul în perioada care mai este până la alegerile locale şi parlamentare din 2012, dar că vor analiza oferta fiecărui candidat şi o vor susţine pe cea mai viabilă. Dacă ne referim strict la judeţul Mehedinţi, situaţia de aici este destul de tensionată, iar după pierderea alegerilor de către Mircea Geoană, aici spiritele se aprinseseră. Lideri importanţi din eşalonul doi spuneau la începutul lui ianuarie că nu l-ar mai dori pe Geoană preşedinte sau că şi preşedintele filialei, Adrian Duicu, ar trebui să facă un pas înapoi. Vicepreşedintele PSD Mehedinţi, Nicolae Tudorescu spunea, la un moment dat că Geoană trebuie să facă pasul înapoi şi că însuşi Adrian Duicu ar trebui schimbat. Ulterior, Tudorescu a revenit asupra declaraţiilor spunând că deocamdată este nevoie de stabilitate şi unitate în PSD Mehedinţi, unde „deocamdată există un preşedinte”. Un alt vicepreşedinte, Nandi Covlea, primarul comunei Prunişor, declara presei, tot la începutul lunii ianuarie, că renunţă la funcţia politică, deoarece aceasta i-a generat mari probleme în campania electorală. Voalat, chiar şi număruzl doi în PSD Mehedinţi, prim-vicepreşedintele Stelian Stăncioiu, dădea semne de nervozitate. O altă suită a social democraţilor, cei care până anul trecut au jucat un rol fundamental în istoria locală a PSD şi care au şi acum un cuvânt greu de spus, s-au poziţionat ferm împotriva lui Geoană, precum şi a lui Adrian Duicu. Consilierii judeţeni Liviu Nicolicea  şi Constantin Sârbulescu spuneau că vor paria pe Mitrea şi că Geoană şi aliaţii săi, printre care şi Duicu, ar trebui să plece. La rândul său, Adrian Duicu, ar putea paria pe Mircea Geoană, mai ales că, aşa cum însuşi Geoană a precizat într-o emisiune TV, se bate pentru un post de vicepreşedinte naţional, în formula Geoană – preşedinte. Toate aceste controverse au circulat, însă, la nivel de informaţii de presă, zvonuri, declaraţii sau luări de poziţie, fără ca nimeni să iese public la atac. Vicepreşedintele PSD Mehedinţi şi lider al Organizaţiei Municipale PSD Severin, Marius Screciu, a acceptat să vorbească despre bătălia pentru putere din PSD şi de încă incerta poziţionare a PSD Mehedinţi în complicata ecuaţie a puterii. În viziunea lui Screciu, PSD Mehedinţi nu s-a hotărât încă pe cine va susţine, dar cu siguranţă va alege cel mai bun program al celui mai bun candidat, „indiferent care va fi acela”. Liderul social democrat spune, însă că va atârna greu în balanţa deciziei finale, candidatul care va oferi o oportunitate concretă de cooptare a oamenilor PSD Mehedinţi în conducerea centrală a PSD.

Interviu

Reporter: Domnule vicepreşedinte, aţi luat vreo decizie în ceea ce priveşte susţinerea vreunuia din candidaţii la preşedinţia partidului?
Marius Screciu: Organizaţia PSD Mehedinţi nu a luat o decizie finală pentru susţinerea vreunuia din candidaţii la şefia PSD. Suntem interesaţi de programul celor care candidează, vom analiza fiecare program în parte, iar în viziunea noastră, programul câştigător va trebui să conţină idei pentru câştigarea viitoarelor alegeri şi pentru întoarcerea PSD la guvernare. Este foarte clar că orice partid are ca misiune finală accederea la guvernare.
Rep.: Dar, la întâlnirea de la Poiana Braşov, Mehedinţiul s-a dus să îl susţină pe Geoană. Din informaţiile mele, liderii de aici ai PSD s-ar simţi mai confortabil cu Geoană preşedinte.
M.S.: Nu este adevărat, la Braşov s-au discutat probleme legate de organizarea Consiliului naţional de pe 4 februarie, noi nu am vorbit deschis despre o susţinere fermă a lui Geoană. Au fost doar discuţii de principiu!
Rep.: Totuşi, insist, îl susţineţi sau nu pe Mircea Geoană, pentru încă un mandat în fruntea PSD?
M.S.: Dacă cineva este sau nu de acord cu unul dintre candidaţi, este opinia lui, iar noi trebuie să respectăm toate opiniile, aşa e democratic. În perioada următoare vom avea întâlniri cu majoritatea membrilor de partid, întâlniri la care ne vom pune de acord pe cine vom susţine pe 20 februarie. Nu e nimic bătut în cuie, noi trebuie să consultăm filiala şi membrii delegaţiei permanente judeţene. Aşa e corect!
Rep.: Mă impresionaţi, de când e atâta democraţie şi maniere elegant - consultative în PSD? Parcă eraţi filiala care implementase directive clare vizavi de cei care se pun contra?
M.S.: Nu este adevărat, în PSD nu am avut niciodată astfel de directive. Noi avem un for judeţean de conducere, am fost aleşi de oamenii noştri din teritoriu şi nu facem de capul nostru. Avem reguli clare de disciplină, am avut prevederi care stipulau disciplina de partid, dar nu suntem o echipă dominată de spirit dictatorial.
Rep.: Aveţi în conducerea judeţeană o grămadă de posturi de vicepreşedinţi ocupate de primari. Credeţi că primarii PSD mai au chef acum de politică şi de sesiuni de lucru, de adunări generale şi delegaţii permanente sau îşi văd de problemele pe care le au la ei în comunitate?
M.S.: Până acum niciun vicepreşedinte nu şi-a exprimat dorinţa de a părăsi corabia şi nimeni nu a refuzat munca politică, munca de organizaţie. Ei sunt cei care decid şi cu care trebuie să ne consultăm. Vom vedea care e soluţia cea mai bună, pentru că avem trei candidaţi la şefia PSD, de valoare. Trebuie să vedem cine ne convinge mai bine!
Rep.: Cum ar trebui să fie candidatul care să vă convingă cel mai bine, ce ar trebui el să vă ofere, pentru a vă convinge?
M.S.: E simplu! Noi spunem că suntem o organizaţie câştigătoare şi ne vom prezenta ca atare, ca învingători. Vom ţine cont de rolul pe care ni-l va da unul sau altul dintre candidaţi în conducerea centrală, vrem să fim cooptaţi la nivel central, prin liderii noştri.
Rep.: Concret, vreţi un post de vicepreşedinte...
M.S. Vrem şi ni se cuvine, vrem să avem un cuvânt mai greu în decizia de la nivel central!
Rep.: Ce veţi face aici în organizaţie, va urma o analiză, vor urma pedepse sau după caz stimulente?
M.S.: Cu siguranţă că vom face o analiză atentă. Cei care au performat vor fi premiaţi, iar cei care au pierdut vor fi sancţionaţi?
Rep.: Ce mai face domnul Tudorescu?
M.S.: Domnul Nicu Tudorescu e colegul nostru, iar recent el şi-a reafirmat sprijinul faţă de conducerea judeţeană, nu avem nimic personal cu el!
Rep.: Dar domnul Nandi Covlea, care spunea că va renunţa la funcţia politică?
M.S.: Nu am primit nimic scris din partea dumnealui, dar fiecare e liber să ia ce decizie doreşte. Eu stiu, însă, că domnul Covlea şi-a dorit mult funcţia de vicepreşedinte judeţean!
Rep.: S-a vorbit de execuţii publice, de schimbări de lider de paşi înapoi, de debarcarea domnului preşedinte Duicu... E scandal în PSD Mehedinţi?
M.S. Nu, nu e niciun scandal! Dacă în situaţia în care eu spun că noi am câştigat, ne apucăm să ne certăm între noi, ce s-ar fi întâmplat dacă am fi pierdut, atunci trebuia să ne împuşcăm între noi, în piaţa publică?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

comentați